Rednic, ironie fină, după atacul frontal al lui Hagi: „S-a supărat și Gică?! Am auzit ceva că el combină foarte bine. De vreo trei ani tot combină”. „Regele” a acuzat primul: „Păi ce să fac, Rednic, dacă eu joc fotbal?”

Rednic, ironie fină, după atacul frontal al lui Hagi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, i-a răspuns lui Hagi, la conferința de presă de dinaintea meciului de luni cu FC Voluntari. Deși inițial terminase întâlnirea cu jurnaliștii, tehnicianul dinamovist a revenit asupra subiectului, pus în vedere de unul dintre reporterii prezenți în sală: „S-a supărat și Gică?! Am auzit ceva că el combină foarte bine. De vreo trei ani tot combină, se combină și acum a ajuns unde a ajuns pentru că merită să fie acolo”, a spus Rednic, în stilul caracteristic, ironizându-l pe patronul Viitorului.


Pe măsură ce ne apropiem de finalul sezonului regulat, spiritele în Liga 1 se aprind, iar reprezentanții formațiilor cu pretenții de play-off încep să intre „prin alunecare” la rivale.

Gică Hagi a răspuns acid criticilor venite din partea Craiovei, prin vocea managerului Felix Grigore, după ce oltenii s-au plâns că, la meciul cu Concordia Chiajna câștigat cu 2-0, centralul Alexandru Tudor le-a avertizat fix jucătorii  care ar fi lipsit în meciul cu Viitorul Constanța, programat sâmbătă, de la 20:30. Bogdan Vătăjelu și Nuno Rocha, dar și Apostol Popov, care a fost eliminat în aceeași partidă, vor fi suspendați în meciul cu Viitorul.

Hagi i-a adus în discuție și pe Marius Șumudică și Mircea Rednic, tehnicieni la Astra, respectiv, Dinamo, alte două formații aflate în cursa pentru play-off.

Știți că mai zic din când în cand câte una…Pentru că eu am jucat fotbal, mai mult decât Felix. Eu chiar am jucat fotbal și stiu ce înseamnă arbitraje. Dar să vorbești o săptămână întreagă numai de lucrul ăsta…

De vreo câteva etape au început jocuri din alea frumoase. Mergem la televizor, vorbim… Astra când a venit la noi, Șumudică pe culoar i-a zis arbitrului: „Vezi să nu te sperii de Hagi!”

Mircea (n.r. Rednic), când a fost: „Domne, li se dau prea multe penalty-uri!”

Păi ce să fac, Rednic, daca eu joc fotbal? Și o facem bine, combinam mai bine. Dacă e (n.r. penalty), de ce sa nu se dea? Că e Viitorul?„, a spus Hagi într-o conferință de presă, conform Dolce Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele