VIDEO EXCLUSIV | Dică l-a sunat pe Șumudică pentru a pune capăt conflictului: ce au discutat cei doi! „Cred că am sărit puțin calul”

Redactor:
Florin Marian
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică a intrat în direct la ProSport LIVE și a precizat că a discutat și cu Nicolae Dică la telefon, iar cei doi se află în relații bune în acest moment. Antrenorul Astrei a precizat că nu mai dorește să-și piardă energia în astfel de dispute și vrea să se concentreze asupra muncii pe care o are de făcut la Astra.

Șumudică a vorbit și despre situația de la Astra, lăsând de înțeles că s-au rezolvat o parte dintre problemele de la clubul giurgiuvean.

„Cred că am sărit puțin calul la momentul respectiv. Vreau să mă concentrez la munca mea. I-am promis domnului Argăseală că nu voi mai intra în conflict cu Steaua. Nu este normal, îmi pierd foarte mult din energie. Am discutat și cu Dică, el m-a sunat. I-am spus că suntem doi bărbați și să ne întâlnim să vorbim. Îmi cer scuze că am avut o ieșire deplasată. Am căzut de acord că amândoi am greșit și am rămas în relații bune. Nu m-a sunat domnul Becali, nu am discutat cu cei de la Steaua de pe poziții de forță. Dacă ar fi fost așa, nu aș fi dat înapoi. N-am ținut cu Steaua când eram mic, nu am cum.

Suntem bine la Astra, nu este nicio problemă în momentul de față. Au fost discuții, a venit domnul Buduru și a vorbit cu jucătorii. Continuăm! Ne așteaptă un meci greu cu Dinamo„, a declarat Marius Șumudică la ProSport LIVE.

Șumudică a comentat cu umor scenele din Brazilia, acolo unde un arbitru a scos pistolul pe teren: „Asta înseamnă să fii mafiot”

CLICK AICI PENTRU VIDEO


Antrenorul Astrei, Marius Șumudică, s-a săturat de disputa cu Nicolae Dică și vrea să pună capăt acestor polemici. Șumudică afirmă că a discutat cu Valeriu Argăseală, președintele Stelei, și i-a promis acestuia că nu va mai face nicio referire la clubul patronat de Gigi Becali.

„Îmi cer scuze față de Dică pentru lucrurile pe care le-am spus despre el. Am vorbit și cu Argăseală, i-am promis că nu o să mai spun ceva de FCSB sau cum se numesc ei. Vreau să pun capăt acestui conflict de la distanță. Suntem antrenori și trebuie să ne respectăm”, a declarat Șumudică pentru ProSport.

Scandalul a escaladat după meciul câștigat de Steaua cu Voluntari, etapa trecută, atunci când Dică a ținut să-i răspundă lui Șumudică (DETALII AICI).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×