„Totul pentru Alex”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cesinha (foto) i-a dedicat reușita sa cu Steaua lui Alexandru
Stănescu, tânărul care suferă de un grav handicap locomotor despre
care ProSport a scris săptămâna trecută. Brazilianul l-a îmbrățișat
după gol.

Cesi, felicitări pentru reușită. Toată suflarea
rapidistă abia aștepta să marchezi din nou în
Giulești…

Așa e. Sunt extrem de fericit că am dat gol. Știu că toți erau
nerăbdători să înscriu. Unii își pierduseră deja răbdarea și
încrederea în mine, dar în felul acesta sper că le-am demonstrat
tuturor că eu încă mai pot face multe.

Cum te simți?
Nimic nu se compară cu ce simt eu acum. E formidabil să guști o
astfel de victorie! Când am rămas singur cu poarta goală, știam că
nimic n-o să-mi mai oprească mingea.

„Aștept
propunerea lui Copos!”

Gestul tău de după gol a emoționat pe toată lumea. Te-ai
dus direct la acel băiat și v-ați bucurat
împreună…

Da, am preferat să mă bucur alături de un copil sincer. N-am stat
să mă gândesc prea mult, m-am dus direct la el. Nu boala lui m-a
impresionat, ci faptul că este alături de noi meci de meci și
merită toată recunoștința noastră.

Mai sunt câteva etape. Toată lumea se întreabă: mai vrea Cesinha la
Rapid?

(Râde) Nu pot să spun nimic deocamdată. Am zis mereu că nu vreau să
mă gândesc deloc la asta. Abia după ultima etapă voi lua o
decizie.

Ioan Andone l-a rugat pe patronul Copos să-ți prelungească
înțelegerea…

Nu știam… Sunt sigur că l-am impresionat pe domnul Andone,
muncesc mult, pentru că simt că mă aflu într-o perioadă excelentă,
dar nu știu ce să spun, deocamdată. Nu cred că o să fie așa ușor…
Domnul Copos ar trebui să dea niște bani în plus, să stăm intens la
niște negocieri, iar asta nu s-a întâmplat niciodată până acum…
Aștept…


„Când au venit Cesinha și Săpunaru la mine, nu-mi venea
să cred. Am fost în culmea fericirii. M-am simțit important, pentru
că, după gol, au venit să împartă bucuria cu mine”
,
Alexandru Stănescu, suporter rapidist

„Îi dedic victoria lui Alex, dar și copiilor la care am
fost săptămâna trecută și alături de care m-am distrat. Ei au spus
că se termină 4-1, dar eu credeam că fac mișto de mine”,

Cesinha, mijlocaș Rapid


Săpunaru i-a dăruit
tricoul cu Sandu Neagu

Giuleștenii i-au dedicat victoria cu Steaua „eroului de la
Guadalajara”, Sandu Neagu, dar și lui Alexandru Stănescu. Pe lângă
gestul emoționant de după reușita lui Cesinha, atunci când
brazilianul și Săpunaru s-au dus direct la Alex și l-au îmbrățișat,
„Săpun” i-a făcut acestuia și un cadou (foto). Tricoul cu care
fundașul a intrat pe teren la începutul partidei, cel pe care era
inscripționat numărul lui Neagu, a ajuns în cele din urmă în
mâinile suporterului rapidist.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…