Steaua negociază cu CFR Cluj pentru transferul lui Mario Camora

7 ian 2016 4514 afişări Comentează şi tu Liga 1
Steaua negociază cu CFR Cluj pentru transferul lui Mario Camora

Steaua este în căutări după o jumătate de sezon mai puţin reuşită. Prin vocea patronului Gigi Becali, gruparea campioană anunţa transferuri masive, iar unul dintre acestea ar putea fi Mario Camora (29 de ani), fundaşul lateral al CFR-ului, asta după ce Guilherme a intrat în disgraţiile patronului.

Conform cotidianului portughez, MaisFutebol, Mario Camora a devenit o prioritate pentru Steaua, care în acest moment este descoperită în flancul stâng al apărării. Campioana şi cei de la CFR negociază preţul de transfer al apărătorului. Fără camora, Steaua ar rămâne descoperită în acest compartiment, Guilherme având deja o ofertă din Serie B, Toşca fiind folosit mai mult în centru, iar Filip în centrul terenului.

Pentru căpitanul clujenilor, Gigi Becali a avut mereu cuvinte de laudă, iar negocierile au fost confirmate de impresarul fotblistului portughez. Acesta a menţionat însă că există interes şi din partea unor cluburi din străinătate.

Latifundiarul din Pipera a mărturisit de curând că l-ar interesa un schimb între Tade, fost la CFR Cluj şi Cristian Lopez, noul golgheter al clujenilor sau cu Mario Camora. Fundaşul de origine portugheză joacă la CFR din iulie 2011, atunci când a fost adus de la Naval, liber de contract.

1 milion de € este cota de piaţă a lui Camora, conform transfermarkt.de
3 goluri şi 12 pase decisive în 168 de partide a reuşit portughezul în tricoul lui CFR

http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/steaua-negociaza-cu-cfr-cluj-pentru-transferul-lui-mario-camora-14958324
14958324
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Când nimeni nu se mai aştepta, Băsescu anunţă o DECIZIE ULUITOARE. „Abia aştept să se întâmple”. Deocamdată, Elena Udrea nu a avut o reacţie oficială