VIDEO TERIFIANT! Becali, la un pas de moarte! "Motoarele s-au oprit în aer! Era să ajung pe altă lume!"
Gigi Becali este în stare de şoc după ce motoarele avionului care urma să îl ducă la Craiova s-au oprit brusc în timpul manevrelor de decolare, pentru partida pe care Steaua o dispută în compania Universităţii.
"Am crezut că murim. Am scăpat ca prin urechile acului! Motoarele s-au oprit in aer. Acum sunt in stare de soc", a declarat Gigi Becali in exclusivitate pentru PROTV. După care, intrat în direct la Realitatea TV, a detaliat."Ş-a oprit nu ştiu ce generator, motor. Daca mai întârzia zece secunde în aer, nu mai avea pistă unde să coboare şi acum poate eram pe altă lume. Dumnezu a fost cu mine, mi-a dat un semn", a explicat Becali şirul evenimentelor, după care, depăşind şocul iniţial, a încheiat în stilul caracteristic: "Dar vedeţi, pot să spun şi eu `au încercat să mă opreasca să candidez, dar nu au reuşit`, ca Oprescu :)))))`. Dacă mi-a dat Dumnezeu un semnal că e cu mine, voi zbura totă viaţa! Chiar în ghearele morţii de voi fi, dacă Domnul e cu mine, de cine mă voi teme?!?!!! Au încercat să mă oprească să candidez şi nu au reuşit! Dumnezeu e cu mine!"
Selecţionerul Victor Piţurcă susţine că patronul Stelei a insistat ca avionul să decoleze după ce prima tentativă de a decola eşuase.
"Am vorbit cu Gigi şi mi-a spus că a trecut prin nişte momente de groază, dar era fericit că Dumnezeu l-a ajutat să scape dintr-o situaţie urâtă. Din ce am înţeles, avionul era la mică înălţime şi astfel de situaţii sunt destul de periculoase. Şi el a greşit că, după primul rateu, a insistat ca avionul să decoleze, deşi toată lumea îi zicea că nu e bine", a declarat Piţurcă.
Gigi nu a mai plecat la Craiova deşi i s-a pus la dispoziţie alt avion!
REALITATEA.NET - Gigi Becali: Dacă mai zbura zece secunde, acum eram pe altă lume!
Gigi către Virgil: "Stai bă liniştit, Dumnezeu e cu noi, nu păţim nimic!"
Gigi nu a mai plecat la Craiova
Intrat în direct la gsptv, directorul aeroportului "Băneasa", Ştefan Mladin, a confirmat incidentele petrecute, dar a ţinut să precizeze că avionul nu s-a desprins de sol. Acesta a precizat şi faptul că Gigi Becali a refuzat să se mai deplaseze la Craiova, deşi compania de care aparţinea aeronava cu probleme i-a pus patronului Stelei un alt aparat la dispoziţie.
"Aeronava nu s-a desprins de la sol. Astfel de evenimente se întâmplă la orice aeroport. În cazul unei semnalizări pe bordul avionului, pilotul decide dacă se continuă zborul sau nu. Gigi Becali a hotărât să nu se mai plece deşi compania i-a pus la dispoziţie o altă aeronavă", a spus Mladin.
"Am fost la 100 de m de dezastru!"
Ipoteza conform căreia motoarele avionului s-au oprit în timp ce aeronava se afla în aer este susţinută şi de către Virgil Becali, vărul patronului din Ghencea. Acesta a pus cap la cap evenimentele petrecute pe aeroportul "Băneasa" şi spune că piloţii avionului au evitat un dezastru în ultima clipă
"M-am speriat foarte rău. Am decolat, avionul s-a ridicat cam 10 metri de la sol şi atunci s-au aprins luminile! Piloţii au reuşit să pună avionul jos când mai erau maxim 100 de m şi se termina pista! La un moment dat Gigi mi-a spus: 'Stai bă că Dumnezeu e cu noi şi nu păţim nimic'. La 20 de minute stewardesa ne-a spus că putem decola. Am decolat dar s-a întâmplat la fel. Atunci piloţii au spus că numai putem zbura. E acelaşi avion cu care a zburat şi Mourinho. Eram cinci oameni în avion", a spus acesta la gsptv.

VIDEO TERIFIANT! Becali, la un pas de moarte! "Motoarele s-au oprit în aer! Era să ajung pe altă lume!"

















oare nu exista nici un VIDEO terifiant?
eu il caut de cateva ore...
scapa lumea de o javra,de el cu banii lui.oier,de doi ;ei
clean-team.ro cauta-ne pentru a avea o afacere impecabila!!!!!!!
era sa se prabuseasca avionul dar........ din pacate nu s-a intamplat lucrul acesta minunat. poate asa nu mai auzeam nicidata de numele lui
puteti vedea liga 1 pe situl geru-tv.tk
mori in mm