Tănase traversează cea mai bună FORMĂ‚ a carierei, dar e pus la zid:** „E cel mai plângăcios dintre toți!” Detalii din vestiarul Stelei

Tănase traversează cea mai bună FORMĂ‚ a carierei, dar e pus la zid:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Tănase traversează probabil cele mai bune momente din carieră. După o lungă perioadă în care n-a arătat mai nimic, fiind criticat de fani, mijlocașul a revenit în centrul atenției. Mai întâi a fost decisiv în meciul cu Maccabi Haifa (4-2), când a înscris ultimele două goluri ale roș-albaștrilor.

În ultima etapă a Ligii 1, Tănsae a „recidivat”, înscriind un nou eurogol împotriva Concordiei Chiajna. Lăudat de toată lumea, „Dodel” nu are liniște nici în clipele de glorie.

Horea Codorean, cel care se ocupă de fotbaliștii accidentați de la Steaua, a acceptat să vorbească despre jucătorii roș-albaștrilor, mai ales în momentele în care aceștia trebuie să se refacă după o perioadă mai lungă de indisponibilitate.

„Nu fac nazuri de obicei, dar Tănase este cel care-mi zice mereu că ba e prea mult, ba e prea greu. E cel mai plângăcios dintre toți”, a spus Codorean pentru FotbalTop.

Minicantonament la Mogoșoaia
Ilie Stan a pregătit un program special pentru jucătorii rămași la echipă și care nu s-au alăturat loturilor reprezentative. Acesta va face un cantonament de trei zile la Mogoșoaia, iar pentru sâmbătă, ar dori să programeze un meci. Totuși, „Iliesta” se mai gândește la adversar, pentru că nu dorește să riște să se accidenteze vreun jucător.

Gardoș, la „Ora de ProSport”
Fundașul Stelei, Florin Gardoș, este astăzi invitatul lui Dan Filoti la „Ora de ProSport” de la ora 14:00, în direct pe Sport.ro. Jucătorul roș-albaștrilor va vorbi despre accidentările suferite în această primă parte a sezonului, dar și despre episodul în care l-a accidentat pe Cosmin Băcilă. Gardoș va lipsi de pe gazon aproximativ o lună, după ce a suferit o ruptură musculară în partida cu Maccabi (4-2), în minutul 2!


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…