Steaua riscă să fie interzisă în Liga Campionilor

Steaua riscă să fie interzisă în Liga Campionilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Penalizată în cazul „valiza“ cu 7 puncte, Steaua e în pericol să fie exclusă din cea mai importantă competiție europeană. Rapid vrea să profite de această situație

Steaua are toate motivele să transpire după decizia de penalizare luată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal. Asta chiar dacă, la prima vedere, nu înseamnă mai nimic, atâta timp cât în clasament rămâne la șapte puncte de locul trei, ocupat de Rapid.

Cu trei ore înainte ca Daniel Cernat, șeful organismului federal, să anunțe decizia, Comisia de Disciplină a UEFA făcea public faptul că FC Porto a fost scoasă din Liga Campionilor. Asta după ce forurile interne portugheze hotărâseră depunctarea alb-albaștrilor cu șase puncte.

Oficiali din fotbal au anticipat ce riscă Steaua
Steaua este urmărită de cifra șapte… Șapte puncte penalizare după evenimentele de la Cluj petrecute în data de 7 mai, atunci când, la meciul Universitatea – CFR, se pare că roș-albaștrii au pierdut mai mult decât un titlu. Persoane de prim-rang din fotbalul românesc vorbeau încă de pe atunci despre un deznodământ care, la acea vreme, părea utopic: „Astăzi, Steaua a pierdut totul. Veți vedea… Au riscat prea mult și pot rămâne afară din Europa“. La aproape o lună, FRF a judecat „la sânge“, dar numai după ce DNA investigase amănunțit cazul „valiza“. Oficialii care „îndrăzniseră“ să sugereze scenariul, care până la urmă s-a petrecut la Porto, au revenit mai mult sau mai puțin misterios: „Nu e vorba de spirit vizionar, ci doar de legi europene care încep să se respecte și în România. E cineva atât de naiv încât să își închipuie că Gigi Becali are mai multă trecere la UEFA decât Pinto da Costa (n.r. – patronul celor de la Porto)?!“.

Trei căi de atac

Cert este că la ora actuală Steaua a fost pusă la zid pe plan intern, pierzând enorm la capitolul imagine, fapt care nu va putea fi îndreptat indiferent de ce se va întâmpla după epuizarea ultimelor căi de atac (Comisie de Apel, Comitet Executiv în țară) plus, eventual, Tribunalul de la Lausanne.


Porto a fost exclusă

Porto a fost penalizată luna trecută de autoritățile interne cu 6 puncte, ca urmare a faptului că gruparea a fost găsită vinovată de coruperea unor arbitri în sezonul 2003-2004, în celebrul scandal „Fluierul Aurit“. Lusitanii au fost acuzați că au dat bani unui central înainte de confruntarea cu Beira Mar și că i-au dus la prostituate pe arbitri după meciul cu Estrella Amadora! Ca și în cazul Stelei, penalizarea nu a afectat locul ocupat în clasamentul intern dar, UEFA s-a autosesizat și prin comisia de disciplină a deschis o anchetă în urma căreia Porto a fost suspendată din viitorul sezon al Ligii Campionilor.

Măsura s-a luat în baza unei prevederi din Regulamentul de Competiții UEFA, unde, în articolul 1.04, paragraful d, este scris că participarea în cupele europene este condiționată de neimplicarea clubului „în vreo activitate privind aranjarea sau influențarea unui joc la nivel național sau internațional“.

Comisia de Disciplină este independentă și nu mă interesează ce se discută în aceste zile în țară despre acest subiect
Mircea Sandu președinte FRF

Normal ar fi ca Rapid să ia locul Stelei în Liga Campionilor, deoarece am observat că UEFA a exclus-o pe FC Porto din această competiție, tot din cauza unei depunctări în campionatul intern
Iuliu Mureșan președinte CFR Cluj

Este o decizie dură. Sper să nu ajungem la o suspendare din cupele europene, așa cum a
pățit Porto
Adrian Ilie, manager Steaua

Steaua are niște probleme morale pe care trebuie să le rezolve. Patronul Stelei a făcut mult bine, dar și mult rău clubului
Emeric Ienei, fost antrenor Steaua

Totul a pornit pe data de 7 mai 2008, când Gigi Becali a trimis la Cluj o valiză cu 1,7 milioane de euro, pentru a-i stimula pe jucătorii de la „U“ să pună suflet în meciul cu CFR. DNA a organizat un flagrant și a demontat tot scenariul

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×