SENZAȚIE! Așa vrea Mititelu să demonstreze legăturile „bolnăvicioase” din fotbalul românesc

Redactor:
Adrian Iosub
SENZAȚIE! Așa vrea Mititelu să demonstreze legăturile
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mititelu (foto) nu s-a oprit la a da în judecată
comisiile FRF și chiar Federația. Pentru a demonstra că Științei i
s-a făcut o nedreptate când i s-au acordat lui Victor Pițurcă șapte
milioane de euro, a apelat la o firmă de detectivi particulari.

Mititelu spune că are în acest moment suficiente dovezi pentru
a-și susține cauza și că în curând le va face publice. „Am angajat
o firmă specializată pentru investigații, care va lucra pentru noi
mult timp și vom pune la dispoziție informații bine documentate. 80
la sută din membrii acestor comisii au legături directe cu cei care
conduc fotbalul, sunt oameni de paie și aceste decizii sunt luate
de alții. Acest caz Universitatea – Pițurcă va arăta asta. Nu pot
face dovada clară că sunt corupți, dar indiciile vor duce acolo”, a
declarat Mititelu la Sport.ro.

„Manu
e pus de Pițurcă la comisii”

Patronul Craiovei mai susține că unul din personajele principale în
luarea deciziei ca Știința să-i achite lui Pițurcă șapte milioane
de euro este președintele CNSL, Gabriel Manu: „În maximum 10 zile
prezint dovezi că acest Gabriel Manu e un om de paie, pus în
fruntea comisiilor de Victor Pițurcă, din 2004 este avocatul lui.
Manu este omul care a redactat contractul între mine și Pițurcă. O
să aduc dovezi. El în ziua judecății s-a abținut de la vot, dar
asta e frecție la picior de lemn”.


„Sunt niște coincidențe care duc spre corupție. O să dau
în vileag încrengătura din fotbalul românesc și nu pot să-mi facă
nimic”

„Sunt oameni prin comisii care au ajutat la procesul cu
Loteria. Un membru al comisiilor l-a avut pe fratele lui judecător
în „cazul Loteria””

„Tot ce strâng o să ducem la DNA, să vedem dacă vom
reuși ceva. Ei se cred stat în stat, dar nu e chiar
așa”

Adrian
Mititelu


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
AJUTOR PE CARD pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii de la bloc primesc banii din 15 aprilie
AJUTOR PE CARD pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii de la bloc primesc banii din 15 aprilie
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă