Se încinge lupta pentru playoff! Bergodi a fost învins de Ciobotariu și FC Botoșani are punctaj maxim în 2019. Cronica partidei

Se încinge lupta pentru playoff! Bergodi a fost învins de Ciobotariu și FC Botoșani are punctaj maxim în 2019. Cronica partidei
  • Publicat:
  • Actualizat:

După victoria de la Chiajna, botoșănenii au prins curaj și au început să spere din nou la play-off iar în meciul de pe teren cu Voluntari singurul obiectiv era obținerea celor trei puncte.

Meciul a început cu FC Botoșani în atac dar elevii lui Ciobotariu n-au reușit să-și creeze vreo mare ocazie la poarta lui Vâtcă. Prima șansă de a marca îi aparține lui Golofca dar acesta încearcă o execuție pretențioasă și trimite mult pe lângă poartă. Soiledis centrează de pe stânga, Roman reia spectaculos pe spate dar scorul rămâne 0-0.

După începutul bun al gazdelor, meciul devine unul anost, fără ritm și fără ocazii la cele două porți. În minutul 41, oaspeții au o mare ocazie de a deschide scorul. Tudorie scapă singur cu Pap dar șutează peste poartă. În ultimul minut al primei reprize FC Botoșani reușește deschiderea scorului. Golofca centrează de pe dreapta, Fabbrini reia spectaculos iar Roman marchează cu capul.

Oaspeții au ieșit mai curajoși de la vestiare și încearcă egalarea încă din primele minute. Deac șutează din marginea careului dar trimite mult peste poarta lui Pap. Gadze își încearcă și el șutul de la 25 de metri dar nu nimerește poarta.

În minutul 57, Golofca îi pasează foarte bine lui Roman dar atacantul preferă o simulare care s-a văzut din tribune în loc să dribleze portarul și să marcheze. Oaspeții sunt periculoși prin Deac dar Pap respinge ca la handbal. Tudorie șutează puternic din marginea careului dar Pap își salvează încă o dată echipa.

Spiritele s-au încins în prelungiri. Pap aruncă o minge spre marginea terenului deoarece Deac era căzut, Tudorie recuperează mingea și centrează, botoșănenii reacționează iar Tudorie și Soiledis sunt avertizați cu cartonașe. Partida se încheie cu victoria gazdelor care rămân în lupta pentru play-off.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele