SINGURA cerinţă a acţionarului dinamovist, IGNORATĂ! "Securistul de Avram mă executa pe la spate!" De ce nu revine Borcea în ţară
Cristi Borcea (foto) spune că nu se simte ameninţat de ceea ce scrie în stenograme. Ba mai mult, el se consideră protejat de cele apărute în actele remise de DNA.
Domnule Borcea, de ce vă spunea Vasile Avram "Excelenţă" într-una din stenograme?
Îmi spunea aşa pentru că era un securist. La telefon eram "Excelenţă" pentru el, iar pe la spate mă executa. Eu i-am cerut să fiu arbitrat corect. Doar atât! Asta reiese şi din stenogramele redate de voi. Este vocea unui conducător disperat care a fost furat de arbitri! E ilegal să ceri să fii arbitrat corect? Dinamo, în mandatul lui Avram, a fost cea mai dezavantajată echipă. Tot voi aţi scris asta de atâtea ori!
Să rămânem la stenograme. Ce bileţele vă trimiteaţi cu Avram? În această discuţie apare un număr de la clubul Dinamo, acolo unde dumneavoastră aveţi biroul...
Eu i-am trimis prin şoferul meu preţul şampaniilor. Nici nu a plecat până nu a luat banii şi a lăsat chitanţa! Asta a vrut să ştie. Ce să-i dau eu lui Avram? Păi şi atunci când a fost el observator la meciurile noastre eram furaţi. Îmi aduc aminte de un meci cu Bistriţa, în care am avut două penalty-uri neacoradate de Danşa. După acel joc nici nu am mai auzit de el, dar dacă eram eu aşa prieten cu Avram, mai apuca să mă fure pe mine Danşa?
V-a cerut Avram să-l înjuraţi pe Crăciunescu?
Ce, eu l-am ascultat pe securistul ăla? Am încredere în organele statului că vor face lumină în acest caz. Sunt şi eu curios de ce Dinamo a fost furată trei ani.
În încheiere vă întreb dacă vă e teamă să reveniţi în ţară.
Prostii! Nu este adevărat că nu mă întorc de frică. Păi de ce să nu vin? Repet, pe mine mă ajută ce scrie în stenograme. În plus, nu am fost citat! Dacă s-ar întâmpla asta şi nu aş veni, ar însemna că m-aş ascunde! Vă asigur că, dacă voi fi chemat, o să vin. Ce, ar fi prima oară când sunt citat, am atâtea procese! Nu vin, pentru că stau alături de soţia mea, care este însărcinată şi până acum a mai pierdut două sarcini!
"Care e problema că i-am dat şampanie lui Vasile Avram? Nici n-a vrut s-o primească până nu mi-a dat banii. La sfârşitul lunii vin în România", Cristi Borcea , preşedinte Dinamo
"Las acţiunile lui Ţiriac sau Patriciu"
Tot ieri, Cristi Borcea a declarat din nou că este dispus să-şi cedeze pachetul de acţiuni. Preşedintele executiv a spus că ar fi de acord să renunţe gratis la procentul său din club, însă numai în cazul în care acesta va fi preluat de Ion Ţiriac sau de Dinu Patriciu. "Sunt dinamovist de la 9 ani, aş lăsa echipa, dar trebuie să fiu sigur că ajunge pe mâini bune şi nu se va transforma într-o formaţie mediocră, care să se lupte pentru evitarea retrogradării", a spus Borcea la Fanatik Show.

"Securistul mă executa pe la spate!"

















www.TVLIST.ro/live - Seriale Online HD, subtitrare, gratuit !
www.TVLIST.ro/live - Seriale Online HD, subtitrare, gratuit !
www.TVLIST.ro/live - Seriale Online HD, subtitrare, gratuit !
www.TVLIST.ro/live - Seriale Online HD, subtitrare, gratuit !
www.TVLIST.ro/live - Seriale Online HD, subtitrare, gratuit !
www.TVLIST.ro/live - Seriale Online HD, subtitrare, gratuit !
hahaha ! Bravo ! Bine ca i-ati oferit olteanului de la Valea Boului ocazia sa isi repete vesnicele lui minciuni. "Securistul" Avram il executa pe la spate, spune turnatorul asta ? E primul semn ca gashca cooperatista din care face parte il va abandona pe Avram in puscarie, dupa ce "securistul"…
... s-a lasat cumparat de ei ! Lasa ca o sa i-o executam noi pe la spate pe shtoarfa cu care a plecat in Florida dupa ce cineva din sistem l-a informat ca este in vizorul DNA si ca au si probe clare, asa ca el a divortat ca sa-si puna averea "obtinuta cinstit" la adapost. Iar cele 50 de "butelii…
...sampanie" pline cu gaz lichefiat o sa-i explodeze in fata, dupa ce americanii il vor extrada ! Ca doar nu va inchipuiti ca lasul asta vine singur inapoi...
DAI IN PRIMIRE AVRAME CA ASTEA VOR SA-TI ARUNCE TIE TOTUL IN SPATE, NU MAI AI NIMIC DE PIERDU,