Reghecampf vrea să schimbe mentalități la clubul lui Becali:** „Vestiarul va decide căpitanul”

Reghecampf vrea să schimbe mentalități la clubul lui Becali:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Laurențiu Reghecampf trage concluziile după primul cantonament al verii. Steaua revine astăzi în țară, pentru două zile, iar pe 28 iunie va pleca din nou în Austria, în regiunea Kaprun, unde va disputa alte patru jocuri de verificare.

Domnule Reghecampf, ce concluzii aveți după primul cantonament?

Sunt foarte mulțumit. Am reușit să facem ce ne-am propus, am avut două meciuri în care jucătorii au respectat ce le-am spus și nu avem niciun accidentat, în afară de Gabi Matei.

Au fost și alte lucruri pe care le-ați dorit și nu s-au materializat?
În primul rând am vrut să îi cunosc pe jucători, iar ei să cunoască stilul nostru, al staff-ului. Surpriza mea a venit când am văzut că recepționează foarte bine ce le cerem, chiar dacă antrenamentele sunt mult diferite față de ce a fost până acum în România.

Spuneați de Gabi Matei. Nu lasă un gol în lotul dumneavoastră accidentarea sa?
Ba da. El a avut un ghinion teribil pentru că știu că nu este vorba de altceva. E posibil să aducem un fundaș dreapta pentru că accidentarea lui Matei nu a picat tocmai bine pentru noi, ne-a prins un pic descoperiți.

Dar de plecat?
Eu nu cred că va mai pleca cineva, dar știm cum toții că fotbalul este și o afacere.

Vă considerați un antrenor dur?
Sunt un om care își dorește foarte mult să câștige și să fac lucrurile cât mai bine. Oamenii poate cred din acest motiv că sunt dur, dar eu vreau să îmi fac treaba corect, atâta tot. Este o chestie pe care m-a învățat societatea, unde am trăit zece ani de zile, adică în Germania.

Nu credeți că pedeapsa pentru Florin Costea și Ciuculescu a fost cam dură?

Nu mi se pare că am exagerat când i-am trimis înapoi în cameră. Acei jucători nu și-au respectat colegii și staff-ul când au întârziat la masă. Ei trebuie să învețe să fie punctuali pentru că îi va ajuta în viață. Dar, în afară de o portocală le-am mai dat o banană și un
sandwich.

Domnul Becali a apreciat felul în care ați rezolvat problema…
Am un regulament de ordine interioară, dar nu este nimic ieșit din comun. Mă bucur că domnul Becali apreciază ce fac, dar repet, sunt lucruri perfect normale care ar trebui să se întâmple la orice echipă. Cu atât mai mult la Steaua, care este o echipă mare și are nevoie de disciplină.

Vă uitați la numele fotbalistului când luați astfel de decizii?
Nu mă uit despre ce jucător e vorba. Le-am spus din prima zi că nu țin cont de cum îi cheamă. Acest lucru nu are nimic de-a face cu a fi punctual, corect sau cinstit, lucruri pe care le consider normale la o echipă.

Ce nu a mers la Steaua în ultimii ani?
Este timpul ca fotbalul pe care îl joacă Steaua să se schimbe. Până acum, oamenii erau nemulțumiți pentru că nu vedeau că echipa aleargă și joacă fotbal în același timp. Vreau să schimb asta și tocmai de-aia am venit cu alte metode.

Cum ar fi?
Vreau doar să adaptez ce știu la fotbalul din România. Fotbalul din ziua de azi este diferit și vreau ca jucătorii mei să poată sprinta 90 de minute. Nu am nevoie de alergare de anduranță, nu se mai cere așa ceva în fotbalul modern.

„Nu vorbesc separat cu fotbaliștii, ci doar în fața echipei”

Și credeți că vă puteți pune planul în aplicare având în vedere reacțiile patronului după un joc mai slab?
Eu cred că în viața unei echipe vor fi momente bune și altele mai puțin bune. Nu voi face nuntă după victorie, dar nici înmormântare după înfrângere. Nu putem avea numai victorii, dar atunci când le avem, vreau să ne pregătim psihic și pentru înfrângeri.

Cum veți manageria relația cu fotbaliștii care joacă mai puțin?

Ei trebuie să știe că la Steaua este concurență foarte mare și eu consider că o echipă valoroasă câștigă meciurile cu banca de rezerve. Eu nu accept să se plângă că nu au jucat și sunt supărați. Când îl bag în teren, eu vreau ca acel fotbalist să profite de șansa sa.

Când ați venit la Steaua, ați spus că Florin Costea va pleca. S-a schimbat ceva?
Știam că Florin are oferte. Dacă nu s-au concretizat, i-am zis să vină la echipă. El s-a pregătit foarte bine în acest cantonament și sunt foarte mulțumit. În cazul în care va veni o altă ofertă pentru el, va fi avantajoasă și își dorește, e liber să o facă.

Dar ați avut vreo discuție cu el?

Eu nu am ce discuta cu el în particular. Vorbesc doar în fața echipei. Nu sunt genul care să vorbească separat cu fotbaliștii, îmi place să zic lucrurile în vestiar, de față cu toată lumea.

„Nu fac parte din mafia pariurilor!”

Aveți de gând să schimbați căpitanul echipei? Este un subiect abordat destul de des la Steaua.
În cantonamentul viitor, voi discuta cu toți fotbaliștii și le voi cere să își aleagă căpitanul. Acest lucru trebuie să vină din partea vestiarului, nu din altă parte.

Echipa pe care ați antrenat-o în sezonul trecut a avut parte de mai multe meciuri ciudate. De ce nu ați vorbit niciodată despre aceste lucruri?

Niciodată nu o să pot opri lumea să aibă propriile opinii. Eu vreau să îmi fac meseria, să am rezultate și să îi fac pe oameni să creadă că nu particip la jocuri necurate, nu fac parte din mafia pariurilor. Eu muncesc și vreau să fiu respectat. Ieri când am avut meciul cu Basel, am avut patru antrenamente. Primul la 7:30, al doilea la 9:30, al treilea la 10:30 și ultimul la șase seara. Dar eu nu pot să ies la televiziune și să mă laud că muncesc mult.

Dar…
Indiferent de adversarul pe care îl întâlnesc, nu voi accepta să particip la jocuri necurate. Dacă îmi va cere cineva să fac asta, îmi dau demisia.

Nu cred că va fi ceva special la meciul cu „U” Cluj. Când e vorba de fotbal, eu am treaba mea și Ana are treaba ei. Voi trata meciul ca pe oricare altul
Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua

Eu nu vreau adversari pe care să îi bat cu 13-0. Am vrut echipe tari. Dacă jucăm contra unor amatori pierd un antrenament și risc să mi se accidenteze jucători
Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua

Prima victorie, cu Basel

Reghecampf a obținut prima victorie de când se află pe banca „roș-albaștrilor”. Sâmbătă, Steaua a învins cu 4-2 pe FC Basel (Elveția), echipă care a ajuns până în optimile Champions League în ultimul sezon.

Meciul disputat la Tegernsee (Germania) a fost la discreția românilor, care au marcat cu aproape toți atacanții din lot: Rusescu, Rocha, Florin Costea și Nikolic. „Florin Costea a fost extraordinar și cred că putem spune despre el că reprezintă un nou transfer pentru noi”, l-a lăudat Mihai Stoica. Dumitraș s-a accidentat în repriza a doua și se părea că are entorsă la gleznă. Ieri s-a antrenat însă cu echipa și nu are nimic grav.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup