Steliștii flutură „Steagul” alb!** Steaua-Brașov 0-3

Steliștii flutură
  • Publicat:
  • Actualizat:

Când vine vorba de Steaua, Gigi Becali are pofte ca o femeie
gravidă. Ultima „pohtă” sună cam așa: „Vreau echipa pe primul loc
până de Paște. Chiar înainte, dacă se poate!”. E ca și cum o doamnă
însărcinată în luna a cincea ar cere pepene în mijlocul iernii pe
la trei dimineața. Și dacă te uiți și la primele 20 de minute din
meciul cu Brașov, atunci gravida noastră vrea și un kilogram de
caise.

Steaua lui Gigi parcă joacă în deplasare, galbenii lui Conceicao
notând deja trei ocazii bune. Diego (6), Viveiros (16) și Teixeira
(19), în timp ce ai lui Lăcătuș au produs fix un corner. Tănase a
intrat cu mâna în ghips și dă senzația că are și glezna
imobilizată. Iar dacă aseară căutai glezne fine, atunci acelea erau
înfășurate în galben.

„Scărița” lui Cristescu l-a lăsat mut pe
Tătărușanu

Cristescu dă prima mostră, contraatac perfect, scăriță care în aer
se transformă în golazzo și e 0-1. Ba nu! 0-2. Imediat, Teixeira
devine gelos și pune mingea în vinclu. Bară-gol, pardon, bară-gol
frumos. Huiduieli din peluză și, dacă urmăm introducerea, stări de
greață în loja principală.

Nicoliță și Surdu, ceruți de patron pe teren. Și au
intrat

Umilit, Becali pleacă acasă precum doamna cu caise și pepene la
spital pentru că i s-a rupt apa prematur. Până la pauză nimic,
nimic pentru Steaua, doar bulgări în cap de la tribuna a II-a.
După, Lăcătuș încearcă să își salveze obrazul bătut deja de Gigi pe
la televizor, iar pe post de Gerovital îi trimite pe teren pe
Nicoliță și Surdu. Ridurile din jocul Stelei rămân însă, pericolul
vine doar din faze fixe, în timp ce brașovenii se închid ca
magazinele de etnobotanice la controale. Începe furtuna de zăpadă,
se schimbă mingea cu una roșie și steliștii sunt la fel de palizi.
Asta pentru că e 0-3. Treabă de fundași, corner, prelungire Rusu,
gol Oros. Și e doar minutul 63. După Gigi, acum pleacă și
spectatorii, iar lui Lăcătuș i se cere același lucru. Pe el iarna
l-a prins târziu, în zăpadă și fără să găsească pepeni și caise
pentru „pohta” lui Gigi.

Galamaz a luat și el „roșu”!

Steaua va juca meciul următor cu Victoria Brănești cu un alt cuplu
de fundași centrali, cel mai probabil format din Gardoș și
Martinovic. Asta pentru că după Geraldo, suspendat, și Galamaz
(foto) a văzut „roșu”. El l-a faultat în calitate de ultim apărător
pe Viveiros.

Dică și Burdujan au fost „desființați” de
patron

După ce Cristescu a deschis scorul, patronul Stelei a părăsit
nervos loja și stadionul.Gigi Becali a apărut la tv și a criticat
atât antrenorul dar și o parte din jucători. „Ce a jucat Burdujan
(foto, la minge)? Nimic! Păi dacă vezi că nu joacă nimic, nu îl
schimbi dacă ești antrenor? A stricat toată banda dreaptă. Și Dică,
e lat. El se distrează în atac”, a tunat Gigi Becali.

Chipciu, aplaudat pentru că e stelist

Materialul apărut sâmbătă în ProSport, în care era dezvăluit faptul
că Alexandru Chipciu (foto, în stânga) este un stelist înfocat, i-a
făcut fericiți pe fanii roș-albaștri. În momentul în care la
stațiile de amplificare ale stadionului Ghencea a fost anunțat
numele brașoveanului, toți cei aproximativ 3.000 de fani prezenți
la meci l-au aplaudat pe Chipciu, la fel cum făcuseră și ceva mai
devreme, odată cu revenirea lui Dică pe arena Stelei.

Gigi s-a contrat iar cu Iancu

Pentru că nu i-a convenit cum a vorbit Marian Iancu la adresa lui
după ce s-a implicat în scandalul „Ilie Iordache”, Gigi Becali a
trecut la amenințări. „Marian, ce ai zice dacă la Timișoara vom
juca cu doi închizători, iar la Galați cu juniorii?”, a spus Gigi
la GSP TV. Văzând că Iancu bate în retragere, Becali l-a liniștit:
„Era doar o intenție. Acum m-am răzgândit”.

Geraldo, suspendat. Intră Gardoș?

Steaua va juca următorul meci cu Victoria Brănești, iar Marius
Lăcătuș nu se va putea baza pe brazilianul Geraldo Alves. Fundașul
central va fi suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, iar în
locul său e de așteptat să intre Florin Gardoș, care nu a mai
evoluat de la reluarea campionatului.


Dacă pleacă Lăcătuș, ce? Ne strângem mâna și de
echipă se ocupă secunzii. Nu mai dau bani pe alt
antrenor

Gigi Becali, finanțator Steaua

Cred și eu că Lăcătuș va pleca. L-a huiduit și
stadionul

Gigi Becali, finanțator Steaua

41 de ani au trecut de la ultima
victorie a Brașovului în Ghencea



CLICK AICI pentru comentariul
text


Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×