Prunea, înainte de meciul de la Botoșani: „Am demonstrat că suntem greu de învins în deplasare”

Prunea, înainte de meciul de la Botoșani:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele executiv al CSMS Iași, Florin Prunea, s-a declarat optimist înaintea partidei din deplasare, cu FC Botoșani, în care formația antrenată de Nicolo Napoli dorește să câștige toate cele trei puncte puse în joc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Cu excepția echipelor ACS Poli Timișoara și Petrolul Ploiești, toate formațiile au șanse să prindă cupele europene. E normal ca și cei de la Botoșani să se gândească la asta. Sunt convins că ne așteaptă un meci dificil la Botoșani, dar cred că noi am demonstrat în meciurile de până acum că suntem o formație care cu greu poate fi invinsă în deplasare. Noi ne dorim toate cele trei puncte la Botoșani„, a spus FlorinPrunea.

Oficialul formației CSMS Iași a vorbit și despre situația jucătorilor cărora le expiră contractul în această vară.

Cu Bojan Golubovic) am avut o primă rundă de negocieri și suntem foarte aproape să-i prelungim contractul. El este un jucător de caracter, care și-a exprimat dorința de a continua la Iași. Mai sunt mici lucruri de pus la punct. Cu Branko Grahovac am discutat mereu și nu înțeleg de ce el declară că nu-l vreau la echipă. I-am făcut o ofertă, iar cererea lui nu e cu mult mai mare. Nu ținem pe nimeni cu forța și nici nu vom ceda la șantajul lui! Oricum, negociem și cu alți portari. Cu Milan Mitic și Luckacs Bole am discutat, ne dorim să rămână, iar negocierile vor continua. Ei par tentați să rămână. Cu Alessandro Caparco nu am discutat. Asta nu înseamnă că am renunțat la ideea ca acesta să continue cu formația noastră. Gomo Onduku e venit sub formă de împrumut și abia la vară vom vedea ce vom face în cazul lui.” a mai spus Florin Prunea.

Partida dintre FC Botoșani și CSMS Iași se va disputa, luni, 11 aprilie, de la ora 18:00, în etapa a șasea din play-out.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele