Petrolul – Dinamo 1-2. Remontada „câinească”. Elevii lui Rednic, la trei puncte de locul doi al clasamentului. Execuție superbă a lui Dorin Rotariu

Redactor:
Andrei Pal
Petrolul - Dinamo 1-2. Remontada
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul – Dinamo 1-2 (Moussa ’21 / Tudose ’53 autogol, Rotariu ’84)

Echipele de start:

  • Petrolul: Pecanha – Peteleu, Al. Tudose,   Genev, Faugh-Porret – Ropotan (cpt),   Bucșa – Nepomuceno,   Zoubir,   D. Varga –   Moussa
  • Dinamo:   Cerniauskas – Fai,   A. Marc, Mevlja, Corbu – P. Anton, Vojnovic (cpt) – Gavrilă,   D. Rotariu, Palic –   Gnohere

Partida a început sub spectrul ceții care s-a abătut asupra stadionului Ilie Oană, iar primele zece minute sunt de luptă. Gazonul este din nou sub orice critică. Petrolul lovește prima. Moussa reia cu capul o centrare de pe partea stângă a lui Varga. Atacantul celor de la Petrolul îl prinde pe picior greșit pe Cerniauskas. A venit pauza, iar ploieștenii sunt la conducere. Împinsi de la spate de fanii din tribune, elevii lui Stoichiță au stăpânit prima parte a jocului.

A doua repriză începe cu o schimbare în tabăra dinamovistă. Nedelcearu îi ia locul lui Vojnovic, cel care a părut deconectat de la miza partidei.

Derby sub spectrul controversei

O decizie controversată a arbitrului Adrian Comănescu, cel care nu a dictat fault în atac la Pecanha, a dus la autogolul lui Alexandru Tudose. Pecanha a avut mingea în brațe, dar centralul lasă jocul să continue după intervenția lui Gnohere, în urma unei centrări a lui Palic. O nouă fază controversată, de această dată în careul oaspeților. Un jucător al gazdelor trimite cu capul după un corner, Fai respinge cu pieptul, iar Corbu a degjează. Ploieștenii solicită gol, susțin că mingea a depășit linia porții, dar arbitrul Comănescu lasă jocul să continue.

Lovitura de grație, excepțională

Cu puțin timp înainte de final, iese la rampă Dorin Rotariu. Mijlocașul dinamoviștilor a înscris un gol senzațional, cu piciorul stâng, în vinclul porții lui Pecanha, făcând inutil plonjonul portarului brazilian. De aici, meciul s-a rupt pentru echipa lui Stoichiță. Petrolul n-a avut reacție, iar Dinamo obține victoria.

Dinamo acumulează 37 de puncte, cu 3 peste marea rivală Steaua și tot 3 peste ocupanta locului 2, FC Viitorul. De partea cealaltă, Petrolul rămâne pe ultimul loc al clasamentului, cu doar 8 puncte în 21 de etape. Criza continuă la Petrolul. Ploieștenii au doar două victorii în acest campionat.


22:25 FINAL DE PARTIDĂ‚! Elevii lui Rednic reușesc să întoarcă soarta meciului, iar jucătorii Petrolului împreună cu Mihai Stoichiță se reped spre arbitrul Adrian Comănescu pentru a solicita explicații. Acesta a judecat câteva faze în favoarea dinamoviștilor, de aici nemulțumirile ploieștenilor. Dinamo acumulează 37 de puncte și e aproape sigură de calificarea în play-off-ul campionatului.


22:16 GOOOOOOOOOOOL DINAMO!  Rotariu a înscris, fără îndoială, golul etapei. Nouarul dinamovist a tras senzațional cu piciorul stâng, în vinclul porții lui Pecanha, făcând inutil plonjonul portarului brazilian. Nedelcearu îi așează mingea perfect lui Rotariu, iar acesta, fără preluare și fără ca mingea să cadă, reușește să își aducă echipa în avantaj.


22:12 Stoichiță e forțat să schimbe. Sofiane Moussa nu mai poate continua partida, iar în locul său a intrat Toto Tamuz. Atancatul Petrolului se află la al 11-lea meci jucat în acest sezon. Israelianul nu a reușit să marcheze niciun gol pentru Petrolul în actuala stagiune/


22:00 GOL NEVALIDAT AL PETROLULUI! O nouă fază controversată, de această dată în careul oaspeților. Un jucător al gazdelor a trimis cu capul după un corner, Fai a respins cu pieptul, iar Corbu a degajat. Ploieștenii au solicitat gol, susținând că mingea a depășit linia porții, dar arbitrul Comănescu a lăsat jocul să continue.


21:55 OCAZIE PENTRU PETROLUL! Moussa a reluat spectaculos, pe spate, o centrare plouată din partea dreaptă a lui Zoubir. Marcatorul golului celor de la Petrolul a fost aproape de a reușit „dubla”, dar mingea a trecut pe lângă poarta lui Cerniauskas. Sub semnătura nouarului ploieștean stau cele mai multe realizări ale acestei partide.


21:44 GOOOOOOOOL DINAMO! Gnohere profită de o decizie controversată a arbitrului Adrian Comănescu, cel care nu a dictat fault în atac. „Bizonul” redresează situația pentru echipa sa, în urma unei învălmășeli în careu. Tudose își introduce mingea în propria poartă. Acțiunea a plecat de la Palic, cel care trimis o centrare bună din partea stângă. Jucătorii Petrolului s-au repezit asupra centralului partidei, dar golul a fost validat.


21:39 BARĂ‚ PETROLUL! Elevii lui Stoichiță încep repriza a doua în aceeași notă în care au încheiat-o pe prima. Dan Bucșa putea majora avantajul echipei sale în urma unui șut violent de la marginea careului de 16 metri, dar mingea s-a oprit în stâlpul din stânga porții lui Cerniauskas.


21:35 S-a reluat meciul pe arena Ilie Oană. Rednic face o primă schimbare încă de la pauză. Nedelcearu intră în locul lui Alioșa Vojnovic. Jucătorii lui Dinamo discută între ei la intrarea pe gazon.


captură: DigiSport


21:22 PAUZĂ‚ pe Ilie Oană. Împinși de la spate de suporterii prezenți, fotbaliștii Petrolului au reușit o partidă bună și conduc ostilitățile la intrarea la cabine. Rednic și-ar certat jucătorii de pe margine, dar aceștia nu au părut că îl aud. 1-0 pentru Petrolul, iar repriza secundă se anunță una spectaculoasă din punctul de vedere al privitorului.


21:18 OCAZIE PENTRU PETROLUL! Moussa a scăpat singur cu portarul Cerniauskas, după ce Zoubir l-a servit excelent, dar se ridică fanionul de la margine pentru ofsaid. Atacantul Petrolului a lovit mingea după fluierului centralului Adrian Comănescu și putea încasa al doilea cartonaș galben, ceea ce l-ar fi trimis la vestiare.


21:12 Tot Petrolul are cele mai mari ocazii și după marcarea golului. Varga și Zoubir și-au bătut joc, pe rând, de momente importante în care puteau să majoreze avantajul echipei lor. „Câinii” nu arată acea unitate de grup cu care ne-au obșinuit până acum. O stare de tensiune a cuprins toată suflarea dinamoviștilor de pe Ilie Oană.


21:03 Am trecut de prima jumătate de oră a meciului. Au fost 30 de minute intense, cu goluri, cartonașe, dar și alte ocazii mari de partea ambelor echipe. Marc, Zoubir, Moussa și Varga au văzut cartonașul galben la aceeași fază, în urma unui incident între Varga și Palic. Jucătorul lui Dinamo a simulat, mijlocașul Petrolului a încercat să-l ridice cu forța de la pământ.


20:53 GOOOOOOOOOL PETROLUL! Moussa reia cu capul o centrare de pe partea stângă a lui Varga. Atacantul celor de la Petrolul îl prinde pe picior greșit pe Cerniauskas, iar acesta nu mai poate face nimic. Se preconizează un meci greu pentru trupa lui Rednic.


captură: DigiSport


20:45 S-au scurs primele 10 minute din derby-ul de la Ploiești, iar cele două formații arată un fotbal plăcut ochiului. Se dau lupte pentru balon la mijlocul terenului, ambele echipe având fotbaliști de calitate în acea zonă. Cel puțin deocamdată, gazonul rezistă.


20:34 A ÎNCEPUT MECIUL! Ceața care a cuprins România în ultima vreme s-a abătut și asupra stadionului din Ploiești, dar vizibilitatea este bună. Gazonul arată, ca de obicei, execrabil, iar jucătorii pot suferi accidentări urâte pe o astfel de suprafață. Tribunele de pe Ilie Oană s-au populat mai mult decât la alte partide. Dinamoviștii au și ei suporteri la Ploiești.


captură: DigiSport


20:12 Stoichiță nu se teme de Dinamo. Acesta a declarat că singurul lucru care îl presează este poziția din clasament. Petrolul mai are trei șanse, în 2015, să adune puncte și să-și amelioreze situația din ierarhia Ligii 1.

„Va fi un meci greu, dar nu ne temem de el. Dorința băieților, dar și a mea, este aceea de a încerca să scoatem maximum posibil din această confruntare, iar eu cred că vom reuși să facem acest lucru. În rest, nu se poate spune că jocul de luni are vreo încărcătură deosebită. Încărcătura este data de poziția noastră din clasament și de faptul că trebuie să ajungem acolo unde ne-am propus. Acesta este singurul lucru care mă interesează și, în același timp, mă și presează în momentul de față”, a declarat tehnicianul Petrolului, în conferința de presă premergătoare partidei.


19:48 Rednic se întoarce pe Ilie Oană. Tehnicianul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că meciul de luni cu Petrolul Ploiești va fi interesant și deschis, el menționând că antrenorul adversarilor, Mihai Stoichiță a demonstrat că se poate descurca în orice situație.

„Stoichiță are multă experiență și a demonstrat că se poate descurca în orice situație. Și el își dorește să câștige, și eu doresc să câștig… O să fie un meci interesant, un meci deschis. Pentru noi trei puncte înseamnă un pas mare spre calificarea în play-off. Și pentru ei fiecare meci contează. Petrolul e o echipă care joacă și lui Mihai Stoichiță îi place să pregătească echipele ofensiv”, a spus Rednic.


19:33 AVEM ECHIPELE DE START! Cei doi antrenori trimit în teren cei mai buni jucători pe care îi au la dispoziție. Mircea Rednic continuă rotația atacanților, iar Gnohere revine în primul „11” al lui Dinamo. Cu ajutorul fanilor, Petrolul speră într-un rezultat pozitiv.


Ultima confruntare din etapa cu numărul 21 a sezonului regulat din Liga 1 se va desfășura la Ploiești, de la ora 20:30, pe arena Ilie Oană. Echipa gazdă, Petrolul Ploiești primește vizita celor de la Dinamo, la conducerea cărora se află chiar fostul antrenor al „Lupilor galbeni”, Mircea Rednic.

Petrolul Ploiești a fost lăsată de autoritățile care se ocupă de stadionul Ilie Oană să joace și meciul cu echipa lui Rednic pe teren propriu, cu toate că gazonul va fi unul greu pentru jucători. Situația ploieștenilor este din ce în ce mai grea, chiar dacă sub comanda lui Mihai Stoichiță au reușit să obțină a doua victorie din campionat, tot pe teren propriu, împotriva celor de la CFR Cluj, scor 1-0. „Lupii galbeni” ocupă ultimul loc al ierarhiei, cu doar 8 puncte în 20 de etape.

De partea cealaltă, dinamoviștii vin după semieșecul de pe teren propriu, în compania celor de la CSMS Iași, dar până la meciul cu formația moldavă aveau trei victorii consecutive. Elevii lui Rednic arată o forță de grup incredibilă în acest sezon, după ce anul trecut terminat abia pe locul 7. În prezent, „câinii” ocupă locul 4, cu 34 de puncte, la egalitate cu marea rivală Steaua.

În tur, dinamoviștii s-au impus cu 2-0, pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare. În ultimele 10 meciuri dintre cele două formații s-au înregistrat 5 victorii ale lui Dinamo, 3 egaluri și 2 victorii ale Petrolului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…