Selymes ia exemplul lui Dorinel Munteanu la Oțelul: „A avut și el probleme, iar apoi a câștigat campionatul”

Selymes ia exemplul lui Dorinel Munteanu la Oțelul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tibor Selymes a preluat echipa FC Oțelul luni, iar a doua zi a și avut primul meci oficial, cel din deplasare cu CF Brăila din șaisprezecimile Cupei României. N-a avut parte de un debut liniștit, trebuind să încerce să gestioneze un joc foarte slab în prima repriză al echipei pe care nu apucase să o cunoască. A reușit ca la final să aibă satisfacția rezultatului, victorie cu 1-0, dar și destule griji pentru perioada imediat următoare.
 
În prima repriză a meciului de la Brăila gesturile dumneavoastră de nemulțumire au fost aproape continue, v-a speriat ce ați văzut la primul contact concret cu echipa?
Nu mi-a plăcut deloc cum am început jocul, am făcut o repriză foarte proastă și normal că nu aveam de ce să fiu mulțumit. Nu e vorba de atitudinea jucătorilor ci de faptul că nu am avut curaj, nu am jucat ce am vorbit înainte. A fost teamă de a ieși spre poartă, de a juca să câștigi duelurile…

Cam în cât timp credeți că puteți elimina aceste probleme?
În primul rând echipa trebuie să se pună la punct din punct de vedere fizic, pentru că aici avem probleme, apoi avem de muncă și la organizarea jocului. Nu o să fie ușor, dar sunt băieți receptivi. Mai avem și trei-patru jucători pe care profesorul (n.r. – Ionel Tămășanu, preparatorul fizic) îi aduce la un potențial fizic optim și vor intra în echipă, iar atunci lucrurile se schimbă un pic.

„Aici, la Oțelul, este ceva în plus”

La preluarea echipei ați spus că mai vreți unul – doi jucători, puteți spune pentru ce compartiment îi doriți?
Încercăm să mai aducem jucători de valoare, cu experiență, pentru că avem nevoie de așa ceva. Pentru a avea un lot bun trebuie să aduci cam în fiecare compartiment, să vedem ce se poate face în acest sens.

Ați venit la un club cu probleme, se stă rău atât financiar cât și sportiv, în clasament, cum de ați acceptat oferta la o echipă cu o astfel de situație?
Nu m-a speriat această situație. Am acceptat pentru că Oțelul este o echipă de tradiție și trebuie să rămână în prima ligă. Putem rămâne, cu o organizare mai bună din toate punctele de vedere.

V-ați specializat în ultima vreme pe echipe cu probleme…
Aici, la Oțelul, este ceva în plus, un aspect pe care l-am lămurit de la bun început cu Ovidiu (n.r. Burcă, managerul sportiv al clubului) și Cristi (n.r. – Munteanu, team-manager). Mă lasă să lucrez, îmi dau timp, pentru că altfel nu poți să-ți pui amprenta pe o echipă. E important să aibă încredere și răbdare.


Selymes are susținerea lui Cristi Munteanu și Ovidiu Burcă pentru continuitate la FC Oțelul

„La Oțelul sunt oameni de fotbal în conducere care știu că nu poți să faci peste noapte performanță”

Până acum nu prea ați apucat să antrenați o echipă mai mult de un an, care ar fi explicația?
În România, în ultima perioadă nu știu dacă sunt mai mult de doi antrenori care să stea mai mult de un an și un pic la o echipă, dacă nu greșesc, doar Reghe la Steaua și cu Dulca la Mediaș. În rest, din cinci în cinci etape se schimbă antrenorul, este greu să ai continuitate în România. La Oțelul sunt oameni de fotbal în conducere care știu că nu poți să faci peste noapte performanță și cred că aici pot să am o perioadă mai lungă la dispoziție.

De la suporteri vă așteptați să aibă răbdare cu dumneavoastră? De regulă nu prea au.
Trebuie și ei să aibă răbdare, au văzut ce înseamnă asta în cazul lui Dorinel (n.r.- Dorinel Munteanu, campion cu Oțelul în 2011). În primele luni a avut și el probleme cu spectatorii, am înțeles că îi strigau mai toți să plece, iar apoi a câștigat campionatul. Avem nevoie să vină cât mai mulți la meciuri și să ne susțină.

Toți cei care ați fost jucători în „Generația de Aur” și apoi v-ați apucat de antrenorat aveți mai mereu o etichetă comună: „o mentalitate nouă”. Ce înseamnă asta, ce vă caracterizează?
În primul rând, nu ne-am bătut joc de munca pe care am făcut-o, atât ca jucători cât și apoi ca antrenori. Trebuie să fii profesionist ca să faci performanță, altfel n-ai cum.

Ce înseamnă munca unui antrenor cu o astfel de mentalitate?
Desigur, mult mai mult decât să-ți faci antrenamentul și să pleci. Trebuie să-și planifici antrenamente pe cicluri de câteva săptămâni. Ai jucat un meci, urmează să-l analizezi și să discuți cu sportivul, unde am greșit, unde am făcut bine… Apoi, începi să muncești pentru meciul următor, să studiezi adversarul, practic este vorba cam de 10 ore pe zi dacă ești dedicat acestei profesii.

În încheiere, aveți vreun mesaj pentru suporterii Oțelului?
Să aibă răbdare și să vină în număr cât mare la meciuri, pentru că avem nevoie mare de ei. Fără ei, fotbalul nu există.


Cartea de vizită a antrenroului Tibor Selymes

Noul antrenorul al echipei FC Oțelul face parte din „Generația de Aur” a naționalei României. În palmaresul său ca fotbalist are 46 de meciuri jucate în echipa națională, cu care a jucat la turneele finale ale Campionatului Mondiale din 1994 și 1998. Și-a început cariera de antrenor în Ungaria, la FC Sopron, în 2005. După doi ani a revenit în țară, ca principal la Liberty Oradea, unde a stat două sezoane. A trecut apoi la Sportul Studențesc (august 2009 – septembrie 2010), cu care a reușit promovarea în prima ligă, iar în septembrie 2010 a preluat pe Astra până în august 2011. Din această postură, a contribuit indirect la câștigarea titlul de campioană de către Oțelul Galați în sezonul 2010-2011 prin două rezultate de egalitate obținute împotriva contracandidatelor echipei gălățene la primul loc: Poli Timișoara – Astra 2-2 (6 aprilie 2011) și Astra – FC Vaslui 1-1 (9 mai 2011, cu gol marcat în prelungiri de echipa antrenată de Selymes.

Au urmat perioade scurte la Târgu Mureș (septembrie – noiembrie 2011), din nou Astra (noiembrie – decembrie 2011) și Dinamo II (aprilie – mai 2013). A revenit în prima ligă în vara lui 2013, la Săgeata Năvodari (iunie – decembrie 2013), unde a stat jumătate de an, apoi a preluat o echipă modestă din Ungaria, Kaposvári Rákóczi (ianuarie – iunie 2014), cu care nu a putut evita retrogradarea din prima ligă.


Sinescu, al doilea „secund”

Începând de joi, Tibor Selymeș va avea încă un antrenor secund în staff-ul său. Valentin Sinescu a acceptat oferta clubului Oțelul Galați și se va alătura echipei tehnice compuse din celălalt secund Daniel Florea, preparatorul fizic Ionel Tămășanu și antrenorul portarilor, Cristian Brăneț.

Sinescu, în vârstă de 51 de ani, a fost cooptat în staff la cererea expresă a tehnicianului Tibor Selymes, alături de care mai lucrat la Astra Ploiești.

Supranumit Profesorul, Sinescu a mai activat la CSM Reșița, Al Shollah din Arabia Saudită, revenind apoi în fotbalul prahovean, unde a trecut inclusiv pe la Petrolul Ploiești. De-a lungul carierei, le-a fost secund antrenorilor Gabriel Stan, Vasile Simionaș, Marian Bondrea, Gheorghe Mulțescu, Florin Marin, Costică Ștefănescu, Tibor Selymeș, Marius Șumudică, Mircea Rednic și Bogdan Stelea.

În perioada octombrie 2012 – aprilie 2013 a condus ca „principal” pe Astra Giurgiu, iar după aceea a mai trecut pe la echipele CSM Câmpina și SCM Argeș Pitești, ambele din Liga 3.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele