Steliștii l-au supărat iar. Mustăcioșii nu sunt bine văzuți de Pițurcă: „Sper că n-au făcut-o intenționat”

Steliștii l-au supărat iar. Mustăcioșii nu sunt bine văzuți de Pițurcă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul s-a arătat deranjat de modul în care steliștii au sărbătorit titlul, încadrând gestul lor în categoria celor „neserioase”

Latovlevici a fost primul acuzat de selecționer

Sobrul antrenor Victor Pițurcă n-a privit cu indulgență gestul steliștilor de a-și lăsa mustață după ce și-au asigurat matematic titlul de campioni naționali. „Uite, exact ce spuneam. Asta este o dovadă de neseriozitate. Sper că n-au făcut-o intenționat”, a fost mesajul lui Victor Pițurcă pentru colaboratorii săi.

Reacția lui Piți a venit la o lună după ce a explicat că una dintre cauzele pentru care nu l-a convocat pe Latovlevici la meciurile cu Ungaria și cu Olanda a fost tocmai atitudinea acestuia. „L-am văzut că nu e concentrat 100% la meciuri. Am văzut că face pe lunetistul după goluri sau alte faze de genul asta. Mie nu-mi plac lucrurile astea. Nu poți să faci pe clovnul. Sunt faze de liga a cincea. A contat foarte mult și asta, dar și jocul său”, a punctat Piți, conform sport.ro.

După declarațiile selecționerului, steliștii erau tentați să marcheze câștigarea titlului prin intrarea pe teren cu măști de clovn. Au preferat însă altceva, iar Piți bănuie că gestul a fost de fapt un alt mod de a-i răspunde.

I-a trecut supărarea pe Strătilă
Vlad Chiricheș a vorbit despre accidentarea lui din meciul cu Dinamo. „Nu vreau să discut despre Strătilă, s-a vorbit prea mult despre el și despre ce s-a întâmplat. Așa a fost să fie! Nu cred că m-a lovit intenționat. Nu îi port pică, chiar dacă am fost supărat. Mi-a dat un mesaj să-și ceară scuze”, a spus stelistul. Chiricheș s-a ales cu o entorsă la genunchi și cu o afecțiune la ligament și va lipsi o lună, urmând să fie apt în a doua perioadă de pregătire.

Unirea cere banii pe Stanciu
Roș-albaștrii sunt reclamați de fosta divizionară secundă, Unirea Alba Iulia, pentru neplata taxei de solidaritate în cazul transferului lui Nicușor Stanciu. Formația din Ghencea se pare că a virat cei 5% care se împart între formațiile care contribuie la formarea jucătorului doar în conturile Vasluiului, astfel că formația din Cetatea Unirii, aflată în pragul falimentului, trebuie să se adreseze comisiilor pentru reglarea situației. Stanciu a costat un million de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…