Real, sol de pace pentru Becali și Hagi!

Redactor:
Nicu Bădescu
Real, sol de pace pentru Becali și Hagi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Știrea pe care ați avut posibilitatea s-o citiți în
exclusivitate în ediția tipărită a ProSport de sâmbătă, despre
amicalul Steaua – Real Madrid, a fost confirmată. Giovani Becali,
cel care s-a ocupat de negocierile cu spaniolii, a vrut să-i facă
două cadouri vărului Gigi: împăcarea cu fanii, dar, mai important,
o reconciliere și cu Gică Hagi!

În urmă cu patru ani, Steaua dădea o lovitură financiară
importantă datorită meciului pe care l-a disputat în grupele Ligii
Campionilor cu Real Madrid. Doar din bilete, roș-albaștrii au
câștigat atunci 1,3 milioane de euro, record absolut în România.
Chiar dacă acum previziunile financiare nu mai sunt la fel de
optimiste, Gigi Becali are motive de bucurie. În primul rând, cu
siguranță Ghencea va fi plină la această partidă, iar Steaua ar
putea fi susținută la fel cum se întâmpla la precedentul meci, cel
din grupele
Ligii, din 2006-2007.

Hagi,
invitat de gală

Giovani Becali, omul cu rolul cel mai important în toată această
operațiune, vrea să realizeze maximum prin oficializarea partidei
cu Real. Pe lângă prestigiul pe care ți-l aduce o întâlnire cu
„galacticii” spanioli, impresarul are și un plan secret, care-l are
în rolul principal pe Gică Hagi. Giovani vrea să-l readucă pe
„Rege” în Ghencea, după trei ani de absență datorați unui conflict
cu Gigi Becali, iar un meci cu Real ar fi cel mai bun prilej, mai
ales că Gică a jucat la ambele echipe. Încercările impresarului de
a-i împăca pe Hagi și Gigi nu sunt o noutate, dar până acum nu au
avut efectul scontat.

Gigi
Becali: „Mourinho a vrut Steaua!”

Patronul Stelei a confirmat și el tratativele avansate pentru
amicalul cu Real Madrid și susține că oamenii decisivi în această
afacere au fost Jose Mourinho, noul antrenor al „galacticilor”, și
vărul său, Giovani. „Mourinho a ținut neapărat să joace cu Steaua,
e echipa familiei Becali și el ține foarte mult la Giovani, sunt
prieteni foarte buni. El a negociat tot, el ar trebui să fie
felicitat pentru că amicalul dintre noi și Real Madrid se va juca
în Ghencea. Nu venea niciodată Real Madrid pe 500.000 de euro,
Giovani a negociat direct cu Mourinho”, a explicat Gigi Becali la
Sport.ro.

25 de mii de spectatori
au fost prezenți în 2006, la partida dintre Steaua și Real, din
grupele Ligii Campionilor

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…