Revine Steaua în Ghencea? Declarația care aprinde speranța: „Se va ajunge la o soluție!”. Viorel Păunescu știe ce trebuie să se întâmple între Becali și MApN

Redactor:
Andrei Pal
Revine Steaua în Ghencea? Declarația care aprinde speranța:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Din pricina deciziei ICCJ din decembrie 2014, Steaua a fost nevoită să dispute meciurile din campionat pe Arena Națională și să se antreneze la Mogoșoaia sau Domnești. După tragedia din Colectiv au ieșit la suprafață problemele Arenei Naționale, legate de avizul ISU, iar steliștii au fost nevoiți să dispute ultimele patru meciuri considerate pe teren propriu, în „exil”, la Cluj sau Pitești.

Oficialii campioanei nutresc speranța însă că Steaua va reveni în Ghencea din 2016. Cel puțin așa susține Viorel Păunescu, cel care a confirmat pentru Digi Sport negocierile dintre Gigi Becali și reprezentanții CS Steaua.

„În perioada care urmează, nu acum până în Anul Nou, deși se poate întâmpla, treaba aceasta dintre MApN, Steaua și CSA se va rezolva. Pentru Steaua este foarte important ca echipa să se antreneze acolo și chiar să joace. Din ce știu și din ce discuții sunt cu cei de la Armată se va ajunge la o soluție”, a spus președintele de onoare al Stelei, pentru sursa citată.

Viorel Păunescu spune că este normal ca cei de la fotbal să achite o chirie. „Steaua poate să închirieze Ghencea și să stea acolo. O chirie trebuie să plătească pentru a fi amortizate anumite cheltuieli. Oricum ar fi, acest stadion are nevoie de Steaua, mai ales că Ghencea va fi modernizat pentru Euro 2020 și nu poate rămâne așa de izbeliște”, a mai spus Păunescu.

Omul de afaceri le-a transmis un mesaj și fanilor Stelei. Chestionat dacă aceștia se vor liniști acum după ce vor afla vestea revenirii echipei, Păunescu a replicat:

„Să se liniștească? Păi, s-au liniștit de mult. Sunt chiar prea liniștiți pentru că nu mai vin la meciuri”, a conchis Păunescu.

Pentru că nu a putut evolua nici în Ghencea, din cauza scandalului cu Armata, roș-albaștrii au jucat cu FC Botoșani (5-3) la Cluj, pe stadionul lui CFR, și cu Astra (0-1), CSU Craiova (2-0) și cu ACS Poli Timișoara (3-1), la Pitești.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen