„Invincibilii” lui Reghe! Steaua – Litex 3-0!** Steaua a făcut spectacol în ultimul amical al verii!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Vremurile în care Steaua făcea prezentarea lotului cu stadionul plin în mașini decapotabile care dădeau ture terenului de joc au apus. Ieri, în fața a nici 11.000 de fani plictisiți de caniculă, elevii lui Reghecampf au intrat la grămadă pe teren. Fiecare dintre ei a fost prezentat de crainicul stadionului, totul în nici 20 de minute, atât cât a durat ședința de încălzire. Nu a mai fost vorba nici de AS Roma, nici măcar despre Charleroi, ci de prietenii bulgari de la Litex Loveci, echipa mai puțin prietenului Hristo Stoicikov.

Așadar, 23 de fotbaliști trecuți pe foaia de joc, plus alți câțiva accidentați care au luat loc pe banca de rezerve, este „armata” cu care Reghe vrea titlul. Revoluția anunțată de patron și de MM Stoica a prins formă măcar dacă luăm în considerare melodia aleasă pentru intrarea fotbaliștilor pe teren. Probabil fără știrea patronului, roș-albaștrii au pătruns pe gazon precum boxerii în ring, în acordurile piesei Protectors of the Earth a trupei… Two steps from Hell. Cu toate că numele formației nu a fost aprobat de Gigi Becali („vreau ca în imnul Stelei să apară cel puțin o singură dată cuvântul Dumnezeu”), măcar numele albumului, Invincible, ar trebui să fie un lucru cu care omul cu banii să rezoneze.

Litex știe să încaseze, Steaua știe să preseze

Adversarul ales pentru prezentare a fost unul comod. Un fel de Ceahlăul Piatra Neamț, după joc și după port, Litex Loveci a încasat cuminte. Răutăcioșii ar spune că a arătat ca Bute, în repriza a cincea cu Froch, chiar și „nervosul” Stoicikov a fost cuminte și reținut în manifestări. Într-un 4-2-3-1 care, pe faza de apărare, se transforma rapid în 4-4-2 clasic, elevii lui Reghecampf i-au dominat serios pe bulgari. Jocul le-a permis fundașilor să urce în sprijinul apărării, iar după ce a șutat periculos în primele minute la poarta lui Pirgov, Andrei Dumitraș a reușit să deschidă scorul (37) cu o lovitură excelentă de cap din careu. „Reghe e over” scria ProSport în urmă cu câteva zile, în timpul cantonamentelor din Austria, iar Reghe, conform propriilor declarații, e om de onoare. Astfel, în minutul 44, Chipciu a reușit să ducă scorul la 2-0, după o fază în care a scăpat singur de la mijlocul terenului și a finalizat elegant, driblând portarul.

Probleme de efectiv în apărare

Doar Chiricheș a rămas pe teren după pauză, atunci când Reghe i-a schimbat pe toți ceilalți zece fotbaliști. Mai de grabă de nevoie, postul de fundaș central fiind oarecum descoperit în acest sezon, într-o echipă care, de-a lungul ultimilor ani, a excelat la acest capitol prin Rădoi, Goian, Ghionea, Geraldo sau Iliev. O altă echipă, dar același joc a fost și în repriza secundă. Litex nu a contat, iar Florin Costea a arătat de ce e „transferul verii”. Poftă de joc, cel puțin 75% din viteza arătată la Craiova, dar cu probleme la finalizare. De acest capitol s-a ocupat fratele său, cel care a finalizat perfect în minutul 65. Victorie clară, dar cu un adversar slab, dar înaintea startului de sezon Reghe mai are de reglat și, poate, de transferat.


Min. 90+3 Final de meci! Roș-albaștrii câștigă ultimul meci amical al verii!

Min. 76 ii Popov vede al doilea „galben” și este eliminat!

Min. 65 GOOL Steaua! Mihai Costea înscrie pentru 3-0! Spectacol făcut de roș-albaștrii în fața propriilor fani!

Min. 63 ii Mihai Costea este avertizat în urma unui fault inutil!

Min. 62 Fl. Costea rămâne singur cu portarul, la 6 metri, dar ratează incredibil! A treia mare ocazie în dreptul olteanului!

Min. 55 Florin Costea trage periculos. Portarul bulgar prinde!

Min. 51 Lupu centrează perfect din stânga, centrarea este prea înaltă și Nikolic nu poate relua corect

Min. 46 Start în actul secund! Schimbări masive: Tătărușanu, Bălan, Martinovic, Lupu, Fl. Costea, Georgievski, Nikolic și Filip au intrat în repriza a doua! Așa arată Steaua în repriza a doua: Tătărușanu – Georgievski, Martinovici, Chiricheș, Lupu – Năstăsie, Bălan, Filip, M. Costea – Florin Costea, Nikolic. 10 541 spectatori sunt prezenți în tribune


Min. 45 Pauză pe Ghencea!

Min. 44 GOOL Steaua! Chipciu reușește un număr personal de senzație, driblează portarul și fundașul și înscrie lejer! Super pasă dată în adâncime de Tănase!

Min. 37 GOOL Steaua! Dumitraș înscrie în urma cornerului executat. Reia cu capul din 6m-central, puternic!

Min. 36 Tănase ratează o ocazie uriașă! Trage în Pirgov din 6 metri, lateral dreapta

Min. 32 Tănase trage pe colțul scurt! Pirgov reține vole-ul stelistului!

Min. 23 Rocha pivotează pe lângă un fundaș bulgar și reia din întoarcere pe colțul lung. Goalkeeper-ul advers reține!

Min. 19 Bourceanu execută în forțăo lovitură de colț din partea dreaptă. Balonul trece din fața porții, nimeni nu deviază decisiv.

Min. 10 Kolev trage puțin pe lângă vinclul porții lui Stanca

Min. 9 ii Bourceanu primește un cartonaș galben

Min. 5 Dumitraș trage puternic de la 25 de metri. Portarul bulgar reține! Prima fază notabilă a meciului!

Min. 1 A început partida!


UPDATE: Steliștii au intrat pe teren. După modelul patentat la galele de box, elevii lui Reghe au pătruns pe teren pe acordurile melodiei „Protectors of the Earth” a trupei Two steps from Hell.


Reghecampf a ales primul `11`:

Stanca – Dumitraș, Gardoș, Chiricheș, Latovlevici – Pinitilii, Bourceanu (cpt) – Chipciu, Rusescu, Tănase – Rocha

Rezerve: Tătărușanu, Filip, Mihai Costea, Daniel Georgievski, Martinovic, Lupu, Pușcaș, Năstăsie, Iulian Roșu, Florin Costea, Bălan, Nikolic

Steaua așteaptă de șase ani încă un titlu în Liga 1. Amicalul prin care Steaua își prezintă noii jucători, contra lui LITEX, se joacă astăzi, de la 20:45, LIVE la ProTV și pe voyo.ro și LIVE TEXT pe prosport.ro

Reghecampf se află la primul meci în fața propriilor suporteri, arena din Ghencea urmând a fi luată cu asalt de fani, care sunt nerăbdători să vadă cum arată echipa, sub bagheta noului antrenor. Un tehnician care a reușit, în puținul timp petrecut la formația roș-albastră, să demonstreze că este un tip muncitor, dur, care nu acceptă compromisurile și, mai important, care este tentat să dea o șansă jucătorilor tineri din lot.

Pârvulescu, soluția pentru postul ‘descoperit’?

Problema roș-albaștrilor pentru postul de fundaș dreapta continuă. Jucătorul folosit sezonul trecut pe acest post, Martinovic, nu mai vrea să joace în acea zonă și este privit ca o soluție pentru zona centrală. Georgievski și Dumitraș nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, în timp ce Gabi Matei dă senzația că este preocupat mai degrabă de viața extrasportivă decât de refacerea din punct de vedere fizic. Este cunoscut deja faptul că fundașul venit de la Pandurii are probleme medicale de aproximativ un an de zile. Presat de timp, Reghe s-a reorientat și încearcă să reinventeze pe acest post un fotbalist din propria curte: Paul Pârvulescu. Semnele sunt cu atât mai clare cu cât jucătorul a fost deja folosit pe banda dreapta în meciurile de pregătire din Austria și l-a mulțumit pe Reghecampf. Totuși, soluția această ar fi una doar provizorie, mai ales că Steaua încearcă aducerea lui Bodurov de la Litex pe acest post.

Filip în locul lui Bourceanu?

O altă surpriză în echipa lui Reghecampf ar putea apărea în lupta pentru postul de mijlocaș central. Dacă Pintilii și-a câștigat repede tricoul în prima echipă, lupta se dă între alți doi jucători pentru al doilea loc de închizător. Căpitan în sezonul trecut și un jucător indispensabil, Bourceanu nu mai este atât de sigur de locul său în primul 11. Deposedat de banderolă, jucătorul venit de la Timișoara e la un pas de a începe sezonul pe banca de rezerve. Adus de la Chiajna chiar de Reghecampf, Filip a arătat în cele două cantonamente că nu a venit să fie doar o soluție de avarie. A jucat mijlocaș central, fundaș central și a reușit să înscrie în ultimul amical printr-un șut de la distanță, impresionând staff-ul tehnic cu evoluția sa.

Rocha a convins, „Nilă” încă doarme

În compartimentul ofensiv lucrurile sunt clare. Venit de la Chiajna din postura de golgheter, Rocha a convins și în cele șase meciuri din Austria. Nu impresionează prin jocul său, dar cele trei goluri ale sale din meciurile de pregătire arătă că brazilianul face ceea ce trebuie să facă un vârf de atac: să o bage în poartă. Un alt plus este și randamentul lui Florin Costea, despre care staff-ul Stelei spune că s-a pregătit exemplar. În schimb, fratele său confirmă faptul că probleme personale pe care le are îi afectează foarte mult jocul. „Parcă nu mai vrea să joace. Nu trage deloc de el să facă mai bine. Se mulțumește cu puțin și se vede în teren”, spune un membru al staff-ului despre Nilă. Nici cifrele nu sunt de partea atacantului, el nereușind să înscrie în amicalele din această vară.

3 goluri a înscris Rocha în cele șase meciuri de pregătire ale roș-albaștrilor din această vară

Stoichkov, la fel de antipatic

Antrenorul vecinilor bulgari, fostul mare jucător al naționalei de la Sud de Dunăre, Hristo Stoichkov, a rămas la fel de arogant la adresa românilor ca pe vremea când pregătea naționala țării sale. După „Mămăliciki, go home!”, tehnicianul a dovedit din nou că este un tip ignorant și a declarat că nu cunoaște niciun jucător de la Steaua, dar și că își dorește să le strice sărbătoarea fanilor roș-albaștri.

Vrem să câștigăm în această partidă și, cu siguranță, patronul va fi nervos; Gigi Becali va fi nervos. Nu știu niciun jucător de la Steaua, n-am auzit de Chiricheș. România și Bulgaria nu mai joacă la turnee finale pentru că nu mai există un Stoicikov, un Hagi, un Popescu. Nu știu nimic de Laurențiu Reghecamf, n-am auzit de el. E imposibil pentru Steaua să ia jucători de la Litex, pentru că sunt foarte buni și foarte scumpi„, a spus antrenorul de la sud de Dunăre în conferința de presă dinaintea partidei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”