Războiul de 43 de ani!** Dinu, contră dură la ‘Il Luce’: „‘Don Chișote’ a făcut infarct la memorie, nu la inimă!”

Războiul de 43 de ani!** Dinu, contră dură la 'Il Luce':
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cornel Dinu i-a răspuns dur lui Mircea Lucescu, după ce antrenorul Șahtiorului a spus că „Mister”
l-a sabotat în favoarea Stelei, în sezonul
’89-’90

Colegi, fotbaliști, antrenori, rivali, dar niciodată prieteni.
Lucescu și Dinu nici măcar nu au ținut să arate asta vreodată,
lăsînd doar o timidă undă de respect să înconjoare relația dintre
cei doi.
Cel puțin în fața presei, unde au apărut mereu stânjeniți în
discuțiile unul de spre celălalt. Acum, se pare că numai poate fi
loc nici măcar de așa ceva. Practic, de mai bine de un deceniu, mai
precis de pe vremea în care unul se afla pe banca Rapidului, iar
celălalt pe a lui Dinamo, „Il Luce” și „Mister” mai mult s-au
evitat și s-au „gratulat” doar cu declarații de complezență.
Vineri, Mircea Lucescu a redeschis rana cicatrizată în urmă cu 12
ani. „În 1990, Dinu, care era Secretar de Stat la Ministerul
Sporturilor, a încercat să facă multe pentru ca eu să nu aduc
titlul în Ștefan cel Mare”, a fost declarația făcută de „Il Luce”
ieri, în ProSport. Declarația e cu atât mai dură, cu cât Lucescu a
lăsat de înțeles că „Procurorul” ar fi acționat în interesul
rivalei de moarte: Steaua. Cornel Dinu a simțit ieri nevoia să se
apere. Și a împrumutat o tactică din fotbal: atacul!

Conflict
vechi

Chiar dacă ultimele replici sunt cele mai vii în memoria
colectivă, între cei doi lucrurile n-au fost niciodată simple.
Oameni cu ștate vechi în fotbal au povestit pentru ProSport că
rivalitatea datează încă de pe vremea când ambii erau jucători. „Pe
atunci era clar: Dinu era căpitan la Dinamo, Lucescu era la
națională. Era o treabă impusă de sus, nu comenta nimeni, căci așa
erau vremurile”. Apoi, viața i-a adus în situația de a schimba
tricourile cu treningurile de antrenor. Iar scandalul nu s-a oprit
aici. Și, probabil, nici nu se va opri vreodată.

„Don
> al fotbalului”

Cornel Dinu l-a desființat pe Mircea Lucescu, fără să pronunțe
nici măcar o dată numele fostului său coleg

Domnule Dinu, v-am sunat în legătură cu afirmația domnului
Lucescu…

Nu trebuie să-mi repeți pentru că am văzut și eu ce a spus acest
don „chișote” fostbalistic și mă pune pe gânduri. Cum poate să
spună că eu l-am sabotat?! Dar întreb… cum am făcut asta dacă el a
câștigat în acel sezon titlul?

A spus că din postura de secretar de stat în Ministerul
Sportului ați încercat să încurcați tocmai echipa la care ați jucat
o viață și culmea chiar pentru a o ajuta pe Steaua. Ce e
adevărat?

Mă îngrijorează și am impresia că acel infarct pe care el l-a avut
nu a fost pe inimă, ci pe creier, pe memorie. Oricum să-i dea
Dumnezeu sănătate, dar trebuie să îi readuc aminte niște
lucruri.

Cum ar fi?
Să nu uite că bunul său prieten, ministrul de atunci, Mircea
Angelescu este omul care realmente a vrut să desființeze Dinamo și
Steaua în perioada despre care vorbește el. Mircea Angelescu
prietenul lui, amândoi angajați la DIE (n.r. Direcția de Informații
Externe), ca și colegul lui de facultate Voiculescu și Costică
Anghelache. Dar, deocamdată, cert este că am putut să stopez
acțiunea lui Angelescu.

De ce credeți că a spus asta domnul
Lucescu?

Nu știu, nu mă interesează, dar vreau să mai spun doar atât. Cât de
mare dinamovist este el se vede inclusiv în josul paginii; ” Aș
veni la Steaua”. Chiar nu îi mai ajunge nimic?

În 98, „Mister” a câștigat lupta, Lucescu
războiul

Ultimul episod război dircet între cei doi a avut loc în sezonul
1998- 1999. Atunci, Dinu l-a învins pe Lucescu în Giulești,
umilindu-l cu un 1-4 de poveste. De la acel meci a rămas gestul lui
Dinu de a-i arăta prosopul lui George Copos! La retur, tatăl
actualului selecționer și-a luat revanșa și astfel a câștigat și
războiul, adică a luat titlul. Primul pentru Rapid din 1967.
Lucescu a plecat apoi la Galatasaray , iar Dinu a cucerit la rândul
său campionatul un an mai târziu.

Războiul declarațiilor de-a lungul
timpului:

LUCESCU DESPRE DINU:

La Dinamo nu m-am întors din cauza lui Dinu

Cornel Dinu era angajat la Securitate

Dinu viseaza, n-am facut blaturi inainte de Revolutie

Steaua și Dinu au tras sforile pentru a nu lua Dinamo titlul în
1990. Era primul după Revoluție, așa că avea o importanță
imensă

DINU DESPRE LUCESCU:

A ținut foarte mult la bani

Zi-i țiganului să tacă din gură (Dinu către Dinu Gheorghe, fostul
președinte al Rapidului)

Ce a făcut Lucescu de îl laudă toată presa? (După ce Lucescu
retrogradase cu Brescia în anii 90)

Ă‚știa, între triburi, nu prea se omoară (După ce Lucescu avusese un
conflict deschis cu Taribo West, pe vremea când era la Inter)

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România
Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×