Petrolul a început seria meciurilor amicale cu o înfrângere, Rednic e liniștit: „Avem un grup bun, unit, iar atmosfera e excelentă”

Redactor:
Leila Bolat
Petrolul a început seria meciurilor amicale cu o înfrângere, Rednic e liniștit:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul echipei Petrolul Ploiești, Mircea Rednic, s-a declarat mulțumit de elevii săi în cantonamentul din Antalya, subliniind că jucătorii „răspund bine din punct de vedere fizic” și chiar lucrează suplimentar, informează site-ul oficial al clubului prahovean.

„Îi văd foarte preocupați, sunt dornici să se pregătească și să acumuleze o pregătire bună, conștienți că vom avea un retur solicitant, cu meciuri grele în campionat și Cupa României. Toți răspund bine din punct de vedere fizic, ba lucrează chiar și suplimentar. Le-am dat liber în câteva după-amieze, iar cei mai mulți au făcut și cel de-al doilea antrenament al zilei în sala de forță. Asta mă bucură, înseamnă că realizează cât de importantă este această perioadă. La Petrolul există un grup bun, unit, iar atmosfera excelentă din cadrul lotului se reflectă și în modul în care echipa se pregătește”, a spus Rednic.

Petrolul a început cu o înfrângere, vineri, seria meciurilor amicale din Antalya, dar în ciuda rezultatului negativ cu Neftci Baku, scor 0-1, Mircea Rednic este mulțumit de evoluția în ansamblu a echipei: „Având în vedere că a fost primul joc, sunt mulțumit de prestația băieților. S-a văzut diferența de pregătire și de ritm dintre cele două formații. În timp ce noi am avut doar 8 zile de antrenamente, Neftci și-a încheiat cantonamentul odată cu acest amical. Chiar și așa, am avut momente bune de joc în ambele reprize, am contat în atac, s-a alergat, însă ne-a lipsit golul. Am format două echipe pentru că am vrut să văd la lucru toți jucătorii și, cel mai probabil, voi proceda la fel și în următoarele două meciuri din acest prim stagiu. E foarte important să știu exact ce variante avem pentru fiecare post până va începe cel de-al doilea cantonament, în care voi încerca să conturez formula de bază„.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen