Stoican, făcut praf de Giani Kiriță: „Se spune că ține vestiarul unit, dar nu e așa. Eu știu mai multe și știu mai bine ce zic”. Negoiță și fotbaliștii nu au scăpat nici ei de furia fostului fundaș

Stoican, făcut praf de Giani Kiriță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a mai ratat un sezon, iar spiritele s-au învolburat mai mult ca niciodată după înfrângerea în fața marii rivale, Steaua, scor 1-3 pe teren propriu. Primul care a simțit revoluția din Ștefan cel Mare a fost Bărboianu, al cărui contract a fost reziliat astăzi.

„Primul pas spre un proiect bun e aducerea lui Dinu Gheorghe”, este de părere Giani Kiriță, care l-a criticat dur și pe fostul său coleg, Flavius Stoican. Potrivit informațiilor sale, antrenorul care e contestat meci de meci de suporteri a scăpat total vestiarul din mână, astfel că schimbarea sa este o necesitate pentru ca lucrurile să revină pe făgașul normal.

Hai să fim serioși, sunt jucători la Dinamo cărora le-ar fi greu să evolueze în liga a doua. Sunt maximum 5 fotbaliști care au calitate, dar și aceia sunt blocați psihic. E datoria antrenorului să îi deblocheze, să stea de vorbă cu el, să comunice. Și eu am avut momentele mele când nu puteam să joc pentru că nu comunicam cum trebuie cu antrenorul. Se spune că Stoican ține vestiarul unit, că îi mobilizează, dar nu e așa. Eu știu mai multe și știu mai bine despre ce vorbesc. Mai discut și eu cu anumiți jucători și știu ce se întâmplă acolo. Dacă tehnicianul te tratează cu spatele, nu îi convine nimic din ceea ce faci, nu ai cum să dai randament bun„, a spus fostul mare fundaș, la DigiSport.

Nici Ionuț Negoiță nu a scăpat de criticile lui Kiriță, care a transmis încă o dată un semnal de alarmă: atâta timp cât nu se va investi masiv la un club de talia lui Dinamo, rezultatele vor fi la fel de modeste.

Nu ai cum să nu faci investiții și să vrei să te califici în Europa. Uitați-vă unde e Dinamo de 3 ani de zile. Suporterii nu mai au răbdare, e normal: toți ne bat pe unde vor. Trebuie să se aducă jucători de calitate„, a conchis ex apărătorul.

1 sezon au evoluat cei doi foști fundași împreună pentru Dinamo: 2002-2003. „Câinii” au câștigat atunci un trofeu, Supercupa României

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele