no title
În ultimul test înaintea partidei cu Ajax, steliştii au intrat mult mai concentraţi faţă de celelalte partide, dar şi mai temători. În prima repriză cele două echipe s-au comportat de parcă ar fi fost meci oficial, cu teama de a nu greşi.
Ocaziile au fost puţine şi împărţite aproape egal între cele două echipe. Începutul i-a aparţinut Stelei, iar Rusescu putea deschide scorul în minutul 7, după ce l-a lobat pe portarul advers, dar mingea a fost respinsă de pe linia porţii.
Replica cehilor a venit prin Kopic, care a primit un "assist" de la Chiricheş, însă a tras slab la colţul scurt. Au urmat minute bune în care ccei doi portari s-au plictisit. Finalul primei părţi le-a aparţinut cehilor, care şi-au trecut în cont câteva ocazii importante, facilitate şi de o apărare "găurită" a Stelei. Rusescu a mai ratat o ocazie, cu un şut pe modelul celui de la Copenhaga, însă de această dată a lovit plasa laterală.
Strălucirea a venit însă de pe banca de rezerve. Cehii au început tare repriza a doua, cu o serie de ocazii, dar cei care au deschis scorul au fost steliştii. Gabi Iancu, intrat în partea a doua, a oferit o mostră de talent, reuşind să înscrie după ce i-a trecut mingea printre picioarele unui adversar.
Bucuria bucureştenilor n-a durat însă prea mult. Chiricheş a bifat o nouă pasă la adversar, iar Pazler l-a învins pe Stanca - intrat în partea a doua - cu un şut frumos de la marginea careului. Iancu s-a mai remarcat o dată în finalul partidei, însă partida s-a terminat 1-1. Dincolo de toate, cea mai mare provocare pentru Reghecampf este să reuşească să corecteze minusurile într-un timp atât de scurt.
Cum se prezintă Steaua înainte de meciul cu Ajax:
Portar - Tătăruşanu s-a prezentat în nota obişnuită, cu intervenţii salvatoare la fazele grele, însă dătătoare de emoţii la cele simple
Apărarea - este compartimentul cu cele mai mari probleme. Din linia obişnuită de fund, doar Latovlevici se poate mândri cu un joc sigur. Râpă este într-o uşoară creştere, dar departe de forma care-l împingea la naţională, Chiricheş alternează momentele de mare jucător cu greşelile copilăreşti, în vreme ce Gardoş este mai nesigur, însă nelipsit de pată
Mijlocul - şi-a făcut datoria pe faza de apărare, dar a contribuit în rare momente la faza ofensivă. Mijlocaşii Stelei au fost preocupaţi mai degrabă să nu primească gol decât să înscrie. Chipciu este o umbră palidă a jucătorului din prima parte a campionatului, la fel ca şi Adi Popa. Cuplul Bourceanu - Pintilii este centura de siguranţă, dar căpitanul Stelei n-a mai contribuit atât de mult la momentele ofensive.
Atac - Rusescu este baza, dar când Steaua nu stă sus, golgheterul Stelei se pierde printre adversari. Coboară des să-şi ia mingi, dar viteza şi tehnica nu-l ajută prea mult să ducă balonul de unul singur aproape de careu. O surpriză plăcută este forma lui Tatu. Brazilianul revenit la Steaua gândeşte foarte bine fazele de atac, creează culoare şi protejează excelent balonul. Tot la capitolul plusuri este şi evoluţia lui Gabi Iancu. La doar al doilea meci pentru Steaua, tânărul jucător a reuşit să înscrie după o fază foarte frumoasă şi se anunţă unul dintre candidaţii importanţi la un post de titular.
Steaua: Tătăruşanu - Râpă, Gardoş, Chiricheş, Latovlevici - Bourceanu, Pintilii - Ad. Popa, Tatu, Chipciu - Rusescu
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Jablonec: Vales - Kysela, Novak, D. Rossi, Kopic, Loucka, Pazler, Zoubele, Cizek, Benes, Vanek
Antrenor: Vaclav Kotal
Min. 90+1 Fluier final
Min. 87 Iancu intră în centru din partea dreaptă, trage cu stângul la vinclul de la colţul lung, dar mingea trece pe lângă poartă
Min. 81 ⇔ Iese Rusescu, intră Adi Rocha
Min. 78 ⇔ A ieşit Adi Popa, a intrat Mihai Costea
Min. 77 Ocazie uriaşă a lui Jablonec. Schemă la corner cu pasă pe jos la 16 metri, mingea a ajuns la Vanek, care a tras în transversală fără preluare
Min. 77 Lovitură liberă pentru Jablonec de pe partea stângă. Centrare pe 6 metri, mingea este respinsă în corner
Min. 76 Contraatac al cehilor, Kopic trage de la 17 metri la colţul scurt, Stanca prinde de această dată
Min. 75⇔ Iese Latovlevici, intră Pârvulescu
Min. 73 GOL JABLONEC! Pazler egalează. Chiricheş pasează la adversar pentru Pazler, care trage frumos de la 17 metri la colţul lung
Min. 71 ⇔Au ieşit Tătăruşanu, Bourceanu şi Pintilii, au intrat Stanca, Prepeliţă şi Filip
Min. 70 GOOOL Steaua! Iancu deschide scorul la capătul unei faze de fineţe. Mijlocaşul de 18 ani a primit în careu, i-a trecut elegant mingea printre picioarele unui adversar, a rămas singur cu portarul, pe care l-a executat cu mult calm cu şut pe jos la colţul lung
Min. 67 Adi Popa primeşte în careu aproaplinia porţii, dar ratează centrarea
Min. 66 Nikolic trage pe jos de la 20 de metri, uşor lateral-dreapta, execuţia este defectuoasă şi iese în afara terenului
Min. 58 Centrare în careul Stelei din lovitură de colţ, Tătăruşanu boxează neconvingător, dar până la urmă faza este rezolvată de Nikolic
Min. 54 Râpă a centrat periculos în faţa porţii, apărarea lui Jablonec reuşeşte să intre în posesia balonului
Min. 47 Cehii au început tare. Şut înşelător la poartă, Tătăruşanu scoate în corner de sub bară. Centrare la bara a doua, un jucător de la Jablonec a scăpat de marcaj, dar a reluat cu umărul şi mingea a trecut pe lângă poartă
Min. 46 ⇔ Au intrat Iancu şi Nikolic, au ieşit Chipciu şi Tatu
Min. 46 A început partea a doua
INTRĂ ÎN CONCURS PENTRU A CÂŞTIGA BILETE LA STEAUA - AJAX
Min. 45+1 S-a terminat prima repriză
Min. 45 Centrare din corner pentru Jablonec, Tătăruşanu se înalţă şi reţine fără emoţii
Min. 42 Latovlevici intră energic la un adversar în careul Stelei, arbitrul nu dă nimic, însă fundaşul acuză o accidentare la genunchi
Min. 41 Atac al Stelei, Bourceanu centrează în careu, Tatu protejează bine mingea, dar preia greşit şi pierde balonul
Min. 38 Steaua pleacă pe contraatac prin Adi Popa, care urcă în viteză pe partea drepta, scoate la marginea careului, Rusescu vine din spate şi trage puternic, mingea se opreşte în plasa laterală
Min. 35 Kopic intră în centru din dreapta prin dribling, trage de la marginea careului mare, mingea se duce pe centrul porţii şi Tătăruşanu reţine cu ceva emoţii
Min. 32 O nouă ocazie mare pentu Jablonec. Kopic i-a dat migea printre picioare lui Gardoş în colţul terenului, centrare în careu, Vanek reia cu capul la bara a doua, mingea se scurge pe lângă poartă
Min. 28 Cehii ratează dechiderea scorului, la o fază la care apărarea Stelei a greşit din nou. A fost o centrarea pe jos în faţa porţii, un jucător de la Jablonec a reuşit să reia spre poartă dintre Pintilii şi Chiricheş. Tătăruşanu a apărat însă
Min. 23 Ocazie bună a Stelei. Latovlevici a primit în colţul careului de 16 metri, scoate în stânga pentru Chipciu, care îşi întoarce un adversar, pătrunde şi centru şi trage la colţul scurt. Portarul lui Jablonec a fost însă atent
Min. 20 Lovitură de colţ pentru cehi. Centrare la colţul scurt, Gardoş respinge. Cei de la Jablonec rămân în pressing, dar faza se încheie cu un aut pentru Steaua, de pe partea lui Latovlevici
Min. 17 Lovitură liberă pentru Jablonec de pe partea stângă, se bate scurt, Râpă intervine între doi adversari şi scoate un aut
Min. 12 Contaatac al cehilor, Chiricheş intervine foarte bine şi-l deposedează cu multă siguranţă pe Pazler
Min. 8 Chiricheş pasează la adversar şi-l lasă singur pe Kopic, care a tras însă în Tătăruşanu din câţiva metri, lateral-dreapta
Min. 7 Ocazie mare de gol pentru Steaua. Latovlevici trimite o diagonală de 50 de metri pentru Tatu, care a centrat din primaîn faţa porţii pentru Rusescu. Atacantul Stelei a lăsat mingea să cadă şi l-a lobat pe Vales, dar Rossi a scos de pe linia porţii
Min. 5 Lovitură liberă pentru Steaua de la mai bine de 35 de metri, de pe partea stângă, Latovlevici preferă să paseze în spate. Steaua joacă destul de precaut în acest început de meci, plimbă mingea, dar nu-şi asumă riscuri, jucătorii sunt foarte concentraţi
Min. 1 Tatu primeşte singur în careu, în partea dreaptă, brazilianul încearcă o centrare lungă, dar loveşte balonul cu prea multă forţă şi mingea iese n aut
Min. 1 Fluier de start în ultimul amical al Stelei din această iarnă. Reghecampf a început într-o formulă pe care, probabil, o să o vedem şi la Amsterdam. Steliştii au prima lovitură a partidei şi atacă în această repriză la poarta din stânga
Fuge din ţară? Luni e "ZIUA Z" în dosarul "Sechestrarea", dar Becali nu va fi în România: ...
Totul se decide în primele 4-5 partide din retur! Planul CFR-ului pentru un nou titlu: "Dacă ...
descopera.ro
Adevărul ştiinţific din spatele a 8 mituri alimentare foarte răspândite
apropo.ro
SOCANT: Un culturist a murit dupa ce i-a explodat un brat (Video)
businessmagazin.ro
Tânărul de 23 de ani care are cele mai tari restaurante de pe litoral: „Sunt zile când încep la opt ...
csid.ro
Aceste picioare aparţin unei actriţe de 37 de ani sau de 50? Despre cine este vorba?
promotor.ro
Doi piloţi de Formula 1 se ceartă pentru scaunul şoferului!
travel.descopera.ro
Cu autobuzul turistic prin Shanghai
Regele escrocilor vorbeşte din închisoare: „La naiba cu victimele mele! I-am dus în spate 20 de ani şi acum am luat 150 pentru ei"
Cea mai ieftină şaorma din România: 20 de oameni stau la coadă în orice minut
Adevărul ştiinţific din spatele a 8 mituri alimentare foarte răspândite
Povestea mastifului tibetan – cea mai scumpă rasă de câini din lume
Cu autobuzul turistic prin Shanghai
Sanctuarul păsărilor de la Iguaçu
Need for speed
Spa-urile oferă tratamente personalizate pentru dependenţii de tehnologie
Doi piloţi de Formula 1 se ceartă pentru scaunul şoferului!
Oameni şi maşini: bărbatul care şi-a remodelat casa în jurul unui Ferrari 512i BB
TOP 10 destinaţii rentabile de vacanţă în 2013
Filme SF care au prevăzut viitorul
Need for Speed: Rivals anunţat oficial
Ti-aduci aminte de Mortal Kombat? Tocmai apare un joc nou
Greşelile magistrale din Twilight, The Hunger Games şi Harry Potter
O tastă îţi spune cine ţi-a vizitat profilul. Plus alte 10 lucruri pe care nu le ştiai despre facebook
De ce găina bătrână face ciorba bună?
Formele apetisante care au atras toate privirile! Nu s-a mai uitat nimeni la meci!
Aceste picioare aparţin unei actriţe de 37 de ani sau de 50? Despre cine este vorba?
Top 10 cele mai bune surse de proteine
Descoperirea MACABRĂ din stomacul unui crocodil (imagini şocante - video)
33 de moduri prin care Facebook îţi distruge viaţa
Ghici ce vedetă şi-a făcut apariţia aşa la Cannes?
Mai are un pas pana la Formula 1! Maryeve Dufault, cel mai sexy pilot din lume!
Top 10: Cele mai sexy vedete născute în zodia gemeni
Unei prezentatoare TV din România i-au putrezit silicoanele
Barbatii de 30 de ani sunt cei mai de dorit!
Bratarile din cauciuc pot da informatii despre dorintele tale sexuale!
CFR Cluj FC Vaslui Steaua Bucuresti Rapid Dinamo Bucureşti Oţelul Galaţi Universitatea Cluj Pandurii Tirgu Jiu FC Brasov Concordia Chiajna Ceahlăul Piatra Neamţ Astra Ploieşti Gaz Metan Mediaş Petrolul Ploieşti CSMS Iaşi Gloria Bistriţa Viitorul Constanţa CS Turnu Severin