CFR schimbă liniile. Când se oficializează mutările și prima reacție: „N-am venit să schimb pe nimeni. Nu mă interesează funcția de director general”

CFR schimbă liniile. Când se oficializează mutările și prima reacție:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Pauza pentru meciurile partidelor echipelor naționale va aduce și schimbarea preconizată în conducerea celor de la CFR Cluj. Iuliu Mureșan n-a mai fost prezent în viața echipei, la ultimele două partide, dar acesta nu a fost scos încă din organigramă. Cum demisia nu a venit, așa cum se aștepta finanțatorul Nelu Varga, trecerea lui Mureșan pe „linie moartă” se va produce în viitoarea ședință a Consiliului de Administrație.

În locul celui mai longeviv președinte din actualul format al Ligii I va fi instalat Marian Copilu, un personaj care s-a aflat în prim-plan în sezonul trecut, dar care a părăsit echipa odată cu Bogdan Mara și Edi Iordănescu. Copilu a rămas însă preferatul lui Nelu Varga și omul de încredere al acestuia, iar unul dintre avantajele sale îl reprezintă și relația bună cu jucătorii: „Ne-a purtat noroc domnul Copilu, am câștigat. Marian este un băiat extraordinar. A fost omul între conducere și echipă. Ne-a oferit tot ce am avut nevoie pentru a ne simți fotbaliști”, l-a lăudat George Țucudean, după ultimul meci.

Stanciu în locul lui Zamfir

Următorul om care urmează să intre în conducerea CFR-ului este Daniel Stanciu. Acesta va ocupa funcția de director sportiv, post ocupat până nu demult de Răzvan Zamfir: „Nu mă interesează funcția de președinte sau director general. Am fost la Dinamo și nu cred că a fost o alegere bunăDacă aș candida, aș candida pentru un post vacant, acela de director sportiv. N-am venit să dau afară pe nimeni. Este o problemă care ține de bucătăria internă. Eu avut și încă mai am un respect deosebit pentru ce a făcut Iuliu Mureșan și ce a reprezentat pentru CFR Cluj. S-a identificat în mare parte cu rezultatele și trofeele obținute sau cu rezultatele din cupele europene. Despre relația mea personală cu dânsul aș putea să spun foarte multe, dar cred că nici dânsul nu poate să dea vreo explicație. În ultima perioadă m-a privit cu reticiență și am văzut niște ieșiri în decor care nu-i fac cinste. Nu vreau să vorbesc pentru că îi port respect și chiar am avut de învățat de la el”, a spus Stanciu, la Look TV.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…