Rednic, înainte cu derby-ul cu Astra: „E un test pentru noi! Ar fi nemaipomenit să terminăm pe primul loc!” Doi jucători de bază, out pentru partida cu liderul

Rednic, înainte cu derby-ul cu Astra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo întâlnește Astra, duminică, de la 20:30, într-un veritabil derby al sezonului, care va aduce față în față primele două clasate din Liga 1, înainte de intrarea în play-off. Trupa lui Rednic are șansa să termine sezonul regulat pe primul loc, în cazul unei victorii, iar tehnicianul Mircea Rednic spune că vede un test în meciul cu echipa lui Șumudică.

Dinamo nu se va putea baza însă pe doi dintre cei mai buni jucători în meciul de duminică, conform spuselor lui Mircea Rednic, care a dezvăluit că Paul Anton, Harlem Gnhohere și Kaj Leo Bartalsstovu nu vor fi refăcuți până la ora partidei. Totuși, în echipa lui Dinamo ar putea să apară mijlocașul Eric Bicfalvi, care a fost transferat în această iarnă.

„Am avut un adversar foarte greu în această săptămână: gripa, care a făcut ravagii. Doctorul a reușit cât de cât să mai salveze câteva piese de bază. Dar Bizonului (n.r. Gnohere), fiind mare, n-a putut să-i facă nimic… Gripa a rămas la el și la Anton și Kaj Leo. Ei trei nu vor face parte din lotul pentru meciul cu Astra. În schimb i-am recuperat pe Romario, pe Batin, care vor intra. Eric (n.r. Bicfalvi) își va face debutul. Avem 18 jucători, deci am de unde să aleg.

Partida cu Astra este un test pentru noi. Ne dorim să câștigăm și ar fi nemaipomenit să încheiem sezonul pe primul loc.

Fără domnul Negoiță nu am fi putut realiza ce am realizat în acest sezon. Am avut stabilitate financiară, ceea ce e foarte important”, a declarat Mircea Rednic într-o conferință de presă.

Înainte de meciul direct, Astra ocupă primul loc, cu 50 de puncte, în timp ce Dinamo e pe doi, cu 47 de puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele