Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Liga 1 | Pleacă şi Nicoliţă
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Ultimul jucător din echipa UEFAntastică pleacă de la Steaua! Bănel va avea un salariu de două ori mai mare

Din 2005 în tricoul roş‑albastru, Bănel Nicoliţă (foto) pare în sfârşit că va prinde un contract în străinătate. În această vară, mai multe echipe s-au interesat de serviciile mijlocaşului, însă turcii s-au dovedit a fi cei mai prompţi. Samsunspor, formaţie care a promovat în acest an în prima ligă din "Ţara Semilunei", oferă steliştilor 700.000 de euro în schimbul lui Nicoliţă. Fotbalistul de 26 de ani va semna un contract pe trei sezoane şi va primi aproximativ 300.000 de euro anual.

În 2009, Becali a cerut 5 milioane de euro

Cu peste 180 de meciuri pentru Steaua, Bănel Nicoliţă a captat atenţia mai multor cluburi din Europa. În urmă cu doi ani a fost la un pas să ajungă la Dinamo Moscova, dar Gigi Becali nu a fost de acord cu suma oferită. Ruşii ar fi plătit trei milioane de euro, însă conducerea din Ghencea a dorit cinci milioane de euro, iar afacerea a picat imediat. De atunci, au mai fost câteva discuţii, însă nimic concret.
Acum, la doi ani distanţă, şefii roş-albaştrilor se pot consola cu o nouă ofertă, dar mult mai mică. Samsunspor, grupare din prima ligă turcă, a trimis în cursul săptămânii trecute o ofertă scrisă, iar şansele ca acest transfer să se perfecteze sunt destul de mari.

Le e teamă să nu se plafoneze

Ce oferă Samsunspor? Cum latifundiarul din Pipera a spus că în această vară îl va lăsa pe Nicoliţă fără a avea pretenţii prea mari, turcii au şi venit cu oferta. "Să îmi dea cineva 500.000 de euro pentru Bănel şi eu îl dau. Gata, băiatul şi-a făcut datoria pentru echipă", dezvăluia finanţatorul în urmă cu puţin timp. Echipa nou-promovată oferă cu 200.000 de euro peste suma dorită de latifundiar, iar parafarea contractului se va face în această săptămână. Practic, Bănel Nicoliţă este ultimul jucător din echipa care în 2006 a făcut senzaţie în Europa. "În această săptămână, Bănel va semna cu Samsunspor. Noi ne-am înţeles cu ei, oferă 700.000 de euro şi suntem mulţumiţi. Îi vom da drumul, pentru că, dacă va rămâne, nu cred că va mai avea aceeaşi motivaţie", au dezvăluit surse din cadrul clubului stelist.

CE S-A ÎNTÂMPLAT CU JUCĂTORII STELIŞTI DE LA "BORO"

Carlos » dat afară, acum e la Bucaspor, în Turcia
Cornel Cernea » în 2009 a plecat la Unirea Alba Iulia din postura de jucător liber
George Ogăraru » vândut în 2006, la Ajax, pentru 3 milioane de euro. În prezent evoluează în Elveţia, la FC Sion
Dorin Goian » vândut în 2009 la Palermo pentru
2 milioane de euro
Sorin Ghionea » a plecat în 2010 la FC Rostov pentru 100.000 de euro. În prezent este liber, după ce în retur a evoluat la Timişoara
Eugen Baciu » i s-a terminat contractul în această vară, iar acum este în discuţii cu echipe din Coreea de Sud
Petre Marin » a plecat din Ghencea în 2010, când i s-a terminat contractul. În prezent evoluează la nou-promovata Concordia Chiajna
Daniel Bălan » la finalul sezonului din 2006 a fost împrumutat la Omonia Nicosia, în Cipru
Mihăiţă Neşu » a plecat la FC Utrecht în 2008 pentru 1,2 milioane de euro
Daniel Opriţa » în 2007 i s-a reziliat contractul şi a plecat la Dinamo. În prezent joacă la Petrolul Ploieşti
Vasilică Cristocea » i s-a reziliat contractul în 2008. În prezent evoluează la Viitorul Constanţa
Sorin Paraschiv » vândut în 2007 la Rimini, în Serie B, pentru 500.000 de euro
Florin Lovin » a fost vândut în 2009 la TSV 1860 München pentru 600.000 de euro
Mirel Rădoi » în 2009 a fost cumpărat de Al Hilal pentru 6 milioane de euro
Gabriel Boştină » a fost vândut în 2007 la rivala din "Ştefan cel Mare" pentru 100.000 de euro
Nicolae Dică » a fost cumpărat de Catania, în 2007, echipa din "Cizmă" plătind 2,5 milioane de euro
Victoraş Iacob » cumpărat în 2008 de FC Kaiserslautern pentru 500.000 de euro
Andrei Cristea » a fost vândut la Timişoara, în 2006, pentru 200.000 de euro. A ajuns apoi la Dinamo de unde a plecat la Karlsruher

160.000 de euro era salariul pe care Nicoliţă îl încasa la Steaua. Turcii îi dublează aproape veniturile

30 de selecţii a adunat stelistul pentru reprezentativa naţională a României, pentru care a înscris un singur gol

183 de meciuri a bifat Nicoliţă în tricoul roş-albastru, reuşind să marcheze de 23 de ori

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 62 comentarii
Comentează
  • Bun pret. mai ult decat corect. Asta e valoarea Stelei din acest moment. Dupa cum evolueaza jucatorii asa sunt si cotati. Nimeni de la Steaua 9poate mai putin tatarusanu si gardos) nu valoreaza nici macar un milion de euro.

    suporter FC Vaslui
  • Mi se pare o suma astronomica pentru fotbalul romanesc.........ce teapa si-or lua turkletii......heheheh....cand le-o pisa Balanel o pereche de autogoluri......Mi se pare o aberatie sa platesti asemenea sume pe jucatori romani cand nici o echipa nu reuseste sa treaca nici macar de grupe in competitiile…

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
648
161
154
80
74
BusinessMagazin.ro
52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO

Peste 100 de ani, 500 de milioane de conturi de pe Facebook vor aparţine unor persoane decedate; numele complet...

Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO
Cele mai neobişnuite ceasuri din lume - GALERIE FOTO
CSID.ro
Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)

Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi...

Pentru 7 din 10 români sexul bun înseamnă sănătate (21:00)
Ai probleme cu inima? Înainte de medicamente, alege să-ţi schimbi...
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Se linge de jos în sus, până ajungi la Iisus! (Poze)
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!

Pe alte meleaguri, vedetele stau în continuare dezbrăcate la soare. Una dintre ele este fiica Ornellei Mutti,...

Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în...
Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
Sexgen.ro
Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?

Seara începuse promiţător. Băutură era destulă. Voia bună a descălecat la întâlnirea cu tineretul. La...

Cum comunică femeile, cum comunică bărbaţii – partea I
Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Showbiz.ro
Pentru un weekend sănătos!Pentru un weekend sănătos!

Cea mai aşteptată zi a săptămânii a sosit. Hai să ne bucurăm de un sfârşit de săptămână de vis!

Are 29 de ani şi este virgină!
Pe timp de ploaie!
Descopera.ro

				
				Ce fel de femei preferă bărbaţii?				
			Ce fel de femei preferă bărbaţii?

Când vine vorba de găsirea unor partenere, bărbaţii nu apreciază neapărat farmecul...

Misterul materialului organic de pe meteoriţii marţieni a...
Secretele fierbinţi ale apariţiei vieţii pe Terra
Tare.ro

				
				Clienta fara chiloti pe ea (01:00)				
			Clienta fara chiloti pe ea (01:00)

 O surpriza "placuta" pentru baiatul care livreaza pizza

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie