Mircea Sandu: **”Jucătorii de la Dinamo nu sunt profesioniști”

Mircea Sandu a făcut o scurtă radiografie a ediției de campionat 2008-2009. Președintele FRF a vorbit atât despre marea perdantă, Dinamo, cât și (aproape sigur) campioana Unirea Urziceni.
Mircea Sandu: **"Jucătorii de la Dinamo nu sunt profesioniști"

Mircea Sandu a făcut o scurtă radiografie a ediției de campionat 2008-2009. Președintele FRF a vorbit atât despre marea perdantă, Dinamo, cât și (aproape sigur) campioana Unirea Urziceni.

"Cred că jucătorii echipei Dinamo nu sunt profesioniști, sau o parte dintre ei. Au existat atenționări încă din iarnă, că nu sunt profesioniști, au o viață extra-sportivă bogată. Atitudinea jucătorilor a dus la această nereușită. Pentru că locul 2 sau 3 e o nereușită, în condițiile în care au fost aproape campioni. Poate și cei de pe banca tehnică trebuiau să fie mai zbiri, în sensul bun al cuvântului. În contrapartidă, Dan Petrescu a fost zbir, iar acum jucătorii îi mulțumesc. Ei trebuie să știe clar că fără Dan Petrescu nu ajungeau aici, sau fără Mihai Stoica. Și cel din umbră, Bucșaru, care a rezolvat toate problemele adminsitrative. Iată că se poate să avem rezultate fără să ieșim tot timpul la tv, să ne înjurăm și la final să zâmbim"
, a declarat Mircea Sandu, la Sport.ro.
 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania