Refuzat de Chiajna și abia revenit după o operație la genunchi, speră să se relanseze la Dinamo:** „Vreau să arăt că sunt fotbalist”

Refuzat de Chiajna și abia revenit după o operație la genunchi, speră să se relanseze la Dinamo:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rover Cârstea a venit gratis în „Groapă”, iar dacă va convinge, de la vară, Dinamo și Timișoara vor deține atacantul în coproprietate. Vârful de 23 de ani este deținut de Poli până în 2017

Povestește-ne cum ai ajuns la Dinamo?
Am fost sunat de un oficial al clubului și mi s-a spus să vin că încep antrenamentele. Mi-au zis să îmi iau bagajele, haine, ghete, tot. Eram așa bucuros, nu îmi venea să cred. Bine, încă nu am semnat cu Dinamo, urmează. Eu am acordul de reziliere cu Chiajna și a rămas doar să dea și LPF decizia oficială. O formalitate! Drepturile mele federative sunt deținute de Timișoara, dar Dinamo și Poli s-au înțeles.

Ai avut o accidentare serioasă, cum te simți acum?
A fost un mare ghinion. După meciul Chiajna-Steaua, din prima etapă, am jucat un amical cu Clinceniul. Acolo am făcut ruptură a ligamentelor încrucișate. Am fost operat, am stat cinci luni pe tușă, iar cei de la Concordia nu au mai avut încredere în mine, mi-au zis să mă duc să joc prin liga a doua… Dar ce, eu sunt de liga secundă?

„Dacă veneam din prima la Dinamo, eram alt om”

În cât timp va debuta Rover Cârstea pentru Dinamo?
În trei săptămâni sunt pe teren. Acum nu sunt pregătit fizic, trebuie să mă antrenez bine. Dinamo mi-a făcut un program special. Vreau să demonstrez că sunt fotbalist, să le dau peste nas celor care m-au dat afară si n-au avut încredere în mine.

În urmă cu trei ani ai fost aproape să semnezi cu Dinamo, dar ai mers la Timișoara…
Da, dar nu a depins de mine. Clubul FC Argeș a cerut 500.000 de euro, iar Dinamo nu avea de unde să dea. Bine, Timișoara a plătit 200.000 de euro și a oferit și un procent de 35% celor de la FC Argeș. Dacă veneam de atunci la Dinamo eram alt om. Nu mă mai accidentam, jucam la un alt nivel, poate acum eram într-un campionat din străinătate.

Mulți suporteri dinamoviști nu te cunosc. Care sunt calitățile fotbalistului Cârstea?
Îmi place mult să driblez, gândesc bine jocul, știu să speculez orice greșeală și scot totul dintr-o fază. După ce voi fi pregătit 100%, suporterii lui Dinamo vor ști cine e Rover Cârstea. Vreau să demonstrez și voi face tot ce va ține de mine pentru a juca la nivelul acestei echipe.

Crezi că îl poți înlocui pe Țucudean?
Normal! O să mă vedeți în acest retur… Bine, acum și domnul Țălnar trebuie să mă bage. Știi cum e, dacă antrenorul nu te place sau nu ai sprijinul lui, atunci e foarte greu. Sunt motivat să reușesc, să demonstrez că sunt fotbalist. Dinamo are șanse la o cupă europeană, la podiumul clasamentului, e la 5 puncte de Vaslui. Două victorii consecutive și suntem acolo sus, în fotbal orice e posibil.

14 jocuri are vârful pentru Poli Timișoara, reușind în acest să marcheze de două ori

15 partide a adunat Cârstea pentru FC Argeș, în liga a doua, reușind să marcheze de zece ori

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e infidel: 'E jale! Unde creierul...'
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e infidel: 'E jale! Unde creierul...'
Muzica populară a pierdut o mare stea. Gheorghe Turda: Dumnezeu să îl ierte!
Muzica populară a pierdut o mare stea. Gheorghe Turda: Dumnezeu să îl ierte!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să primească un asemenea salariu
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să…
×