Strategia lui Hagi pentru posibila preluare a Stelei** Condițiile puse de ‘Rege’

Strategia lui Hagi pentru posibila preluare a Stelei** Condițiile puse de 'Rege'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Hagi își prezintă strategia. Trei ani în care trebuie să formeze o echipă, să ia titlul și să facă performanță în Europa.

Considerat unul dintre cei mai buni jucători de fotbal din istoria României, Gică Hagi a discutat pe larg la DolceSport despre situația actuală de la Steaua, acolo unde a subliniat greșelile făcut de Gigi Becali, dar și despre planurile de viitor și modul în care vede organizarea unui club.

Recentele discuții cu privire la implicarea conducerii Stelei în alcătuirea echipei, lucru acuzat de Ilie Stan și recunoscut, chiar dacă voalat, de Mihai Stoichiță l-au stârnit pe „Rege”.

„Ai antrenor,sprijină-l!”
„Pentru ce sunt plătit ca antrenor? Să fac munca asta! Ce treabă are patronul cu vestiarul? El să înțeleagă un lucru: trebuie să sprijini un antrenor în ceea ce gândește, că tu l-ai angajat!”, a spus Hagi la DolceSport. Gică a admis că există momente în care se impune o doză de implicare din partea patronului și a ținut să explice care ar fi condițiile. „Când vezi că echipa e dezorganizată în teren, că nu ascultă, se vede din tribună. Atunci stai o dată, de două ori, de trei ori și abia apoi faci o schimbare. Dar lasă-l pe antrenor să-și facă treaba, să-și ducă la capăt ideea”.

Gheorghe Hagi a recunoscut că s-a împăcat cu Gigi Becali. Dar asta nu înseamnă că au crescut și șansele ca ei să colaboreze din nou. Dacă totuși se va întâmpla asta, „Regele” a explicat care ar fi condițiile lui.

„Trebuia să fiu manager, nu antrenor la Steaua”
În primul rând e clar că ar veni în funcția de manager și nu în cea de antrenor. Interesantă ideea lansată de Hagi. Doar Pițurcă a mai gândit în acest mod revenirea în Ghencea. De ce manager? Pentru că așa ar avea puteri depline, atât la echipă cât și în privința transferurilor. I-ar limita patronului Becali posibilitatea de a se băga peste banca tehnică. În plus, nu ar mai avea nevoie nici de unul ca MM. Dacă ești un simplu antrenor, riști să fii manipulat. „Voi antrena în România acolo unde voi avea decizie sută la sută pe plan tehnic. Vreau să am putere de decizie în orice. Tehnic.

Conducerea îmi dă bugetul, eu îi creez strategia, cum trebuie să fie în 2-3 ani. Numai manager vreau. Când am venit la Steaua, greșeala mea a fost că am acceptat când Gigi mi-a zis să fiu antrenor. Trebuia să fiu manager. Vreau proiect pe minimum 2-3 ani, un contract. Pentru ce altfel, ca să ne certam?”, a spus el.

„Ca antrenor ai nevoie de un departament de scouting, cam de vreo șase scouteri. Vrei un fundaș stânga? Te duci în toată lumea și cauți, pe baza bugetului”
Gheorghe Hagi

„Vreau să antrenez, dar trebuie să fie ceva important. Unde voi antrena? La mine la echipă (n.r. – Viitorul Constanța), în altă parte…”
Gheorghe Hagi

„Eu am tăria să mă retrag când nu merge. Nu sunt certăreț, eu m-am născut să fac performanță. Unde nu e mediul bun nu pot sta”
Gheorghe Hagi

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…