„U” Cluj merge la TAS. Argumentul cel mai solid al clujenilor împotriva Concordiei. ACS Poli a făcut contestație la LPF și FRF

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Pierzătoare la „masa-verde” a meciului cu Concordia Chiajna din cauza utilizării lui Marius Martac, „U” Cluj vrea să-și recupereze punctele obținute în teren la TAS
  • Universitatea va contesta tocmai felul în care Chiajna a depus contestația
  • ACS Poli, a doua echipă contra căreia a evoluat Martac, a trimis, astăzi, adrese către LPF și FRF prin care cere să câștige și ea cu 3-0 disputa cu „U”
  • Clujenii nu se tem că vor pierde și meciul cu ACS Poli Timișoara

 

UPDATE 2: Vin și vești bune pentru „U” Cluj, care a scăpat de o grijă în cazul Martac.

Federația nu se poate autosesiza în acest caz pentru a retrage și punctele din jocul cu ACS Poli, așa cum se credea inițial. FRF se poate sesiza doar în trei cazuri. Primul se referă la utilizarea unui jucător aflat în stare de suspendare, al doilea face referire la nerespectarea numărului de fotbaliști extracomunitari utilizați, iar al treilea caz privește nerespectarea numărului de jucători români ce trebuie folosiți într-un meci.

Astfel, clujenii vor pierde, în cel mai rău caz, doar punctul obținut pe teren cu Concordia Chiajna. Asta în cazul în care Comisia de Disciplină sau TAS-ul vor menține decizia Comisiei de Recurs.

Un lucru este însă foarte clar. Marius Martac nu va mai juca la „U” Cluj în acest sezon, acesta fiind suspendat 12 etape.

 


UPDATE: ACS Poli se consideră îndreptățită să câștige precum Concordia la „masa verde” jocul cu „U” Cluj, cedat 1-2 pe teren. Președintele echipei timișorene, Ioan Timofte, a trimis astăzi adrese către LPF și FRF în legătură cu cazul Marius Martac.

Bănățenii susțin că, spre deosebire de ilfoveni, ei nu au contestat la timp dreptul de joc al fundașului, însă au găsit în ROAF articolul care arată că nu mai e nevoie să o facă pentru că Liga trebuie să se autosesizeze.

Dreptul de joc al lui Martac a fost practic revocat prin decizia Comisiei de Recurs a FRF, care a răspuns la contestația făcută de ilfoveni. Fundașul echipei ardelene a jucat în retur doar cu Chiajna și cu ACS Poli, așa că doar cele două pot beneficia de decizia împotriva lui „U”.

„Bineînțeles, asta am făcut toată dimineața. Am trimis adrese către Liga Profesionistă, dar și către FRF. Cerem doar să se respecte regulamentul. Articolul 26, punctul 2 din ROAF spune clar. Chiar dacă nu a fost făcută contestație, LPF trebuie să autosesizeze – căci ei hotărăsc, noi vrem să ne asigurăm că o vor face”, a declarat, pentru Sport9.ro, Ioan Timofte.

Președintele lui ACS Poli a explicat și de ce clubul timișorean nu a contestat în modul clasic dreptul lui Martac de a fi pe teren. „Nu aveam de unde să știm. Martac a jucat 14 jocuri în tur… În mod normal te gândești că e totul în regulă. U Cluj trebuia să știe pericolul pentru că era în litigiu. Ar fi niște puncte importante pentru noi desigur.”, a mai spus președintele lui ACS Poli.

Cu cele trei puncte la masa verde ACS Poli ar acumula 34 și ar urca până pe locul 10 în Liga I.

Iată mai jos articolul din ROAF al FRF, ediția 2013, pe care se bazează oficialii timișoreni:

  • Articolul 26, 2 (referitor la formularea contestațiilor): Sesizarea se face din oficiu de forul competent, nefiind necesară formularea unei contestații în condițiile prevăzute de art. 26.1, în cazul jucătorilor aflați în stare de suspendare pentru cumul de cartonașe galbene sau ca urmare a unei decizii pronunțate de comisia competentă, precum și pentru nerespectarea dispozițiilor privind folosirea jucătorilor extracomunitari, respectiv, pe cele privind obligativitatea înscrierii în raportul de arbitraj a numărului minim de jucători formați la nivel național.

 


Oficialii formației Universitatea Cluj sunt hotărâți să se adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru a contesta faptul că FRF, prin Comisia de Recurs, a decis ca „U” să piardă meciul din etapa a XXII-a a Ligii I cu Concordia Chiajna, cu 0-3, 1-1 pe teren, din cauza utilizării lui Marius Martac.

Clujenii vor avea două argumente puternice în susținerea cauzei. În primul rând vor prezenta scrisoarea primită de la LPF, prin care li se transmitea că jucătorul are drept de joc. Al doilea argument al clujenilor se leagă de un viciu de procedură, în cazul celor de la Concordia Chiajna. Aceștia au contestat dreptul de joc al lui Martac, abia la pauza jocului, lucru nepermis de regulament.

Regulamentul permite contestarea dreptului de joc al unui fotbalist doar înainte de începutul meciului, în cazul titularilor și până la pauza jocului, în ceea ce privește rezervele. Martac a fost însă titular cu Concordia Chiajna, iar contestația depusă la pauză de gazde nu trebuia acceptată.


 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele