Transferul anului!** Costa face echipa în jurul lui Renan, considerat ca fiind „creierul” echipei

Redactor:
Andra Lupou
Transferul anului!** Costa face echipa în jurul lui Renan, considerat ca fiind
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu a lipsit niciun minut în 18 meciuri și spune că a venit în Liga I pentru a lua campionatul. „Dacă muncim din greu, sigur luăm titlul”, promite mijlocașul Renan, brazilianul sosit în vară la echipa din Gruia.

Deși i-au adus pe Beto, Weldon sau Sougou, șefii CFR-ului au rămas impresionați la finalul turului de Renan Garcia (25 de ani). „Pot spune cu certitudine că este cel mai bun transfer al verii. Îmi plac fotbaliștii care joacă de la început la final, iar Renan este unul dintre ei. Nu îmi plac fotbaliștii care joacă trei meciuri bine și două prost”, a declarat Arpad Paszkany.

De ce e atât de impresionat șeful din Gruia? Renan a bifat toate minutele în cele 18 etape, fiind unul dintre cei mai importanți oameni în angrenajul gândit de Costa. Brazilianul joacă de obicei mijlocaș stânga, dar în startul sezonului a fost folosit și ca închizător. A reușit trei goluri și patru pase decisive și spune că va continua la fel de bine și în retur. „Îmi doresc ca anul viitor CFR să continue parcursul bun pe care l-a avut până acum și la final să ieșim campioni. Acesta este obiectivul tuturor și cred că dacă vom munci din greu îl vom îndeplini”, mărturisește Renan, care dezvăluie și secretul succesului său. „Pentru mine faptul că nu am fost accidentat a contat foarte mult în ultimii ani. Tocmai de aceea îmi doresc sănătate pentru mine și pentru toată familia mea, fiindcă dacă ai sănătate poți să faci tot ce îți propui”, mai explică mijlocașul, încrezător și în prestațiile sale din retur. „Eu sper ca în retur să marchez și mai multe goluri”, promite Renan.

A jucat meci de meci și sezonul trecut!

Renan a ajuns în vară la CFR Cluj din postura de jucător liber de contract. Brazilianul cu pașaport italian s-a format la Atletico Mineiro, fiind împrumutat printre altele și la Celta Vigo, în turul sezonului 2008-2009. A început mai apoi aventura în fotbalul din Portugalia, jucând la Vitoria Guimaraes (2009-2010) și Beira Mar (2010-2011). La ultimul club a atras atenția șefilor din Gruia, după ce a evoluat în 2.304 minute în 27 de partide sezonul trecut, reușind și trei goluri.

Doar Panin a mai fost integralist la CFR Cluj

Un singur jucător al CFR-ului a mai reușit performanța să bifeze toate minutele într-un tur sau un retur. Este vorba de fundașul Cristian Panin, care a jucat în toate cele 17 etape ale turului sezonului 2007-2008, sub comanda lui Ioan Andone. În acel sezon, CFR avea să cucerească primul titlu din istorie.

875 de mii de euro e cota lui Renan potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de, cu 75 de mii de euro mai mult decât în vară

1 singur cartonaș galben a luat brazilianul în primele 18 etape

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care…
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Iubita celui mai mare rival al lui Gigi Becali este de o frumuseţe răpitoare. Imagini rare cu femeia
Iubita celui mai mare rival al lui Gigi Becali este de o frumuseţe răpitoare. Imagini rare cu femeia
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
BANII românilor vor fi CONFISCAȚI. Decizia anunțată pe 2 Mai de Guvern: E funcțional sistemul
BANII românilor vor fi CONFISCAȚI. Decizia anunțată pe 2 Mai de Guvern: E funcțional sistemul
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…