Rădoi, față în față cu jucătorii Stelei! „Suntem agitați, nu ne găsim locul.” Ce le-a spus în momentul în care i-a anunțat că demisionează

Rădoi, față în față cu jucătorii Stelei!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirel Rădoi a demisionat din funcția de antrenor al Stelei după înfrângerea cu Astra, scor 0-1, precizând că își dorește ca înlocuitorul său să îndeplinească obiectivele stabilite la începutul sezonului.

Dincolo de reacția avută în fața presei, tehnicianul de 34 de ani a avut și un discurs în fața jucătorilor, în care și-a luat la revedere de la ei și i-a încurajat pentru meciurile rămase până la finalul sezonului. Deși Gigi Becali a dezvăluit că Rădoi i-a zis în privat că nu simte că echipa răspunde la indicațiile sale și că jucătorii „nu înțeleg ce le cere”, tehnicianul le-a mulțumit jucătorilor pentru cum s-au comportat în mandatul său.

Cornel Răpă a dezvăluit într-o conferință de presă ce le-a spus antrenorul la întâlnirea în care și-a anunțat plecarea. Fundașul a confirmat că decizia de a pleca fusese luată înainte de meciul pierdut cu Astra.

„Suntem puțin agitați, parcă nu ne găsim locul, dar viața merge înainte. Mirel a avut o discuție cu noi. Ne-a zis să ținem capul sus și să mergem înainte.

Decizia a fost luată deja, nu mai avem ce să face. Putem doar să avem rezultate bune și sigur se va bucura. Normal că ne-a afectat această instabilitate. Noi suntem principalii vinovați, pentru că noi intrăm pe teren, dar a contat și asta. Trebuie să mergem înainte, ne-am obișnuit cu situația asta. Suntem legați de mâini și de picioare, dar treaba noastră e să jucăm fotbal„, a declarat Râpă.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele