HAI NOROC! La nunta lui de acum o săptămână, Curelea şi-a pus o dorinţă: să marcheze atâtea goluri câte pahare de şampanie sunt pe masă!

Costin Curelea (26 de ani) evoluează de 15 ani la Sportul. Om de bază în trupa lui Tibor Selymes, Curelea a fugit de acasă pentru a se înscrie la fotbal, iar cea mai mare dramă a trăit-o în 2006, când Sportul a retrogradat în Liga a II-a, deşi terminase sezonul din Liga I pe locul patru!

Cum te-ai apucat de fotbal?
Eram la bunici la Buftea, unde aveam nişte prieteni care mergeau la un club. Într-o după-amiază am fugit cu ei, fără să ştie bunică-mea, am intrat la un antrenament şi aşa m-au primit acolo. Eram foarte mic, aveam vreo 9 ani. La început nu a fost ceva serios. Mergeam la antrenament de două ori pe săptămână, jucam la juniorii mari şi, cum eu eram foarte mic, mă băgau doar câte zece minute pe meci.

La Sportul cum ai ajuns?
Ca toţi copiii, jucam fotbal în curtea şcolii. În clasa a V-a, am schimbat şcoala, şi câţiva dintre noii colegi, juniori la Sportul, mă băteau la cap să merg cu ei. "Haide la fotbal, haide la fotbal!" până când am acceptat mai mult să văd cum e. M-am dus acasă şi le-am spus părinţilor că vreau să joc fotbal la Sportul. Chiar a doua zi, tata m-a luat de mână şi m-a dus la stadion. Acolo am dat de nea Ion Stoişor, care m-a băgat imediat la joc. Era un meci amical. Am dat două goluri şi mi-a zis "Gata! Mâine vino cu două poze". Şi m-a legitimat. Totul s-a petrecut foarte repede. În trei săptămâni a început campionatul şi am jucat din prima, n-am avut nicio problemă.

La juniori ţi-a fost profesor doar Ion Stoişor sau ai mai avut şi alţi antrenori?
Cu domnul Stoişor m-am pregătit trei ani, poate chiar mai mult. Când s-au unit grupele şi s-a format una singură de '84 am trecut sub comanda lui Cornel Vlad. După ce domnul Vlad s-a îmbolnăvit, am fost preluaţi pentru o jumătate de an de Cristi Sava. Am jucat şi la '83 cu Gheorghe Gigel. Apoi s-a format echipa de tineret cu domnul Jurcă şi domnul Manea. Am avut mulţi antrenori de la care am avut ce învăţa. La un moment dat, aveam trei meciuri pe săptămână, la '83, la '84 şi la tineret.

Ce amintire deosebită ai din timpul junioratului?
A fost o perioadă foarte frumoasă, am multe amintiri plăcute. Atunci câştigam mai mereu meciurile, mergeam la turneele finale, numai că acolo nu am reuşit să ne impunem. Dintre foştii colegi am mai rămas foarte puţini.

Cine era prietenul cel mai bun?
Nu am avut niciodată prietenii foarte strânse, nu sunt genul de om care îşi face repede prieteni. Însă, de mic am fost coleg cu Nicola (n.red. - Nicola Vasile). Eram şi cei mai buni. Îmi amintesc că noi făceam echipele şi la antrenament, dar şi la meciuri sugeram cine să intre în teren. El era cel mai vechi şi împreună jucam foarte bine.

Ai avut momente dificile în carieră?
Am avut nişte probleme la genunchi, de creştere. M-am speriat foarte tare. Mi se tot umflau şi nu ştiam ce se întâmplă. Am fost la un doctor care mi-a recomandat să fac o pauză de un an. Mi-am zis "Nu fac pauză acum nici să mă omori". Am continuat să joc cu genunchere. Un an de zile m-am chinuit rău, după care nu am mai avut probleme. Am mai avut un hop când s-a făcut selecţia pentru tineret. Antrenorul de la grupă, Cornel Vlad, i-a trimis pe alţii care erau mai vechi, dar am avut noroc cu domnul Cornel Jurcă. M-a văzut, m-a luat imediat şi mi-a dat banderola de căpitan.

"În Liga a II-a erau şi bătăi!"

Debutul îţi prieşte. La juniori, în Liga a II-a, în Liga I şi la naţionala de tineret ai dat gol în primul meci. Ce urmează?
Acum unde mai pot debuta? Doar la echipa naţională sau la o altă echipă de club. Eu nu îmi pierd încrederea niciodată. Dacă vom avea rezultate cu Sportul, sigur vor fi jucători care vor prinde şi tineretul, şi echipa naţională.

Revenirea în prima ligă a fost un pic cam dură...
Într-adevăr, a fost grea. S-au pierdut mulţi ani în Liga a II-a, în care s-au făcut şi greşeli, chiar nu vreau să îmi mai aduc aminte.

Cum au fost cei patru ani din Liga a II-a?
Extrem de dificili. Totuşi, eu văd şi un avantaj în chestia asta, pentru că ne-am călit. Am dat de nişte jucători care nu te iertau niciodată, a fost şi bătaie, a fost şi luptă. Mai mulţi jucători s-au maturizat în aceşti ani. Păcat că am pierdut mult timp, puteam să fim mult mai sus.

Ce ai simţit la retrogradarea Sportului, în 2006?
A fost o mare dezamăgire. Vedeam că toţi pleacă şi noi rămânem şi... Eu ca eu, că eram tânăr. Aveam 20 şi un pic de ani. Dar au mai rămas jucători, care acum joacă pe la echipe mari, dar atunci, cât au mai jucat trei etape la "B", erau mai rău ca noi. Nu mai puteau să se concentreze. Nu mai făcea niciunul faţă. Oricare rămânea în situaţia noastră era ca şi noi. Şi eu poate dacă plecam, cum au plecat ei, puteam să fiu departe. În fotbal, nu se ştie niciodată. Şanse sunt destule. Şi mâine poate apare una.

Meciul din 2005 cu Olanda la tineret ţi-l aminteşti?
Mi-aduc aminte totul, perfect! Adversarii de atunci îi văd acum la televizor. Van Persie, de Jong, Huntelaar, nici nu mai ştiu. Mulţi! De Jong a fost omul care m-a ţinut. Era şi el p-acolo când am marcat al doilea gol pentru România.

"Suntem în urmă cu odihna"

Urmează meciul cu Dinamo. La ultimul joc, în Ştefan cel Mare, ai marcat golul patru al Sportului.
Acel 5-4. Ce meci senzaţional am câştigat atunci! Mie îmi place să joc în nocturnă, îmi place să joc cu echipele bune. Poate acum am încredere mai mare decât am avut la meciul cu Oţelul. Cred că vom face un rezultat bun. Numai că, apare o anumită teamă, la unii jucători cu mai puţină experienţă, pe care trebuie să o eliminăm.

Şi când vor scăpa de teamă?
Odată cu jocurile, vor creşte, vor căpăta experienţă şi încredere în forţele lor, pentru că în rest au tot ce le trebuie pentru a face performanţă. Acum e un moment prielnic. Dacă vom obţine un rezultat bun, îşi vor da seama că pot face faţă rigorilor Ligii 1.

De la Dinamo, cine crezi că e cel mai periculos adversar?
Dinamo are jucători de atac extrem de periculoşi, joacă în viteză. E o echipă care poate pune probleme mari, dacă o laşi să joace. Nu pot să nominalizez un jucător anume. Pentru că, de la mijloc în sus, e Cristea, e Torje, e Niculae. Am văzut meciul cu Olimpia Bălţi şi dacă îi laşi să joace e greu. Le place să joace deschis, să marcheze. Ca echipă, Dinamo e foarte bună, dar asta nu ne sperie. O să avem şi noi mingea şi vom vedea ce se întâmplă. Şi Sportul are jucători de valoare.

Sunt defavorizate echipele nou-promovate de sistemul competiţional. Sunt cumva în urmă cu pregătirea, având în vedere că au avut doar cinci săptămâni de pauză?
Nu suntem în urmă cu pregătirea, suntem în urmă cu vacanţa. Suntem în urmă cu odihna, asta e problema. Sperăm să mai avem câteva zile libere atunci când vor fi acţiuni ale echipei naţionale. Acum, dorm 10-11 ore pe zi şi tot mă simt un pic obosit.

Ar trebui schimbat calendarul competiţional intern?
Cert, diferenţa e prea mică. Noi am avut o săptămână de vacanţă, în care nu ai timp nici măcar să te deconectezi psihic. Fizic sigur nu îţi revii, dar psihic e problema.

Toate nou-promovatele au pierdut în prima etapă...
Nu ştiu dacă e vorba de lipsă de valoare, de lipsa vacanţei sau despre altceva, mai ales că, fiind ocupat cu nunta, nu am urmărit celelalte meciuri. Vom vedea în continuare.

Scăpă Sportul de retrogradare?
Eu zic că da, altfel de ce mai jucăm. Aşa sperăm, mai mult, sperăm şi la o surpriză. Ţintim mai sus. Orice este posibil, pentru că în ultimii ani campionatul a fost echilibrat valoric, nu mai sunt diferenţe aşa mari. Cu orice echipă joci, şi acasă, şi în deplasare, speri să câştigi. Nu mai ai de cine să îţi fie frică. Înainte, cu ani în urmă, se ştia clar. Erau Steaua şi Dinamo, mergeau braţ la braţ şi câştigau toate meciurile, se decidea campionatul între ele, în ultima etapă. Câteodată, mai intervenea Rapidul. Acum, opt echipe se bat pentru titlu până la final. Se poate întâmpla orice.

De arbitraje ce părere ai?
Nu mă interesează arbitrii. Să nu îmi dea mie roşu, în rest... Ca echipă nu ai ce să faci, sunt deciziile lor.

Ce obiectiv personal ţi-ai fixat?
Primul meu obiectiv e să marchez cât mai multe goluri, să meargă echipa...

Cam câte goluri? Cam câte pahare de şampanie au fost la nunta ta?
(Râde) Nici chiar aşa, erau multe rău. Nu îmi propun ceva anume. Eu tot sper. Sper să joc în cupele europene, ori cu Sportul, ori cu o altă echipă, sper, de ce nu, cum am mai zis, şi la echipa naţională, mai ales că atacanţi nu sunt foarte mulţi şi care să fie şi în formă. Acum, cum eşti un pic în formă ai o şansă. O convocare depinde de mulţi factori.

"Sper ca anul viitor să devin tătic"

Cum e omul Costin Curelea când stă departe de fotbal?
Sunt genul de om foarte liniştit. Îmi place mult să stau cu prietenii, cu familia. N-am o viaţă zbuciumată. Mai ies la o terasă cu prietenii, cu naşii, care au două fetiţe dulci. Şi eu şi soţia suntem liniştiţi.

Deci, paparazzi nu au nicio şansă să te prindă prin cluburi?
Nu, nu o să mă prindă niciodată, îmi pare rău pentru ei, dar cluburile nu mă atrag.

Pasiuni?
În afară de fotbal, n-am. Nu le am cu pescuitul, filatelia, nimic. Poate filmele, dar rar. Ultimul film care mi-a plăcut a fost "Shutter Island", cu Leonardo DiCaprio. Un film care m-a surprins.

Actori preferaţi?
Îmi plac DiCaprio şi Russell Crowe.

Chiar dacă eşti proaspăt căsătorit, ce preferi blondele sau brunetele?
Când eram liber, nu aveam preferinţe, altceva mă atrăgea, nu culoarea părului. Oricum, nu am avut multe relaţii. Sunt împreună cu Camelia de foarte mult timp şi am ales bruneta, ca să spun aşa, nu brunetele. Aşa a fost să fie!

V-aţi făcut planuri? Pe când un Curelea junior?
Cât se poate de repede. Sper ca anul viitor să se şi nască.

Tot fotbalist, golgheter în Regie?
Nu ştiu, ce o să fie. Poate o să fie fată. Dacă va fi băiat şi o să îi placă, eu l-aş îndemna către fotbal. La un copil se vede de la 3-4 ani cum dă cu piciorul în minge, dacă poate sau nu poate ceva. Dacă va avea talent, la fotbal, e clar. Mie îmi place mult fotbalul şi chiar dacă nu ajunge, nu-l forţează nimeni, dar sportul în general te formează, te disciplinează, ai o ocupaţie şi nu îţi mai arde de alte lucruri. Sportul e foarte important în viaţă.

"La Sportul s-au dat cadou paltoane şi telefoane"

Multă vreme a circulat pe seama Sportului povestea cu paltoanele. Tu te-ai întâlnit cu ele?
Nu m-am întâlnit cu ele. Povestea asta a rămas mai mult ca un mit, cum că salariile se plăteau în paltoane. Nici vorbă! Din ce ştiu eu, pe lângă salariile şi primele pe care le primeau jucătorii prin contract, preşedintele a dorit să îi ajute şi le-a făcut anumite cadouri. Toţi erau tineri, majoritatea nu proveneau din familii înstărite. La Sportul veneau, de obicei, copiii amărâţi, iar cei cu bani se duceau la Steaua, la Dinamo. Pentru a-i ajuta, s-a implicat mult în viaţa lor şi dincolo de porţile stadionului. Un costum de prezentare, inclusiv celebrul palton, o combină muzicală, un telefon mobil sunt cadouri pe care nu cred că le-ar refuza cineva. Câţi se puteau lăuda la sfârşitul anilor 90 că au mobil? Iar un costum de firmă nu e pentru orice buzunar. Am fost nevoit să îmi cumpăr haine pentru nuntă şi ştiu prea bine cât costă unul. Repet, erau cadouri, nu reprezentau o primă. Lumea e nedreptă cu Vasile Şiman. Nu ştiu dacă mai există un preşedinte de club care să se gândească şi la omul, mă rog, Curelea şi nu numai la fotbalistul Curelea. El se gândeşte, în primul rând, la om, vrea să formeze caractere, asta vrea să facă. Te întreabă tot timpul fel şi fel de lucruri, la care nici nu te-aştepţi. Inclusiv, de şcoală. De exemplu, eu am terminat ANEFS-ul la zi, ceea ce la alt club nu ştiu dacă aş fi reuşit. Acum sunt profesor. Nu ştiu când o să profesez, dacă o să am timp. Poate voi deveni antrenor. Am şi eu un grad de antrenor, la divizia D, C, nici nu ştiu. Important e că, după ce îmi voi încheia cariera de fotbalist, voi avea mai multe alternative.


Prima dată m-am întâlnit cu o minge când mă jucam în casă cu bunicul meu. Era o minge de tenis de câmp pe care o rostogoleam printre scaune, pe sub pat
Costin Curelea, atacant Sportul

65 de goluri a marcat Curelea pentru Sportul până acum

SUPER FOTO Vezi aici imagini de la nunta lui Curelea