Tensiune la Iași. Jucătorii lui Stoican își cer bonusurile pentru calificarea în play-off. Reacția conducerii. Un fost jucător al FCSB-ului, cea mai nouă achiziție

Tensiune la Iași. Jucătorii lui Stoican își cer bonusurile pentru calificarea în play-off. Reacția conducerii. Un fost jucător al FCSB-ului, cea mai nouă achiziție
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu doar câteva zile înainte de startul noului sezon al Ligii 1 Betano, atmosfera la echipa Politehnica Iași este extrem de tensionată. Atât în birourile administrației, acolo unde președintele Adrian Ambrosie își vede amenințat postul, cât și în vestiar.

Elevii lui Flavius Stoican și-au cerut în repetate rânduri bonusurile de performanță ce li se cuvin ca urmare a calificării în play-off-ul sezonului trecut și chiar ar fi amenințat că nu se prezintă la meciul de luni, cu U Craiova, dacă nu-și vor primi banii. Jucătorilor li s-a promis că vor încasa primele de obiectiv în momentul în care vor intra în contul clubului banii din drepturile de televizare, iar amânările succesive ale plăților i-au făcut să răbufnească.

Directorul general Horia Sabo a încerca să amâne plata bonusurilor, dar, în cele din urmă, s-a văzut nevoit să cedeze în fața presiunilor vestiarului.

„Până la plecarea la Craiova, băieții își vor primi bonusurile de performanță. Cel mai probabil, vineri vor fi făcute plățile către jucători. Jucătorii au vorbit cu directorul general, iar situația s-a detensionat”, a declarat președintele Adrian Ambrosie.

Suma totală a primelor de obiectiv pentru calificarea în play-off se ridică la aproximativ 150.000 de euro.

Altfel, jucătorul de bandă stângă Paul Pîrvulescu (29 de ani), ultima dată jucător la Gaz Metan Mediaș, a semnat un contract pe doi ani cu FC Poli Iași. În cariera sa, mijlocașul a mai evoluat pentru FCSB, Viitorul, FC Voluntari, ASA Târgu Mureș, St. Pölten și     WisÅ‚a PÅ‚ock.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…