Schimbul iernii!** Dinamo și Rapid vor să scape de jucătorii problemă

Schimbul iernii!** Dinamo și Rapid vor să scape de jucătorii problemă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo și Rapid vor să își rezolve problemele din vestiar în
urma unui acord comun. Obiectul acestuia ar fi un schimb între
Mircea Bornescu (foto) și Ousmane N’Doye, ambii fotbaliști valoroși
care nu mai sunt doriți din varii motive de către propriile
cluburi, dar care atrag privirile taberei opuse.

Informația a ajuns recent în cercurile de cunoscuți ai
oficialilor dinamoviști. Care cred că mijlocașul senegalez s-a
înțeles deja cu echipa de sub Podul Grant asupra viitorului său
contract, lucru anunțat de ProSport în urmă cu câteva săptămâni.
Șefii dinamoviștilor au fost anunțați că „feroviarii” ar urma să
înainteze în curând și o ofertă oficială în acest sens. În
așteptarea actelor, dinamoviștii și-au făcut deja propriile
calcule.

N’Doye este evaluat la 500.000 de euro

Până la sosirea unei oferte oficiale din partea Rapidului, „câinii”
au stabilit două lucruri. Primul este prețul pentru care se vor
despărți de închizărorul lor: 500.000 de euro, cu 150.000 mai mult
decât i-a costat transferul lui de la FC Vaslui. A doua chestiune
aprobată este aceea a acceptării goalkeeperului giuleștean în
tranzacție. Care ar fi completată fie de o sumă de bani pentru a
acoperi diferența, fie de includerea în schimb a unui al doilea
jucător de la Rapid, cel mai probabil un fotbalist din planul doi
valoric al echipei lui Dinu Gheorghe. Dar care să aibă și „avizul
de calitate” al lui Ioan Andone, tehnician care îi cunoaște perfect
pe alb-vișinii, din perioada în care a pregătit formația patronată
de George Copos. Un posibil nume ar fi cel al lui Ștefan Grigorie,
mijlocașul fiind în prim-planul unor posibile schimburi între cele
două grupări și în vară, fără a se concretiza însă ceva.

12 meciuri
a jucat Mircea Bornescu în acest campionat pentru Rapid, încasând
opt goluri

180 de mii
de euro este salariul pe care îl câștigă Mircea Bornescu la
Rapid

8 goluri a
reușit Mircea Bornescu în cariera sa patru la FC Caracal și patru
la Universitatea Craiova, toate din penalty

Cum va
fi convins Bornescu?

Aprobat verbal de către șefi, schimbul dintre Ousmane N’Doye și
Mircea Bornescu mai are de depășit un obstacol important. Anume:
acceptul rapidistului, care le-a transmis apropiaților că nu va fi
niciodată de acord să vină în „Ștefan cel Mare”. Singura condiție
ca acesta să se răzgândească este dezvăluită tot de prietenii
fotbalistului: intervenția nașului său, Nicu Gheară, om de afaceri
aflat în relații foarte bune cu președintele executiv al
„câinilor”, Cristi Borcea. Ultimul a încercat și în vară să-l
convingă pe „Pepe” să vină la Dinamo, însă portarul a preferat să
rămână la echipa lui de suflet, Rapid!

Contraoferta
azeră

Ousmane N’Doye va pleca sigur de la Dinamo, iar aflarea
destinației sale este doar o chestiune de timp. Favorită clară este
Rapid, dar mai există o ofertă concretă pe adresa senegalezului.
Venită din partea fostului antrenor al „câinilor”, Mircea
Rednic.
Acesta ar fi dispus să plătească pentru a-l aduce pe senegalez la
echipa sa, Khazar Lankaran, jumătate de milion de euro, adică exact
suma pe care o solicită „câinii”. „Puriul” ar avea acceptul
azerilor pentru o plată eșalonată în trei rate. 100.000 de euro ar
urma să fie achitați imediat ce se vor întocmi actele de transfer,
iar diferența ar putea fi livrată în două rate egale de către
200.000 de euro, ce ar urma să fie achitate în lunile ianuarie și
martie ale anului următor. Și deși oferta este pe placul
dinamoviștilor, prioritate va avea Rapidul, formație care are
atuuul de a putea oferi la schimb jucători ce sunt pe placul
roș-albilor. Nu în ultimul rând va conta și decizia senegalezului,
care, spun tot mai multe surse, s-ar fi înțeles deja cu
giuleștenii.

11 echipe a
schimbat în cariera sa Ousmane N’Doye, inclusiv Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Femeia care i-a schimbat viața lui Mihai Neșu, după divorțul dureros și moartea părinților: S-a mutat special din București!
Femeia care i-a schimbat viața lui Mihai Neșu, după divorțul dureros și moartea părinților: S-a mutat special din București!
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri