Sacrificiul lui l-a încântat:** Ilie Stan, impresionat de rugămințile unui jucător! Ce surpriză va avea Becali la Piatra Neamț

Sacrificiul lui l-a încântat:** Ilie Stan, impresionat de rugămințile unui jucător! Ce surpriză va avea Becali la Piatra Neamț
  • Publicat:
  • Actualizat:

Delegația roș-albaștrilor va pleca în această dimineață la Piatra-Neamț, via Bacău, de pe Aeroportul „Henri Coandă”. Din lotul Stelei pentru partida cu Ceahlăul, în urma evoluției bune din amicalul cu Argeșul Mihăilești, va face parte și juniorul Stanciu. Tânărul jucător al Stelei s-a pregătit toată săptămâna sub comanda lui Ilie Stan, iar acesta a considerat că merită să-i acorde elevului său o asemenea onoare.

„Nu pot nominaliza un fotbalist anume, dar țin să vă spun ceva: Stanciu și Puskas au jucat cu dureri și asta e un exemplu pentru orice tânăr fotbalist care vrea să facă performanță. Le-am zis că îi pot menaja, dar s-au rugat de mine să joace și ei”, a declarat Ilie Stan pentru ProSport dupa amicalul cu Mihailesti

Cojocaru a semnat pe trei ani

Juniorul roș-albaștrilor, Valentin Cojocaru, 16 ani, a semnat ieri prin intermediul tatălui său un contract de jucător profesionist pe o perioadă de trei ani, cu Steaua. „Da, este adevărat. Fiul meu este jucătorul Stelei cu acte în regulă. Sper că până la 19 ani, atât cât avem semnat acum contractul, el să aibă șansa să și joace, deoarece doar în acest mod va putea crește în valoare”, ne-a declarat, ieri, Ispas Cojocaru.

„E mai dulce victoria la Dinamo acasă”

Conștient de faptul că acum se bucură de cea mai mare popularitate în rândul fanilor Stelei, Novak Martinovic nu pierde nicio clipă prilejul să facă declarații spumoase la adresa rivalilor de la Dinamo. „Asta e situația! Mi-ar fi plăcut să jucăm pe Național Arena, dar parcă victoria este mult mai dulce dacă o să-i batem pe cei de la Dinamo în «Ștefan cel Mare»”, a declarat, la Digi Sport, fundașul sârb

Ienei nu crede că Steaua se încurcă la Piatra-Neamț

Fostul antrenor al roș-albaștrilor, Emeric Ienei, a declarat că, deși în mod sigur Steaua va avea o partidă foarte grea cu Ceahlăul, tradiția și experiența jucătorilor lui Ilie Stan fac ca echipa bucureștenior să fie favorită în acest joc. „Sunt sigur că moldovenii se vor mobiliza foarte bine pentru acest meci. Însă eu cred că Steaua e favorită, deoarece jucătorii lui Ilie au o mult mai mare experiență la un nivel înalt”, a spus Ienei.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Gabriela Firea dă LOVITURA TOTALĂ în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
Gabriela Firea dă LOVITURA TOTALĂ în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…