Primele oferte pentru Dică: „Da, am avut unele discuții”. Trei echipe l-au contactat imediat după demiterea de la FCSB

Primele oferte pentru Dică:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Dică nu duce lipsă de oferte după demiterea de la FCSB. Cluburile din Liga 1 Betano și Liga 2 l-au căutat pe antrenor, dar pentru moment nu a dat curs vreunei propuneri. Vrea să „cântărească” bine în privința viitoarei destinații, iar alegerea să fie cea mai bună pentru cariera sa.

Din precizările antrenorului, echipa din primul eșalon care și-a manifestat dorința de a-i obține semnătura este Concordia Chiajna. Ilfovenii l-au demis pe Dorinel Munteanu, iar Dică a fost unul dintre favoriți. În cele din urmă, conducătorii l-au ales Adrian Falub. „Da, am avut unele discuții cu cei de la Chiajna. Le-am spus ceea ce-mi doresc eu. Mă bucur că cei de la Chiajna s-au gândit la mine, le mulțumesc, le urez baftă, au ales să meargă cu Falub mai departe„, a declarat Nicolae Dică, la Telekom Sport.

Dică a primit și două propuneri din Liga 2, dar nu a dezvăluit numele echipelor interesate. „Am mai avut discuții, chiar și de la liga a doua am avut două propuneri. Dar deocamdată nu vreau să mă grăbesc în acest moment, vreau să mă gândesc foarte bine la alegerea pe care o voi face, echipa la care voi merge, pentru că îmi doresc foarte mult să am rezultate și nu vreau să mă grăbesc. Îmi doresc să antrenez, dar vreau ceva care mie să îmi dea încredere că pot avea rezultate bune„, a mai spus Dică.

Nicolae Dică nu a prins anul 2019 pe banca celor de la FCSB, fiind demis din funcția de antrenor după înfrângerea cu liderul CFR Cluj, scor 2-0, din campionat. El a fost înlocuit cu Mihai Teja, fostul antrenor al celor de la Gaz Metan Mediaș.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele