Reghecampf a mai renunțat la un jucător promovat de Rădoi: l-a trimis împrumut în Liga 2

Reghecampf a mai renunțat la un jucător promovat de Rădoi: l-a trimis împrumut în Liga 2
  • Publicat:
  • Actualizat:

Laurențiu Reghecampf a definitivat lotul cu care va aborda partea a doua a campionatului, unul dominat de vedetele aduse în această iarnă, iar mai mulți tineri de perspectivă aduși de Mirel Rădoi nu și-au găsit locul în planurile antrenorului Stelei. Astfel, după ce Enceanu, Tudorie și Ștefănescu au fost împrumutați la FC Voluntari, a venit rândul unui alt jucător să se despartă temporar de campioana ultimelor trei sezoane.

Este vorba despre Alexandru Târnovan (20 de ani), care a fost împrumutat în Liga 2, la Universitatea Cluj, unde a participat deja la primul antrenament sub comanda lui Mihai Teja, anunță știridesport.ro.

Târnovan a debutat în Liga 1 la doar 17 ani, în tricoul Viitorului, și, după doar opt meciuri la clubul patronat de Gică Hagi a fost împrumutat la Steaua, echipă pentru care a înscris la chiar primul meci, contra Oțelului. Steaua l-a cumpărat apoi pentru 300.000 de de euro, dar mijlocașul ofensiv nu a reușit să se impună în prima echipă și a fost împrumutat la Gaz Metan Mediaș, de unde a revenit în vara anului trecut. În prima parte a campionatului, sub comanda lui Mirel Rădoi, Târnovan a prins trei meciuri: unul în Liga 1, cu FC Botoșani, unul în Cupa României, cu FCM Baia Mare. și unul în Cupa Ligii, contra lui ACS Poli Timișoara.

Mijlocașul Stelei devine al patrulea nume nou venit sub comanda lui Mihai Teja la Universitatea Cluj, după Nicușor Grecu (CSMS Iași), Alexandru Dan (Pandurii) și Carlo Erdei (Wolverhampton U19).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele