Premiul lui Țucudean. Atacantul a făcut show și a marcat primul hattrick la CFR. Campioana s-a distrat cu FC Voluntari, 5-0

Premiul lui Țucudean. Atacantul a făcut show și a marcat primul hattrick la CFR. Campioana s-a distrat cu FC Voluntari, 5-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe un frig de îngheață șinele trenurilor, CFR a întâlnit FC Voluntari. „Eu merit titlul de fotbalistul anului”, spunea Țucudean înainte de meci, iar în partida dintre prima și ultima clasată atacantul și-a propus să le arate celor care nu l-au nominalizat că au greșit. Bergodi s-a întors în Gruia, de unde n-are amintiri tocmai plăcute.

A fost dat afară după ce a calificat CFR în Cupa UEFA, pentru prima dată în istoria ei și schimbat tocmai cu Ioan Andone. Avea să fie o seară neagră pentru Bergodi, pentru că CFR a făcut cea mai bună repriză, pe teren propriu, din acest sezon. Camora și Păun au făcut cam ce au vrut pe flancul stâng, Omrani a fost peste tot și s-a specializat în pase decisive, iar Țucudean a fost de neoprit. Voluntari putea începe cu 1-0, dar Arlauskis l-a blocat pe Mallfleuy, chiar în minutul 1. Apoi au început ocaziile CFR-ului. Țucudean (14), Vinicius (24) au ratat iar apoi golgheterul CFR-ului și-a început cea mai bună seară din sezon. A marcat din assist-ul lui Omrani (26), apoi l-a depășit pe Vâtcă, dar a trimis doar în bară (39). Tot de o bară a avut parte și Bordeianu (30), iar Omrani, cu un gol anulat incorect a închis repriza.

Hattrick pentru Țucudean

FC Voluntari era groggy, iar CFR a continuat să încânte puținii fani care au îndurat frigul teribil pentru a merge la meci. Țucudean a mai ajuns o dată în fața lui Vâtcă și l-a lobat spectaculos pentru o „doppietta” (56), iar apoi a semnat hattrick-ul, din pasa perfectă a lui Camora (62). Primul hattrick din carieră pentru jucătorul împins de dorința de a demonstra că merita să fie declarat cel mai bun, din 2018. Au mai intrat Costanche și Ioniță, ocaziile au continuat să curgă, la poarta fostului CFR-ist, Vâtcă, iar campioana a continuat să marcheze și fără Țucudean în teren. Manea a finalizat, după un contraatac cu două pase perfecte ale lui Ioniță și Deac (84). A marcat și Costache, fotbalist uitat de fanii CFR-ului, pentru prima dată de când s-a transferat de la Dinamo. S-a încheiat 5-0, iar CFR arată forță înainte de meciurile cu Dinamo, Viitorul sau FCSB.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele