Un punct de la „Pufi”. ASA – CSU Craiova 0-0. Bălgrădean a prins o zi excepțională. Mureșenii redevin lideri, oltenii rămân fără victorie

Un punct de la
  • Publicat:
  • Actualizat:

ASA Târgu Mureș și CS U Craiova au terminat la egalitate, 0-0, în ultimul meci al zilei de duminică din Liga 1, după o partidă echilibrată, în care Cristi Bălgrădean, portarul oaspeților, a avut o evoluție de excepție.

Iubitorii fotbalului românesc nu ar fi așteptat, cu siguranță, un festival ofensiv de la o partidă în care antrenorii celor două echipe se numesc Vasile Miriuță și Sorin Cârțu. Fără victorie în primele trei etape, în care au acumulat un singur punct, oltenii au venit în Ardeal într-o poziție ingrată. După o săptămână în care zvonurile privind plecarea sa de la Craiova au abundat, Cârțu a abordat meciul parcă și mai defensiv decât obișnuiește. Prima parte a meciului s-a transformat rapid într-o bătălie la mijlocul terenului. Un fotbal tacticizat, un șah etern, în care cei 22 de jucători s-au ferit de greșeli. Șutul de la distanță al lui Bawab și ocazia lui Ivan Lopez au fost singurele realizări notabile în 45 de minute dârze, energice, dar cam atât.

„Pufi” Bălgrădean, eroul părții secunde

După pauză, presiunea de pe umerii lui Cârțu s-a văzut din plin. La capătul a 63 de minute în care a ajuns rar la poarta lui Stăncioiu, Craiova a rămas fără Bawab, singurul fotbalist care putea destabiliza defensiva adversă. Cârțu l-a scos de pe teren pe fostul junior al Realului și l-a introdus pe Madson, un închizător, trimis în teren cu sarcina clară de a fragmenta și mai mult un joc încâlcit. Stupefiat, iordanianul a schițat un zâmbet amar la ieșirea de pe teren și a luat rapid drumul vestiarelor.

Pe teren, lucrurile s-au mai îndreptat. Costa, aflat la primul meci ca titular în tricoul ASA-ului, a avut trei ocazii mari, dar la niciuna, fie că a primit o centrare de la Brandan, fie că a încercat să profite de o greșeală a lui Popov, nu a reușit să trimită pe spațiul porții lui Bălgrădean. După alte minute în care spectacolul a lipsit, Jazvic și-a luat inima în dinți, a șutat violent de la 20 de metri, dar Bălgrădean s-a arcuit superb și a respins în corner. După o altă perioadă de joc trist, ocaziile au reapărut în prelungiri. Mai întâi senegalezul N’Doye a expediat un vole de la opt metri, dar punctul craiovenilor a rămas în buzunarul celui supranumit „Pufi”. Pe contraatac, Bancu și Zlatinski au irosit cea mai mare șansă a oaspeților, cu doar câteva secunde înainte ca Bălgrădean să respingă un nou șut al lui Costa și să pună capăt unei evoluții extraordinare.

În urma egalului, ASA a ajuns la opt puncte, la egalitate cu Steaua, dar golaverajul superior, 6-1 față de 5-1, îi permite să rămână pe primul loc al campionatului. De partea cealaltă, Craiova strânge al doilea punct în patru etape și așteaptă partida cu Chiajna pentru a-și trece în cont primul succes.


ASA Târgu Mureș – CS U Craiova 0-0

  • ASA: Stăncioiu – Velayos, Ivan Lopez, Bejan,   Balic – Brandan (N’Doye 71),   Gorobsov – Pedro Luis (Hanca 69), Costa,   Jazvic, – Axente (Manolov 46)
  • CS U Craiova: Bălgrădean – Tîrnăcop (Zlatinski 56),   Acka,   Popov, Vătăjelu – Herghelegiu, Mateiu, Kay, Ferfelea (Bancu 86) – Nuno Rocha, Bawab (Madson 63)
     

22:58 Final de meci la Târgu Mureș! ASA și Craiova termină la egalitate, scor 0-0, după un meci tacticizat, în care oaspeții au dat senzația că se mulțumesc cu un punct pe terenul campioanei și în care Cristi Bălgrădean a avut o evoluție senzațională.


22:54 Minutele de prelungire aduc trei ocazii imense. Mai întâi N’Doye șutează din vole, din apropiere, dar Bălgrădean are o nouă intervenție superbă și respinge de la colțul scurt. Imediat, pe contraatac, Bancu scapă singur cu Stăncioiu, reia slab, iar mingea respinsă de portarul gazdelor ajunge la Zlatinski, care șutează mult peste poartă. Nu trec nici 30 de secunde și Bălgrădean își completează seara excepțională, cu o paradă la un nou șut al lui Costa.


22:48 Cinci minute ne despart de finalul unuia dintre cele mai triste meciuri din ultima vreme în Liga 1. Jazvic expediază o torpilă de la 20 de metri, dar Bălgrădean are un reflex uluitor și respinge în corner o minge care se ducea sub bara transversală.


22:34 Schimbă și Miriuță. Nu defensiv, ci post pe post. Hanca pentru Pedro Luis, N’Doye pentru Brandan, cu 20 de minute înaintea finalului.


22:28 Vă spuneam despre Miriuță și Cârțu că sunt antrenori care riscă puțin, da? Ei bine, al doilea a dat o nouă dovadă în acest sens. În minutul 63, a renunțat la Bawab, un atacant, și l-a introdus în teren pe Madson, un mijlocaș la închidere. Evident, iordanianul nu a înțeles mutarea, a ieșit de pe teren vociferând, apoi a plecat direct la vestiare. Autobază, anyone?


22:24 Cea mai mare șansă a meciului! Popov greșește grav atunci când vrea să așeze cu capul o minge pentru Bălgrădean și nu face decât să-i pună pe tava șansa golului lui Costa. Atacantul ASA-ului primește cadoul, reia cu stângul din cădere, dar balonul trimis de el trece pe lângă poarta oltenilor. Putea fi momentul care să deblocheze această partidă.


22:19 Statisticile primelor 55 de minute scot cel mai bine în evidență echilibrul din teren. 50-50 la posesie, două șuturi pe poartă pentru olteni, niciunul pentru gazde, două cornere pentru ASA, niciunul pentru oaspeți. La cum îi cunoaștem pe Miriuță și Cârțu, e puțin probabil ca datele problemei să se schimbe prea curând, pentru că ambii sunt recunoscuți ca tehnicieni care riscă puțin.


22:14 Ocazie pentru ASA! Brandan execută foarte bine încă o lovitură liberă, îi pune mingea pe cap lui Costa, dar atacantul ASA-ului trimite puțin pe lângă poarta lui Bălgrădean.


22:09 S-a reluat meciul. Miriuță a schimbat la pauză, post pe post, cu Manolov în locul lui Axente.


21:53 S-a terminat prima repriză, una în care ocaziile la porțile apărate de Bălgrădean și Stăncioiu au apărut rar. ASA a început mai bine, a pus presiune în jumătatea adversă, dar prima șansă de gol i-a aparținut lui Bawab. Replica mureșenilor a venit prin Ivan Lopez, care a reluat peste poartă o centrare a lui Brandan. Alte evenimente notabile ar fi desele intrări la limita regulamentului, care au dus la proteste din partea ambilor antrenori. Ne recitim în 15 minute, atunci când se va relua partida.


21:31 Primul galben al meciului, care a început cu mai multe intrări dure, e văzut de Balic, pentru un fault la Herghelegiu. Duelul e din nou echilibrat, cu accent pe lupta de la centrul terenului, unde Gorobsov și Brandan, respectiv Kay și Mateiu se duelează pentru supremație.


21:19 Prima ocazie a meciului pentru ASA. Brandan execută bine un corner de pe partea dreaptă, mingea cade în careul oltenilor, apoi ajunge la Ivan Lopez, dar reluarea fundașului central al mureșenilor, cu capul din careul mic, se duce mult peste poartă. Meciul are ritm, ASA are mai mult timp inițiativa, așa cum e și normal.


21:14 Oltenii au urmărit atent meciul dintre ASA și Saint Etienne, în care francezii au înscris de trei ori prin șuturi de la distanță. Bawab  e primul care încearcă, dar Stăncioiu e atent și respinge. Bine, nici iordanianul nu e, cel puțin nu până acum, la nivelul lui Hamouma, cel care a marcat două goluri de generic joi.


21:05 Cu o mică întârziere a început partida. Ovidiu Hațegan e la centru, căpitani sunt cei doi portari, Stăncioiu și Bălgrădean.


21:00 Startul meciului e amânat. Din câte se pare, sunt probleme cu nocturna din cauza curentului oprit în cartierul în care se află stadionul lui ASA. În mod normal, e rândul generatoarelor să-și facă datoria.


20:50 Gabi Mureșan nu doar că nu e titular, dar nici măcar nu se află în lotul ASA-ului. Mijlocașul a avut o ieșire nervoasă după meciul pierdut cu Saint Etienne, scor 0-3, declarând că Vasile Miriușă a greșit tactica: „Am greșit meciul, am jucat cu cinci mijlocași și tot n-am fost în stare să-i blocăm. N-am reușit să ne apărăm, n-am făcut bine faza defensivă”, a spus Mureșan. Replica antrenorului a venit rapid, iar decizia din această seară vine ca o completare:  „O să discut cu Mureșan la vestiare și o să-l întreb de ce nu a dat mana cu mine și de ce a șutat în sticlă”, a fost mesajul transmis de tehnicianul lui ASA.


20:35 Unul dintre cei mai buni oameni ai lui CS U anul trecut, Pablo Brandan a trecut în această vară în barca ASA-ului, dar nu fără polemici. Argentinianul i-a anunțat pe conducătorii din Bănie că merge să negocieze un contract în China, dar a fost convins de Dan Petrescu să aleagă proiectul de la Târgu Mureș. Astăzi, mijlocașul care sezonul trecut s-a evidențiat în alb și albastru se întâlnește cu foștii colegi și antrenori. Cârțu îl cunoaște foarte bine, la fel cum și Brandan cunoaște bine echipa Craiovei, așa că evoluția mijlocașului stânga de la ASA va fi unul dintre punctele de interes ale acestui meci:Brandan nu va fi o surpriză pentru noi, îi știm calitățile, așa cum și el cunoaște Universitatea”, afirma Cârțu, încrezător.


20:26 0-0 pe teren propriu cu FC Botoșani, 0-1 în Ștefan cel Mare și 1-2 acasă cu Astra. Acestea sunt rezultatele Craiovei în primele trei etape. Evident, singurul punct obținut nu e pe placul conducerii, iar în ultima vreme au apărut informații despre o eventuală demitere a lui Cârțu. E drept că echipa nu se descurcă la fel ca în sezonul trecut, când a reușit o serie de 19 meciuri fără înfrângere, dar și adversarii din primele trei meciuri sunt unii pe măsură. „Rezultatele de până acum reprezintă, în opinia mea, o mare nedreptate. În cazul unei înfrângeri la Târgu Mureș am rămâne cu un punct, nu se întâmplă nimic din punctul meu de vedere. Presa comenta despre înlocuirea mea și a lui Săndoi atunci când aveam 19 meciuri fără înfrângere, așa că mă aștept să apară speculații acum, când echipa are un punct după trei jocuri”, declara antrenorul craiovenilor înaintea partidei, sperând la un declic pe terenul lui ASA.



20:19 Așa arată clasamentul în acest moment, cu două meciuri rămase din etapa a patra. Cu o victorie sau un egal astăzi, ASA trece peste Steaua și redevine liderul campionatului. În schimb, pentru CS U Craiova situația nu e deloc roz. Oltenii au început foarte greu noua stagiune, au acumulat doar un punct, iar partida din această seară se poate dovedi decisivă pentru cuplul Cârțu-Săndoi.


20:13 Bună seara! Sunt Cristian Voicu, iar în următoarele ore vă voi ține la curent cu tot ce se întâmplă la Târgu Mureș, unde ASA întâlnește pe CS U Craiova, în unul dintre cele mai importante meciuri ale rundei. Avem și echipele de start trimise în teren de cei doi antrenori, Vasile Miriuță și Sorin Cârțu.


Partida dintre ASA Târgu Mureș și CS Universitatea Craiova, din etapa a 4-a a Ligii 1, se va disputa în această seară, de la ora 21.00, și va fi transmisă în direct de Look TV, Digi Sport 1 și Dolce Sport.

Directorul tehnic al echipei CS Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, a declarat că jucătorii săi trebuie să strângă rândurile și să aibă mai multă ambiție.

„Vrem să punem capăt seriei negre pe care o traversăm. Și sperăm ca la finalul acestui joc, de la Târgu Mureș, să iasă așa cum ne propunem. Am dominat adversarii în toate partidele de până acum, dar rezultatele ne-au fost nefavorabile. Îmi doresc ca acest lucru să ne facă să strângem rândurile, să arătăm mai multă ambiție. Lipsa punctelor a generat o stare de presiune în vestiar, pentru că avem obiective pe care vrem să le atingem. Dar o astfel de situație poate crea o mai mare concentrare, o mai mare responsabilizare, pentru că în aceste momente grele se văd caracterele puternice. În campionatul trecut, la Târgu Mureș a început un declin al nostru, acum ne dorim să fie declicul favorabil. Brandan nu va fi o surpriză pentru noi, îi știm calitățile, așa cum și el cunoaște Universitatea”, a spus Cârțu.

Tehnicianul oltean consideră că rezultatele înregistrate până acum nu sunt conforme cu jocul echipei: „Rezultatele de până acum reprezintă, în opinia mea, o mare nedreptate. În cazul unei înfrângeri la Târgu Mureș am rămâne cu un punct. Ne-ați demis atunci când aveam 19 meciuri fără înfrângere, darmite acum când echipa are un punct după trei jocuri. Dar aceasta nu e treaba mea, ci a conducerii. Noi munca ne-o facem la fel. Ceea ce ni se întâmplă nu este cauza aplicării unor principii greșite.”

Echipele probabile:

  • ASA: Stăncioiu – Golanski, Ivan Gonzalez, Bejan, Balic – Luis Pedro, N’Doye, Gorobsov, Brandan – Axente, Ramiro Costa
  • CS U: Bălgrădean – Dumitraș, Popov, Acka, Vătăjelu – Mateiu, Ferfelea – Băluță, Nuno Rocha, Tîrnăcop – Bawab
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…