Pierdere pentru CFR! Omul pe care Becali a vrut să-l transfere la FCSB nu va juca în derby-ul de sâmbătă

Pierdere pentru CFR! Omul pe care Becali a vrut să-l transfere la FCSB nu va juca în derby-ul de sâmbătă
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a câștigat fără emoții meciul cu Concordia Chiajna (2-0), s-a întors pe primul loc în clasamentul Ligii 1, dar nu se va baza la derby-ul cu FCSB pe Bilel Omrani (24 de ani), atacant căruia Becali i-a făcut marcaj în această iarnă.

Francezul crescut de Marseille a rămas pe bancă de la începutul meciului până în minutul 82, când Dan Petrescu l-a introdus pe teren în locul lui George Țucudean, și a avut nevoie de doar 30 de secunde pentru a-și strica seara. După o lansare în adâncime, Omrani a avut un duel cu Cristian Albu, fundașul Concordiei, l-a lovit pe acesta cu mâna peste față, iar arbitrul Cătălin Popa, aflat la câțiva metri de locul în care s-a petrecut faza, i-a arătat imediat cartonașul galben.

A fost al patrulea avertisment primit de Omrani în acest sezon, care va rata, astfel, derby-ul cu FCSB, programat sâmbătă, de la 20:45, pe Arena Națională.

În această iarnă, în momentul în care avea dubii privind capacitatea lui Alibec de a reveni la o formă sportivă bună, Gigi Becali a aruncat pe piață ipoteza unui transfer al lui Omrani la FCSB. Finanțatorul vicecampioanei a anunțat că e interesat de vârful francez și că a discutat cu impresarul acestuia, dar orice idee de transfer s-a oprit în momentul în care s-a aflat că Omrani nu intra în ultimele șase luni de contract cu ardelenii, așa cum fusese informat Becali, ci are o înțelegere care expiră în 2019.

În prima parte a campionatului, Omrani a fost un jucător foarte important în angrenajul lui Dan Petrescu, marcând patru goluri și oferind două pase decisive. Odată cu venirea lui Țucudean, însă, francezul va fi doar a doua variantă pentru postul de atacant.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Capcana legată de BANII DE PENSIE. Abia acum s-a aflat ce se poate întâmpla
Capcana legată de BANII DE PENSIE. Abia acum s-a aflat ce se poate întâmpla
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…