Singuri, dar protejați!** Mutarea care i-a „scăpat” pe rapidiști de erorile de arbitraj

Singuri, dar protejați!** Mutarea care i-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

După plecarea lui Dinu Gheorghe s-a întâmplat un paradox la Rapid. În ultimele două partide din campionat, elevii lui Răzvan Lucescu au fost ajutați de arbitri.

Dacă înainte rapidiștii au spus că se simt vânați de arbitri, în ultimele două etape totul s-a schimbat, observându-se o oarecare protecție din partea celor care împart dreptatea pe teren. Până la meciul de la Tg. Mureș, rapidiștii, în frunte cu Răzvan Lucescu, au făcut presiuni pentru a fi „fluierați” corect. Partidele pe care le-au incriminat giuleștenii au fost cu Dinamo și FC Brașov. Acum, tandemul Copos – Taban a rezolvat problemele financiare, dar și pe cele legate de arbitraj.

Zotta a semnat pe patru ani

Ieri, George Copos a ajuns la un acord cu fostul președinte al moldovenilor, Constantin Zotta, care a devenit oficial și președintele giuleștenilor. Până acum nu a fost posibil acest anunț, deoarece Dinu Gheorghe încă figura în acte ca angajat la Rapid. „S-a rezolvat. Zotta este președintele executiv al clubului nostru. Ne-am înțeles în privința tuturor aspectelor, sunt convins că vom avea o colaborare fructuoasă împreună”, a declarat ieri patronul Rapidului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV

FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor

Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis

Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele