„Sclavii” protestează, dar și câștigă!** Gloria Bistrița – Rapid 0-1!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbaliștii români au tot mai puține drepturi. Sunt neplătiți, înjurați, amenințați, iar unii ar vrea să le interzică și să-și strige supărarea. Rapidiștii și bistrițenii știu cel mai bine ce înseamnă a fi fotbalist la un club în insolvență. Rapidiștii sunt neplătiți de luni de zile, iar datoriile li s-au redus fără voia lor la 10%. Așa că au decis să protesteze la meciuri. Bistrițenii sunt chiar mai prost plătiți, dar probabil că nu mai au puterea nici să strige. Oricum pare inutil, iar insolvența începe să semene cu sclavia, exact cum scrie pe tricourile de protest. Giuleștenii mai cred însă în miracole și trag de timp dinainte de începerea jocului pentru a atrage atenția. E ora 19:00, dar meciul întârzie. Televiziunea care transmite partida preferă să dea un promo. Echipele n-au ieșit pe teren! Au apărut după 8 minute, a Rapidului cu bannere și tricouri inscripționate, iar meciul a început cu 10 minute mai târziu decât ora programată. După ce și-au încheiat datoriile de sindicaliști care vor să evite sclavia, cei 22 de jucători s-au apucat de fotbal.

Grigorie, decisiv

La rapidiști nu s-a văzut deloc că au fost mai mult în grevă decât la antrenamente, în ultimele zile. Au controlat începutul de joc, dar fără convingere în atac. „Copiii” lui Manea au uitat de insolvență după 20 de minute. Bucur a tras lamentabil, singur cu Peçanha, pentru ca același portar să blocheze șuturile lui Antonache (23) și Radu (27), uitând și el că nimeni nu l-a băgat în seamă când era în grevă. A urmat apoi meciul lui Dolha cu foștii coechipieri. L-a blocat pe Roman (30), iar apoi s-a întins serios la reluările cu capul ale lui Herea (36) și Grigorie (45).
Pancu a ratat voleul din 6 metri, la cea mai mare ratare din repriza secundă (58). Giuleștenii nu s-au lăsat însă și au insistat, chiar dacă fazele de poartă au fost rare. O săptămână de coșmar s-a încheiat bine însă pentru Rapid. Grigorie a marcat după o fază fixă, iar giuleștenii au râs pentru prima dată în ultimele zile (83).


UPDATE: Meciul va încep cu 10 minute întârziere din pricina rapidiștilor. Este modul prin care giuleștenii au ales să protesteze. CLICK AICI pentru mai multe detalii


Echipele de start:

Gloria: Dolha – Stancu, Hlinca, Kanon, Stroe – Enescu, Pouye – Radu, Bucur, Chițu – Antonache

Rezerve: Oghinciuc, Iordache, Berceanu, Oprea, Cubilla, Sighiartău, Ionescu

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei


Rapid: Pecanha – Voicu, Oros, Abrudan, Vasile – Grigorie, Dică, Ioniță – Roman, Pancu, Herea

Rezerve: Drăghia, Ciolacu, Coman, Ioniță, Marian Stoica, Dăescu, Martin

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…