S-a elucidat Misterul: Dinu rămâne!

Redactor:
Marius Pitaru
S-a elucidat Misterul: Dinu rămâne!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cornel Dinu a bătut ieri palma cu șefii dinamoviști pentru prelungirea contractului. „Procurorul” urmează să ocupe tot funcția de administrator-delegat, dar cu un salariu de 1.000 de euro.

Simbolul „câinilor” s-a întâlnit cu Ionuț Negoiță și cu Constantin Anghelache, de la care a primit asigurări că-i vor fi virate și restanțele salariale
S-a rezolvat „dilema” Cornel Dinu! Șefii i-au promis ieri, în cadrul unei ședințe de circa o oră și jumătate, că îi vor prelungi contractul, după ce vechea înțelegere expirase în aceeași zi. Ionuț Negoiță și Constantin Anghelache au evaluat activitatea lui „Mister” la Dinamo și au ajuns la concluzia că imaginea, experiența și sfaturile „Procurorului” sunt necesare pentru o formație aflată în reconstrucție. Chiar dacă părțile n-au semnat încă actele, Dinu a primit asigurări că nu vor fi probleme din acest punct de vedere. „Va ocupa în continuare aceeași funcție, de administrator delegat”, a dat asigurări patronul Ionuț Negoiță. Dar, conform unor surse, salariul său va fi micșorat la 1.000 de euro, lunar, de la 10.000 de lei! De facto, „Mister” va fi consilierul tehnic al conducerii, care s-a angajat să-l consulte în toate problemele ce țin de acest aspect.

În același timp, „Mister” a primit asigurări că va primi și restanțele salariale, care se ridică la șase luni. Cornel Dinu a fost susținut de mai mulți apropiați în toată această perioadă de incertitudine privind viitorul său la Dinamo. Mircea Lucescu și Cristi Borcea le-au transmis lui Negoiță și Anghelache că locul „Procurorului” este printre oficialii acestui club.

„În discuția mea cu conducerea clubului a primat interesul lui Dinamo”
Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo
 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă. Copila avea urme de violenţă…
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
S-a decis interdicție totală în România. Nimeni nu mai are voie din 9 iunie, ora 07:00
S-a decis interdicție totală în România. Nimeni nu mai are voie din 9 iunie, ora 07:00
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×