Steaua își întâlnește măcelarul. Rădoi intră azi pe mâna grea a lui Florin Marin, fostul stelist al cărui hobby e să-și bată echipa de suflet

Redactor:
Matei Udrea
Steaua își întâlnește măcelarul. Rădoi intră azi pe mâna grea a lui Florin Marin, fostul stelist al cărui hobby e să-și bată echipa de suflet
  • Publicat:
  • Actualizat:

E greu de întâlnit în Liga 1 un antrenor care să provoace mai multe angoase Stelei decât Florin Marin, adversarul de astă-seară, din etapa a 10-a Ligii 1, când campioana joacă la Timișoara, de la ora 21:00 (în direct la DigiSport, DolceSport și Look TV). Fostul fundaș central și-a petrecut cei mai importanți opt ani ai carierei de jucător, între 1976 și 1984, în Ghencea, acolo unde a și strâns 174 de meciuri în tricoul roș-albastru. Apoi, devenit antrenor, s-a specializat în înfrângerea fostei echipe de suflet, chiar dacă aproape întotdeauna a pregătit echipe mici.

Sezonul trecut, coliziunea cu „pigmeii” biciuiți de „Flocea” aproape că era să coste Steaua chiar titlul. Florin Marin a bătut gruparea manevrată de Gigi Becali atât în tur, cu Ceahlăul, cât și în retur, cu Oțelul – ambele, echipe care au retrogradat -, de fiecare dată, în deplasare! Veteranul de 62 de ani aflat acum pe banca bănățenilor de la ACS Timișoara pare să dețină în mânecă un secret câștigător, un fel de soluție universal valabilă împotriva Stelei indiferent de anul în care se joacă, de antrenorii sau jucătorii pe care-i întâlnește.

„Flocea” e singurul antrenor care a bătut de trei ori Steaua pe propriul teren după Revoluție

Florin Marin este singurul antrenor care a reușit performanța de a bate după Revoluție de trei ori Steaua chiar pe propriul teren. Prima întâmplare de acest fel s-a consumat pe 8 martie 1998, în etapa a 22-a, când, aflat pe banca echipei FC Național, a câștigat în Ghencea cu 4-2. Și din cauza acelui eșec, Steaua tremurat până în ultima secundă a campionatului, reușind să câștige titlul în fața Rapidului datorită celor două goluri marcate de Ionel Ganea în etapa a 34-a, la Universitatea CraiovaRapid 2-2.


În sezonul trecut, până să vină cu Florin Marin în Ghencea, în etapa a 5-a, Ceahlăul încasase nouă goluri. FOTO: ProSport

Anul trecut, în etapa a 5-a, Florin Marin, abia adus la Ceahlăul după un început dezastruos de campionat pentru moldoveni, a dat lovitura în Ghencea, unde a învins cu 1-0. În timp, după atâtea partide contra „roș-albaștrilor”, „Flocea” a căpătat un sânge rece și o încredere despre care a vorbit într-un interviu acordat ProSport. „Le-am spus băieților încă de luni, când am început să pregătim jocul, că mergem să câștigăm. Am știut că nu e imposibil. (…) Cu Steaua am avut o tactică clară. Ne-am organizat bine defensiv și am încercat să lovim pe contraatac, știam că vor exista spații, pe care le-am și exploatat exact cum a trebuit”, povestea Florin Marin pentru ProSport pe 25 august 2014, la două zile după joc. Lăudând echipa unde a jucat, antrenorul adăuga: „E greu să câștigi contra Stelei, nu știu câte echipe vor reuși să învingă în Ghencea în acest sezon. În ultimele două sezoane, Steaua a pierdut acasă un meci pe sezon, cu Viitorul și cu FC Vaslui„.

Culmea e că, după numai opt luni, tot Florin Marin avea să revină la București ca adversar al steliștilor, de data aceasta cu Oțelul, pentru a câștiga cu 2-1 pe 19 aprilie anul acesta, în etapa a 27-a! Solicitat de ProSport, antrenorul a explicat cum le-a făcut felul steliștilor cu o echipă care, până atunci, fusese ciuca bătăilor în campionat: „I-am surprins că am jucat cu Cernat atacant fals. El a venit permanent să primească mingi între linii, în spatele lui Filip și Prepeliță. Cernat a fost, zic eu, cel mai bun om de pe teren. Apoi am eliberat benzile prin intrarea în interior a lui Iorga și Hamroun. Am mizat pe faptul că Steaua are jucători de un anumit profil. Adică sunt foarte ofensivi. Ați văzut că nu se repliază întotdeauna. Și, desigur, am blocat anumite mecanisme în jocul lor…”. Bineînțeles, n-a lipsit nici atunci dopingul moral: „Încă de la începutul săptămânii de dinaintea meciului le-am tot spus jucătorilor că, dacă vor avea o atitudine bună și se vor mobiliza, vor câștiga. Și n-am spus-o de complezență. Eram absolut convins că putem bate Steaua”.
Acea victorie de pe Arena Națională venea pentru Oțelul după 4 înfrângeri consecutive și 11 meciuri fără victorie!

Până la urmă, în sezonul trecut, tot Florin Marin i-a salvat însă pe steliști. În ultima etapă, deși Oțelul era deja retrogradată, a învins ASA chiar la Târgu Mureș, cu 1-0, trimițând titlul la Gigi Becali, după ce Steaua nu izbutise decât 0-0, în aceeași etapă, la CSMS Iași.

Clasate la final pe locurile X și, respectiv, Y, atât Ceahlăul (prima echipă a lui Florin Marin) cât și Oțelul (cea de-a doua) au retrogradat.

Florin Marin își freacă palmele în așteptarea Stelei: „Pregătesc meciul să câștigăm

În acest context, Florin Marin pare să privească spre meciul de astă-seară mai degrabă cu ochiul cinic al ucigașului în serie, decât cu cel al victimei speriate. Publicația locală www.tion.ro (Timiș online) remarcă liniștea cu care Florin Marin a vorbit despre partidă și nonșalanța cu care a menționat că vizează victoria, deși ACS Timișoara a avut un start prost de campionat. „Trebuie să avem un joc bine gândit, să nu comitem erori, pentru că Steaua profită imediat. Jocul îl pregătesc pentru a câștiga, dar ar fi bun și un egal”, a declarat „Flocea”.


Scapă azi Rădoi fără urme din mâna grea a lui Florin Marin? FOTO: ProSport

Daniel Stanciu, președintele timișorenilor, a supralicitat chiar, dezvăluind la DigiSport cam ce pregătește Florin Marin pentru meciul de astă-seară: „Noi avem nevoie de trei puncte și vrem să jucăm. Am încercat și pe vremea lui Dan Alexa să jucăm în sistem 4-3-3, și cu Florin Marin păstrăm același sistem, nu ne vom pune pe două sau trei linii în fața Stelei”.

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele