Transfer de Europa pentru Screciu! Destinația: Belgia. Câți bani cere Craiova pentru jucătorul de 18 ani

Redactor:
Cosmin Staicu
Transfer de Europa pentru Screciu! Destinația: Belgia. Câți bani cere Craiova pentru jucătorul de 18 ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe lângă Andre Santos, Popov, Mitrovic, Măzărache, Rossi, Bic, M. Roman, puși pe liber sau împrumutați de CS Universitatea, de la reunirea juveților a lipsit și tânărul Vladimir Screciu, care negociază, spun sursele ProSport din cadrul clubului oltean, un transfer în prima ligă belgiană, la RC Genk, fosta adversară a Astrei Giurgiu din 16-imile Europa League.

În vârstă de 18 ani și înalt de 1,83 metri, internaționalul de juniori n-a fost în grațiile lui Devis Mangia în sezonul trecut, italianul folosindu-l destul de puțin, în ciuda calităților demonstrate de puștiul oltean. În stagiunea trecută, Screciu a avut 25 de prezențe în campionat, în care a strâns 1750 de minute de joc, și 3 jocuri în Cupa României, competiție câștigată de CS Universitatea Craiova.

Clubul din Bănie solicită 2 milioane de euro și un procent dintr-un transfer ulterior pentru Screciu, care mai are încă trei ani de contract în Bănie.

Pe lângă talentul puștiului pe care l-au văzut și la Turul de Elită al naționalei under 19, belgienii de la Genk sunt atrași de polivalența lui Screciu, care poate juca atât fundaș, cât și mijlocaș.

RC Genk a terminat campionatul trecut pe locul 5 și va evolua în Europa League, fiind o potențială adversară a Universității Craiova în turul 3 preliminar al competiției.

Selecționerul Contra îl apreciază

Născut la Corabia, la fel ca legenda Științei, Ion Oblemenco, Vlad Screciu a debutat în Liga 1 Betano acum doi ani, într-un meci cu FCSB, pe Arena Națională, la numai 16 ani și 8 luni. De tânărul jucător oltean, evaluat de Transfermarkt la 1 milion de euro, s-a interesat acum un an și Benfica Lisabona.

„Visez să joc în Anglia, la Manchester United. Îmi place Pogba, cu o mână dă la o parte orice adversar, dar îl admir și pe Modric, îmi place viziunea lui în joc”, spunea Screciu în urmă cu ceva timp într-un interviu pentru ProSport.

Și selecționerul Cosmin Contra l-a apreciat pe fundașul oltean la Turul de Elită de la Ploiești, cu naționala Under 19. „Screciu a făcut un meci extraordinar la naționala under 19. A fost unul dintre remarcații mei. Nu mi-e frică să aduc jucători foarte tineri așa cum este el”, declara selecționerul României la conferința de presă premergătoare partidelor cu Israel și Suedia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×