Rapid rămâne doar cu magazinul online!** Copos a refuzat să mai plătească chiria pentru fan-shop

Rapid rămâne doar cu magazinul online!** Copos a refuzat să mai plătească chiria pentru fan-shop
  • Publicat:
  • Actualizat:

George Copos a scăpat de curând clubul de o evacuare de pe stadionul Giulești, atunci când a achitat vechile restanțele către CS Rapid, însă a omis intenționat să mai plătească și celelalte spații auxiliare ale stadionului. Așadar, rapidiștii vor rămâne peste câteva zile fără magazinul suporterilor de la intrarea în stadion și asta deoarece Copos n-a vrut să mai irosească cei 500 de euro, atât cât înseamnă chiria lunară a acestuia.

Fanii Rapidului au răsuflat ușurați atunci când George Copos a plătit vechile datorii către CS Rapid, evitând astfel evacuarea clubului de pe stadionul din Giulești. Ceea ce nu știu însă suporterii este faptul că patronul alb-vișiniilor a făcut economie la maximum pentru această obligație, limitându-se practic la doar câteva necesități în momentul în care a închiriat arena.

Concret, șeful rapidist a renunțat definitiv la spațiile auxiliare ale stadionului, cum ar fi magazinul pentru suporteri sau celelalte săli dimprejurul acestuia, închiriind doar terenul de joc și vestiarele. În plus, Copos a mai luat o sală de protocol din cele două existente și tunelul de acces către „câmpul” de joc.

Magazin de prezentare doar pe internet

Decizia boss-ului alb-vișiniilor implică astfel renunțarea la fan-shopul de la intrarea în stadionul Giulești și mutarea magazinului pentru suporteri doar pe internet.

Motivul ține de suma în plus pe care Copos ar fi trebuit s-o achite pentru aceste dependințe, 500 de euro pe lună fiind doar prețul chiriei pentru magazinul suporterilor. Altfel, șeful giuleștenilor scapă cu un total de numai 1.800 de euro lunar plus utilități, iar lichidarea fan-shopului se va face până pe 1 martie, dată la care intră în vigoare noul contract de închiriere dintre Rapid și Clubul Sportiv pentru stadionul Giulești.

Fanii rapidiști nu își vor putea achiziționa abonamente pentru retur, iar biletele se vor scumpi față de prețul din tur

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
Anunțul dimineții despre BANII DE PENSIE: Tot timpul se întâmplă problema asta
Anunțul dimineții despre BANII DE PENSIE: Tot timpul se întâmplă problema asta
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele