Reghecampf s-a ținut de cuvânt: TITLUL 24 este obiectivul său principal!** Motivul pentru care Vlad Chiricheș a lipsit din echipa Stelei aseară

Reghecampf s-a ținut de cuvânt: TITLUL 24 este obiectivul său principal!** Motivul pentru care Vlad Chiricheș a lipsit din echipa Stelei aseară
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua nu s-a putut baza pe fundașul central, lăsat în afara lotului din pricina unei accidentări.
Antrenorul Stelei și-a trădat intențiile ofensive titularizându-l pe Prepeliță la mijloc, lângă Bourceanu
CFR-ul l-a avut pe Kapetanos pe bancă, dar nu și pe Sougou

Reghecampf s-a ținut de cuvânt! A declarat în repetate rânduri că obținerea titlului cu numărul 24 este obiectivul principal și asta s-a văzut și aseară, în meciul cu CFR Cluj. La doar două zile pline de odihnă pentru titulari, Reghe a trimis pe teren cea mai bună formulă de echipă pe care a avut-o la dispoziție. Așa cum ProSport a anunțat încă de sâmbătă, macedoneanul Daniel Georgievski a fost titularizat în banda dreaptă a liniei defensive, cu toate că fundașul a fost incert din pricina unor probleme medicale.

Tot în apărare, de data asta în centru, și-a făcut apariția Gardoș în locul accidentatului Chiricheș. Intențiile ofensive ale tehnicianului stelist au fost trădate de componența liniei de mijloc. Reghe l-a trimis pe teren, lângă Bourceanu în sistemul 4-2-3-1, pe Andrei Prepeliță, pentru un spor de creativitate în spatele liniei Chipciu, Rusescu, Tănase. Forma bună arătată în ultima perioadă i-a garantat și lui Nikolic un loc între titulari.

Godemeche s-a accidentat la încălzire!

De cealaltă parte, echipa trimisă pe teren de Ioan Andone a ilustrat perfect situația dificilă prin care clujenii trec în ultima perioadă. Sougou nu a putut fi recuperat în timp util și nu a fost nici pe banca de rezerve. Mai mult, Pantelis Kapetanos, marcatorul principal al lui CFR, cel care a înscris și în poarta lui Manchester United, nu a fost trimis la bătaie de la început ocupând doar un loc pe bancă, alături de alte nume „grele” precum Valente și Bastos. În schimb, pe teren au intrat de la început Bjelanovici și Nicoară, omul pe care suporterii l-ar fi dorit și în meciul cu Manchester imediat după accidentarea lui Sougou. Planurile lui Ioan Andone au fost complicate și mai tare încă de la încălzire, atunci când Godemeche a călcat strâmb și nu a putut intra, fiind înlocuit pe ultima sută de metri cu Sepsi.

Vlad Chiricheș jucase toate minutele pentru Steaua în Liga 1 până la meciul de aseară

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz!…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen