Ultimul „vals”?** „U” Cluj – Ceahlăul 1-0

Ultimul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alex Dos Santos a marcat golul victoriei clujenilor în meciul de debut al lui Marius Popescu în funcția de principal

La meciul Universității de ieri a fost mai liniște decât de obicei. Suporterii n-au mai avut de ce s-o înjure pe Anamaria Prodan, pentru că aceasta a decis să demisioneze, iar Cristi Dulca a plecat și el. Marius Popescu a rămas să salveze o „corabie” fără un „căpitan” vizibil, iar incertitudinea a rămas să plutească în aer. Totuși, un act care omologa stadionul din Buzău, la cererea „U” Cluj, punea iar pe gânduri spectatorii. Chiar și așa clujenii au fost cei care au rupt echilibrul. După ratările lui Paulinho și Viorel Dinu, Alex Dos Santos avea să marcheze primul său gol la Universitatea, din pasa filtrată a lui Dinu (24). A fost unul dintre puținele șuturi pe poartă, într-o repriză în care nimeni n-a impresionat cu nimic. Partea a doua a fost însă mult mai antrenantă, iar Drăghici a ratat două ocazii mari (50, 52), dar în loc de gol a văzut roșu, după un henț copilăresc (70). Doar Constantinescu le-a dat însă ceva emoții clujenilor (74, 76), iar U Cluj câștigă primul meci după trei etape. Oare a fost ultimul pe Cluj Arena?

Alex Dos Santos a marcat aseară primul gol în Liga I, pentru Universitatea

Drăghici a fost eliminat, în minutul 70, după un henț stupid


„U” Cluj: Balauru – Ciupe, Erico Da Silva, Christou, Lupu – V. Gheorghe, Pătrașcu – Paulinho, V. Dinu, Alex Dos Santos – Drăghici

Samoilă, Krumov, Szilagyi, Muzac, Năstăsie, Cleiton, Nicola

URMĂ‚REȘTE AICI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI

Ceahlăul: Miron – Sanchez Moreno, Cazan, Mohammed, Barna – Achim,Onciu – Velici, Constantinescu, Stana – Golubovic

Rezevrve: Jovic, Rusu, Bădescu, Lukanovic, Vițelaru, Tolimir, Ștefănescu


„U” Cluj dispută în această seară ultimul meci pe Cluj Arena, „șepcile roșii” urmând să se mute, începând cu etapa a 13-a, pe stadionul Gloriei Buzău.

De la ora 18:00, „U” Cluj primește vizita Ceahlăului, în debutul etapei a 11-a a Ligii 1. În acest moment, cele două echipe sunt „vecine” de clasament, „U” ocupând poziția 13 și Ceahlăul 14.


Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×