„Gol Marica”, episodul 1. Atacantul a adus a doua victorie a echipei lui Reghecampf în Antalya. Steaua – Sturm Graz 1-0. Hamroun a ratat un penalty

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Steaua a câștigat al doilea meci al cantonamentului din Antalya, 1-0 cu Sturm Graz, după golul marcat de Ciprian Marica în minutul 61.

După o evoluție convingătoare cu Ujpest Budapesta, Laurențiu Reghecampf a fost nevoit să schimbe formula de start pentru meciul cu locul patru din Austria. Nicușor Stanciu și Adi Popa nu au putut evolua din cauza unor probleme medicale, astfel că Rareș Enceanu și Cătălin Carp și-au găsit locul în primul 11, în timp ce Marica a început partida ca titular, înlocuindu-l pe Bawab, vârful folosit în meciul cu maghiarii.

Fără să impresioneze, Steaua și-a creat primele ocazii, iar întreg jocul ofensiv a gravitat în jurul lui Jugurtha Hamroun, mijlocașul aflat într-o formă senzațională. După o primă ocazie ratată în minutul 4, Hamroun a pasat excelent pentru Marica, în minutul 16, vârful de 30 de ani și-a folosit experiența căpătată în anii în care a îmbrăcat tricoul lui Schalke și Stuttgart și a obținut un penalty, pe care, însă, mijlocașul algerian l-a irosit, șutând peste poartă. Până la pauză, Steaua nu a avut probleme pe fază defensivă, iar același Hamroun a ratat din poziție foarte bună, în minutul 40, după o centrare excelentă a lui Cornel Râpă.

Primul gol al lui Marica și plusul adus de Chitoșcă

După 45 de minute șterse, Enceanu a mai fost lăsat pe teren încă un sfert de oră, dar, cum nu a făcut nimic special, a fost înlocuit cu Sebastian Chitoșcă, iar mijlocașul adus de la Ceahlăul a adus un plus evident în atacul Stelei. La câteva secunde după ce a intrat pe teren, a pasat excelent pe culoar, Marica a șutat din prima, iar portarul advers a scăpat mingea în poartă, ajutându-l pe atacant să înscrie primul gol de la venirea la Steaua. În restul meciului, Cojocaru a intervenit decisiv în poziție de 1 vs. 1 cu un atacant advers, după o gafă mare a lui Papp, Momcilovic a ratat o ocazie importantă, din centrarea lui Bawab, iar iordanianul adus de la Craiova și-a adus contribuția pe plan defensiv în minutul 72, când a scos de pe linia porții o lovitură de cap periculoasă a unui adversar.

După 1-0 cu Sturm Graz, Steaua se alege cu a doua victorie în două meciuri în stagiul de pregătire din Turcia, dar și cu semne de întrebare privind împrumutul lui Chitoșcă la Voluntari.


Echipa de start:

  • Niță (Cojocaru 46) – Râpă, Papp, Varela (Bawab 46), Toșca (Momcilovic 46) – Muniru, Pintilii (Tudorie 75), Carp – Enceanu (Chitoșcă 60), Marica (Ștefănescu 75), Hamroun

FINAL: Steaua obține a doua victorie consecutivă, scor 1-0, după o evoluție convingătoare.


Minutul 87: Momcilovic îi întoarce serviciul lui Bawab, centrează foarte bine în fața porții, dar iordanianul ratează întâlnirea, apoi arbitrul asistent semnalizează ofsaid. Corect, de această dată.


Minutul 77: Are și Momcilovic o ocazie, dar trimite slab, din fața porții, după o centrare foarte bună din corner a lui Bawab.


Minutul 75: Reghecampf face și ultimele două schimbări. Intră Tudorie și Ștefănescu, ies Pintilii și Marica.


Minutul 72: Dacă în atac nu reușește prea multe, Bawab dă o mână de ajutor în defensivă și respinge de pe linia porții o lovitură de cap periculoasă a unui adversar.


Minutul 70: Steaua e în continuare la conducerea jocului, chiar dacă are un avantaj de un gol pe tabela de marcaj. Bawab a avut și el șansa de a marca, din lovitură liberă, dar șutul său a trecut peste poarta austriecilor.


Minutul 61: GOL STEAUA! Marica primește o minge foarte bună de la Chitoșcă, în careul de 16 metri, șutează din întoarcere, cu dreptul la colțul lung, iar portarul advers își introduce practic mingea în propria poartă. Primul gol în tricoul Stelei, așadar, pentru fostul atacant de la Schalke și Stuttgart.


Minutul 60: După o oră de joc în care nu a reușit absolut nimic, Rareș Enceanu e locuit cu Sebastian Chitoșcă.


Minutul 55: E deja comic ce se întâmplă în Turcia. Mai jos, aveți un exemplu despre cum se semnalizează o poziție de ofsaid în Turcia. Dacă aveți răbdare, vă invităm să recitiți un material despre obiceiurile arbitrilor la un alt meci al Stelei, tot cu Sturm Graz.



Minutul 47: Papp face o eroare mare, pasează pentru un adversar, dar Cojocaru are prezența de spirit necesară pentru a ieși la timp din poartă și a-l bloca pe atacantul austriac.


Minutul 46: A început repriza a doua. Cojocaru a intrat în locul lui Niță, Toșca a fost schimbat cu Momcilovic, iar Bawab l-a schimbat pe Varela. Carp a trecut fundaș central, iar Reghecampf mizează în partea a doua a meciului pe un sistem cu doi atacanți, Marica și Bawab.


PAUZĂ‚: Se termină primele 45 de minute, unele în care improvizațiile lui Reghecampf au avut efect negativ asupra echipei. E normal, e meci amical, iar anotrenorul Stelei are tot dreptul să încerce să le ofere șanse jucătorilor care au evoluat mai puțin. Carp și Enceanu au dezamăgit, la fel și Muniru. Așteptăm repriza a doua, una în care vor intra și fotbaliștii aflați pe bancă în prima parte a meciului.


Minutul 41: Același Hamroun are cea mai mare ocazie a reprizei. Râpă centrează excelent de pe partea dreaptă, algerianul se demarcă foarte bine în centrul careului advers, dar lovitura sa de cap trece puțin peste poarta austriecilor. Nu avem cum să nu-l remarcăm pe Hamroun, care e de departe cel mai bun om al Stelei în această iarnă.


Minutul 34: E clar, arbitrii nu sunt din filmul care trebuie. După ce au întârziat 25 de minute și nu au dat un penalty clar pentru austrieci, s-au făcut din nou de râs la o fază la care asistentul de pe atacul Stelei a arătat ofsaid, deși mingea ajunsă la Hamroun venea de la un adversar.


Minutul 30: Sturm Graz are prima ocazie a partidei, iar Steaua e ieratată de arbitrul de centru. După o aglomerație în careul lui Niță și câteva secunde în care niciun fotbalist austriac nu a reușit să trimită spre poartă, Muniru are o intervenție de K1, își lovește violent un adversar, dar arbitrul nu dictează penalty pentru austrieci, așa cum ar fi trebuit. Sturm Graz a echilibrat meciul, iar Steaua are, în continuare, probleme în ofensivă.


Minutul 25: Steaua e la conducerea meciului, dar nu reușește să-și creeze ocazii importante. Râpă și Toșca urcă mult, incomparabil mai mult decât în meciul cu Ujpest, dar centrările lor nu-l prea găsesc pe Marica.


Minutul 16: Marica scoate inteligent un penalty, după o pasă superbă a lui Hamroun, dar mijlocașul algerian ratează lovitura de la 11 metri. Șutează mult peste poartă, iar scorul rămâne 0-0. De apreciat, însă, felul în care cei doi au colaborat înainte ca Marica să-l păcălească pe goalkeeper-ul advers și să obțină penalty-ul.


Minutul 14: Început mult mai slab în comparație cu cel din amicalul precedent, cu Ujpest. Steaua joacă un fel de 4-1-4-1, cu Pintilii aproape de fundașii centrali și cu Muniru și Carp ceva mai avansați. Marica a primit foarte puține mingi, iar Enceanu arată că nu degeaba a fost văzut tot timpul ca o rezervă.


Minutul 5: Steaua are prima ocazie a partidei. Hamroun bate bine o lovitură liberă din partea stângă, dar portarul advers respinge.


Minutul 1: A început meciul, iar Steaua a avut lovitura de începere.


19:20 După 20 de minute arbitrii meciului și-au făcut apariția la stadion, astfel că partida poate începe.


19:11 Meciul nu a început încă, deși au trecut mai bine de 10 minute de la ora de start anunțată, iar motivul e unul incredibil. Brigada de arbitri nu a ajuns încă la stadion, astfel că fotbaliștii celor două echipe continuă să se încălzească în așteptarea oficialilor meciului.


18:24 Grație contului oficial de Facebook al Stelei avem echipa de start pentru meciul cu Sturm Graz. Una experimentală, cu trei mijlocași la închidere, în care își fac loc Enceanu și Marica. Adi Popa și Nicușor Stanciu, marcatorii din partida cu Ujpest, nu se află în lot.


Menajat în meciul cu Ujpest Budapesta, câștigat de Steaua cu 2-0, atacantul Ciprian Marica ar putea reveni în lotul Stelei pentru a juca al doilea său meci în tricoul roș-albastru. Marica a debutat în prima partidă a iernii, cu Young Boys Berna, scor 2-2, când a evoluat 47 de minute pasând decisiv pentru a doua reușită a campioanei.

Dacă totul decurge conform planului, Marica va evolua cel puțin 45 de minute în această seară, tehnicianul Laurențiu Reghecampf afirmând după amicalul cu Ujpest că îl va folosi din ce în ce mai mult pe Marica în ultimele partide din cantonament.

În cantonamentul Stelei a ajuns în cursul nopții și mijlocașul german Timo Gebhart, care urmează să semneze un contract până în vară cu echipa lui Gigi Becali. Pentru Gebhart, meciul cu Sturm Graz vine prea devreme, iar mijlocașul ofensiv nu va fi utilizat.

Diseară nu vor fi pe teren nici ceilalți jucători din lotul Stelei care revin după accidentări: Alexandru Chipciu, Lucian Filip, Alexandru Bourceanu și Housseine Kharja.

Echipa probabilă a Stelei:

  • Niță – Râpă, Varela, Papp, Momcilovic – Pintilii, Muniru – Adi Popa, Stanciu, Hamroun – Marica

Meciuri Steaua, în Antalya

  • Steaua – Young Boys Berna 2-2 (Hamroun 16 – pen, 61 / Zakaria 10, Nuzzolo 65)
  • Steaua – Ujpest 2-0 (Stanciu 32, Ad. Popa 86)
  • 29 ianuarie: Steaua – Sturm Graz (Austria)
  • 31 ianuarie: Steaua – Ludogorets (Bulgaria)
  • 4 februarie: Steaua – Djurgardens IF (Suedia)
  • 6 februarie: Steaua – AS Trencin (Slovacia)

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…